Inteligentsia franceză s-a împărţit de câteva săptămâni în două tabere în urma apariţiei unui volum de 600 de pagini, o biografie a lui Sigmund Freud semnată de filosoful Michel Onfray. Publicaţiile, ziarele şi emisiunile culturale franceze dedică spaţii ample acestei dispute şi  argumentelor pro sau contra.

Cazul Anna O. şi efectul Placebo

Michel Onfray pleacă de la teoria că psihanaliza este mai degrabă o religie decât o ştiinţă şi că a venit momentul să fie pusă pe raftul disciplinelor moarte, precum alchimia. El îl acuză pe Doctor Freud de lăcomie şi îi desfiinţează atât metoda, cât şi calităţile umane. Michel Onfray consideră, de fapt, că psihanaliza nu a vindecat niciodată pe nimeni şi o califică drept o scamatorie, un efect placebo, iar despre Freud spune că ar fi fost un şarlatan mincinos şi depravat pentru care banul era motorul psihanalizei.

Filosoful dă ca exemplu unul dintre cazurile faimoase ale lui Freud. „Anna O. era o femeie de 21 de ani care suferea de isterie, paralizie şi halucinaţii. O mare parte a teoriei lui Freud se baza pe vindecarea prin hipnoză, în timpul căreia pacienta vorbea despre bolile ei." De fapt, scrie Onfray, „Anna O. (pe numele adevărat Bertha Pappenheim) nu a fost niciodată vindecată, suferind repetate recidive". Ca urmare a acestui fapt, el afirmă: „Freud a pretins toată viaţa, fără ruşine, că tratamentul Annei O. a fost un succes".

Doctor Freud, fascinat de fascism

Printre cele mai dure acuzaţii se numără faptul că celebrul medic neuropsihiatru ar fi fost un partizan al regimurilor autoritare, fascinat de fascişti (Michel Onfray aduce ca dovadă o dedicaţie admirativă scrisă de Freud pe una dintre cărţile sale, oferită lui Mussolini), şi că ar fi cochetat cu antisemitismul (Freud a fost totuşi evreu).

Michel Onfray, catalogat  drept „pueril şi limitat" sau „onanist"

La rândul lor, admiratorii lui Freud spun că Onfray face o gravă confuzie între om şi operă şi nu discută în mod serios nici una dintre tezele sale, mulţumindu-se să facă o „filosofie-spectacol". „În cele din urmă, Onfray vrea să spună că Freud a fost un om ca toţi ceilalţi, cu viciile, defectele şi calităţile sale. Ce i se reproşează, de fapt? Că nu a fost un zeu? Ei bine, nu, nu a fost un zeu", a replicat psihanalistul lacanian Charles Melman. Schimburile de replici au devenit aproape violente între intelectuali. Filosoful Bernard Henri-Levy şi-a calificat colegul „pueril şi limitat", în timp ce alţii l-au numit „revizionist" sau „onanist". Şi pe bloguri apărătorii şi detractorii lui Freud se luptă la baionetă. „Suntem trataţi ca o turmă proastă", se plâng susţinătorii lui Freud, în timp ce tabăra adversă jubilează: „În sfârşit, se întoarce foaia!".

Franţa şi tradiţia dezbaterilor

Franţa, ţara în care analiştii şi filosofii sunt trataţi ca staruri, are o lungă tradiţie a dezbaterilor intelectuale. „Încă din secolul 18,  Franţa acordă o mare importanţă dezbaterilor intelectuale şi le oferă vizibilitate, ceea ce în alte ţări este un spaţiu rezervat doar specialiştilor", explică situaţia tensionată Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona. „Nimic nu mai rămâne onorabil pentru lumea intelectuală; în politică nu există nici un reprezentant care să nu fi fost aspru ironizat, în religie avem exemplul acuzaţiilor aduse Papei, ce a mai rămas de distrus?", se întreabă Charles Melman. 

Michel Onfray

Michel Onfray este un filosof şi eseist, profesor şi fondator al Universităţii  Populare din Caen. Se descrie pe sine drept hedonist, ateu, libertarian şi anarhist de stân­ga. A publicat peste 30 de cărţi, trei dintre ele traduse şi în limba româ-nă („Pântecele filosofilor - critica raţiunii dietetice", Editura Nemira, 2000; „Raţiune gurmandă", Editura Nemira, 2000; „O contraistorie a filosofiei" - 6 volume, Editura Polirom, 2008-2010).