Exclusiv RL
 
Deconturi scandaloase, calatorii fictive si nepotism
Parlamentarii si ministrii triseaza si in Europa
9 Noiembrie 2009
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2834 VIZUALIZARI | COMENTARII  9
In ultimele luni, o serie de revelatii in presa europeana, urmate de scandaluri politice, au pus in lumina practicile rusinoase ale parlamentarilor si ministrilor din multe tari occidentale ale Uniunii Europene, in primul rand din Marea Britanie si Italia. Cele mai multe revelatii de acest tip au venit din Anglia, unde alesii natiunii si ministrii dispun de enorme beneficii financiare, ceea ce nu-i impiedica, pe o buna parte din ei, sa triseze si sa fure, de multe ori minciuna si inselatoria implicand sume deplorabil de mici. Cazul emblematic a ramas aici fostul ministru de Interne Jacqui Smith (o femeie), care a mers pana la a-si deconta un dop pentru o cada de baie (costand mai putin de un euro) si tichetul de inchiriere a unor filme porno.

Politicienii britanici si "a doua locuinta"

Aceeasi Jacqui Smith mai este astazi investigata si pentru ca a fost unul dintre zecile (posibil chiar sutele) de politicieni englezi care au abuzat de sistemul britanic al celei de-a doua locuinte de care beneficiaza cei care nu sunt originari din Londra. Parlamentarii si ministrii britanici pot cere astfel sa li se ramburseze chiria locuintei din Londra, care de foarte multe ori se dovedeste a fi fictiva. Scandalul a izbucnit atunci cand s-a dovedit ca multi posedau deja locuinte in Londra, pe care le-au declarat locuinte secundare inchiriate, incasand astfel zeci de mii de lire sterline anual pentru o casa deja platita. Mai mult, atunci cand unii deputati si-au vandut locuintele din Londra (britanicii se muta mai des decat media europenilor), acele locuinte au fost declarate ca fiind principale. Potrivit legii britanice, persoana care isi vinde locuinta principala nu plateste nici un fel de impozit, in vreme ce pentru vanzarea unei locuinte secundare se plateste un impozit de 18% din suma incasata. Aceeasi locuinta putea asadar aparea ca secundara in registrele Parlamentului, pentru a se putea incasa alocatiile de chirie si locuinta principala, atunci cand era vanduta, pentru a nu se plati impozite. Tot Jacqui Smith a incasat, cat a fost ministru de Interne, un supliment de 24.000 lire pe an, desi locuia la Londra in casa surorii ei, unde nu platea nimic. Incepand din primavara acestui an, presa britanica a lansat o intreaga campanie impotriva clasei politice, indiferent de culoarea partidelor, pentru felul in care abuzeaza de banii publici. Rezultatul a fost dezastruos pentru politicienii britanici. Asa s-a descoperit ca ministrul de Externe, David Milliband, si-a pus pe lista cheltuielilor bonul de casa de la magazinul in care a cumparat un carucior pentru nou-nascutul lui, iar ministrul Justitiei, Jack Straw, si-a decontat instalarea unei bucatarii noi in casa fiicei sale. Altii au cumparat apartamente cu bani publici, pe care apoi le-au vandut, realizand un beneficiu si incasand diferenta. Pe fundal de criza, in Marea Britanie se  discuta acum tot mai mult despre reformarea statutului deputatilor si ministrilor.

Italia si cultura absentei oricarui control
In Italia, statutul deputatilor este si mai generos decat in Marea Britanie. Deputatii italieni sunt printre cei mai bine platiti legislatori din lume: salarii de peste 10.000 euro brut pe luna, la care se adauga 50.000 euro pe an pentru cei care au de platit o a doua locuinta si alti 50.000 pe an pentru a-si angaja secretare, pentru a-si intretine biroul etc. La toate acestea se adauga, desigur, asigurarile gratuite, gratuitatea transporturilor la clasa intai etc. si in Italia, deputatii triseaza enorm in cadrul acelor 50.000 pe an pentru a doua locuinta, de multe ori fictiva. In Italia, increderea in onestitatea parlamentarilor este atat de redusa, incat anul acesta s-a propus ca tuturor deputatilor sa li se ia amprentele, dupa ce s-a descoperit ca la voturi electronice multi apasau si butoanele colegilor absenti. Ideea – respinsa intre timp – era ca, daca onorabilii alesi ar sti ca amprentele lor sunt pastrate intr-un fisier de date, atunci ei ar lasa in pace butoanele vecinilor.

Parlamentul European
In Parlamentul European, incepand de anul acesta, salariile deputatilor au fost plafonate la 7.500 euro pe luna, fara a socoti toate celelalte beneficii. Dupa ani de zile de proteste si scandaluri, s-a introdus o oarecare responsabilizare a deputatilor europeni, care vreme de decenii puteau reclama, de pilda, costul unui bilet de avion de clasa intai ori de cate ori spuneau ca au mers acasa, fara sa fie obligati sa prezinte vreo dovada ca au cumparat un bilet sau ca au fost plecati. Tot asa, abia recent s-a introdus o forma de control intr-o veche practica a eurodeputatilor, care primesc, in afara de salariu si alte avantaje, in afara de diurnele de prezenta s.a.m.d., inca 17.000 euro pe luna pentru a suporta cheltuielile de birou si salariile secretarelor. Deputatii decid insa ce salariu le platesc secretarelor, iar multi isi aduceau pana acum nevasta sau fetele ca secretare, pastrand totalitatea sumei alocate. Noile reguli nu le mai permit deputatilor sa angajeze rude. Cu toate acestea, chiar nefraudand sau ramanand la limita fraudei, s-a calculat ca un deputat european poate economisi, in cei cinci ani de mandat la Bruxelles, pana la un milion de euro!

Cazul aparte al Germaniei
Departe de asemenea excese, deputatii germani nu primesc, in afara de salariul de baza (8.000 euro), decat 3.700 euro pe luna pentru a-si acoperi cheltuielile de locuinta si reprezentare si un abonament anual pentru caile ferate, la care se adauga ceva mai mult de 1.000 euro pe luna cheltuieli de birou. Suma pentru locuinta si reprezentare este aceeasi pentru toata lumea, de ea beneficiind si deputatii domiciliati in Berlin si care nu trebuie sa plateasca chirie. Nimeni nu gaseste ca ar fi vreo nedreptate aici. La urma urmei, pana nu demult acestia trebuiau, la randul lor, sa faca naveta la Bonn. Sistemul german asigurand acelasi statut pentru toata lumea, Germania nu a cunoscut pana acum scandaluri in legatura cu cheltuielile deputatilor sau abuzuri legate de regimul locuintelor secundare.

» Fostul ministru britanic de Interne Jacqui Smith a incasat 24.000 de lire pe an din bani publici pentru locuinta, desi locuia in casa surorii sale, unde nu platea chirie. Oficialul laburist a mers pana acolo incat si-a decontat un dop de cada si filmele porno inchiriate. La randul sau, ministrul de Externe, David Milliband, si-a decontat caruciorul pentru fiul sau nou-nascut.
VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
9. de ce ignorati istoria? 20:26 | 18 Februarie
Stimati romani
Coroana britanica s-a imbogatit in primul rand prin PIRATERIE, de pe vremea lui DRAKE: Intai i-au buzunarit pe spanioli, dupa care in principal pe INDIENI iar acum, de cand s-a terminat cu dominioanele si Commonwealth-ul sunt buzunariti proprii cetateni. Deci, stimati mici gainari, prin buzunareala in stil mare ajungi gentleman - prin munca ramai proletar. Asa si la noi: CEI CE PRIN TRADITIE NU ...
8. Diferenta este 23:33 | 20 Ianuarie
Mona
Ca majoritatea europenilor traiesc mult mai bine decat romanii! Asta cu tot cu hotii si smecherii!
7. Interesant dar grav 16:57 | 21 Decembrie
roman de ieri si de ...
De cand si noi am fost permisi in UE se observa o romanizare a tuturor,adica s-au apucat de furat pe rupte.Vedeti exemplul negativ ce repede si-a facut loc??
6. RE: Nu ma mai mira... 09:39 | 17 Decembrie
Alx
 
Scris de popescu
intra pe miscareasocialista.ro si vezi proiectul de lege antimafia
 
Pt Georgicadin Canada: daca tot il pupi in ### pe base , de ce nu te intorci in tara sa te vedem smechere???!!
5. RE: mizilicuri 22:55 | 16 Decembrie
George, Canada
 
Scris de STAN PATITU
Am devenit fan Mircea Badea! Dupa faza cu Bercea Mondialu' nu vreau sa mai aud de partide si mai mai rau, nu vreau sa mai aud de Romania, romanism... Imi este rusine ca sunt roman. Nici eu nu mai sunt roman ! Nu mai vreau...
 
Arunci cu noroi ca sa te afli in treaba, securistule. Auzi acolo, Basescu ‘a furat de 10000 de ori mai mult…’. A luat puterea de la comunisti ca tine, eh?
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
Programul Prima Casa 4 schimba regulile din mers. Pentru ca multi dintre posesorii de credite guvernamentale au avut probleme cu locuintele achizitionate, Ministerul ... Citeste articolul
Alte stiri
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI