Ultimele descoperiri ştiinţifice arată că supraponderabilitatea este scrisă în destinul fiecăruia, pentru că "termostatul" organismului este setat pe nivel înalt. Această teorie nu explică, totuşi, de ce mulţi oameni, în special în SUA şi Marea Britanie, se îngraşă considerabil. Timp de mii de ani, greutatea corpului uman a rămas stabilă. Milioane de calorii au trecut prin corpurile noastre, dar, în afară de câteva mici excepţii, greutatea noastră nu a înregistrat nici creşteri, nici scăderi majore. Un sistem biologic perfect părea să funcţioneze. Apoi, în anii 80, ceva s-a schimbat. 

Acum trei decenii, mai puţin de un britanic din 10 era obez. Astăzi, unul din patru suferă de această afecţiune. Până în 2050, se crede că Marea Britanie va fi "in principal o societate obeza". Similar, şi chiar mai pronunţat, schimbările au avut loc şi în SUA, unde cercetătorii au descoperit nu numai că americanii intră în anii maturităţii cu o greutate considerabil mai mare decât în trecut, dar şi că, deşi în medie toată lumea se îngraşă, cei mai graşi câştigă în greutate mult mai repede decât ceilalţi. Diferenţa dintre cei mai graşi şi cei mai slăbi era enormă. Oamenii supraponderali luau din ce în ce mai  în greutate. 

Care au fost motivele pentru care milioane de oameni s-au îngrăşat atât de tare? Mâncarea gata preparată a devenit mult mai accesibilă, porţiile mai mari, au apărut mai multe lanţuri de restaurante şi, nu în ultimul rând, cultura a promovat excesiv mesele în oraş. Totuşi, accesibilitatea mâncării nu înseamnă neapărat că trebuie să o şi mâncăm.

Ce ne-a determinat să mâncăm mai mult decât avem nevoie? Cu siguranţă nu este vorba de o dorinţă determinată de teama lipsei de alimente, nici de o nevoie bazată pe foame sau pe pasiunea nebună pentru mâncarea excepţională. Mâncatul peste măsură nu afectează numai persoanele supraponderale. Chiar şi oamenii care se menţin supli se simt uneori copleşiţi de pofta lor de mâncare. 

"Cele trei puncte ale compasului"

Este nevoie de multă stăpânire de sine pentru a rezista unei nevoi copleşitoare de a mânca. Cu toate astea, mulţi specialişti, printre care doctori nutriţionişti şi experţi în sănătate şi îngrijire, cred în continuare că cei care se îngraşă au pur şi simplu un deficit de voinţă sau respect de sine. Puţini au recunoscut că modelul distinctiv al supraalimentarii chiar a devenit foarte răspândit în rândul populaţiei. Nimeni nu a descris pierderea controlului ca fiind cea mai importantă caracteristică. 

"Cantitatile mari de zahăr, grăsimi şi sare te fac să vrei să mănânci mai mult". Am auzit acest lucru de nenumărate ori, de la doctori sau de la televizor.  Un decorator culinar de top din America, un fel de Henry Ford al industriei alimentare, a dezvăluit cum funcţionează acest domeniu pentru cotidianul britanic The Guardian: producătorii creează feluri de mâncare care să atingă "cele trei puncte ale compasului", aşa cum a numit el ingredientele. Pentru a îi proteja afacerea, numele său a rămas anonim.

Zahărul, grăsimile şi sarea fac o mâncare atractivă. Aceste trei ingrediente stimulează neuronii, celulele care eliberează dopamină- "molecula placerii"- substanţa care ne face să mâncăm mai mult. Mulţi dintre noi avem ceea ce se numeşte "punct de beatitudine", în care obţinem cel mai mare nivel de satisfacţie din consumul zahărului, sării sau grăsimilor. Combinate în felul potrivit, acestea fac un produs irezistibil, aproape ducând la un soi de dependenţă. 

În ultimii 20 de ani, s-a produs o adevărată explozie în abilitatea noastră de a găsi şi de a ne permite ceea ce oamenii de ştiinţă numesc mâncăruri foarte "agreabile". Acest termen nu se referă numai la gustul bun al alimentelor, ci în primul rând la capacitatea lor de a stimula apetitul. Restaurantele se află în epicentrul acestei explozii, împreună cu alte feluri de mâncare care ating "cele trei puncte ale compasului". 

Zahărul, grăsimea şi sarea sunt fie introduse într-un alt ingredient (precum carnea, legumele, cartofii sau pâinea), fie puse deasupra, fie ambele. Gustările nachos sunt un astfel de exemplu- grăsimea este conţinută de fiecare bucăţică în sine, iar când este înmuiată în sos de brânză, se adaugă o altă cantitate de grăsimi şi sare. 

Nu numai că lanţurile de restaurante servesc mâncare cu mai multe grăsimi, zahăr şi sare, dar procesarea intensă elimină nevoia noastră de a mesteca înainte de a înghiţi. În plus, aceste gustări sunt disponibile oricând. 

Restaurantul Kentucky Fried Chicken (KFC) reprezintă "un exemplu de prim rang" de punere a unei cantităţi mari de grăsime în farfuria noastră, scrie The Guardian. Învelişul pane conţine făină, sare, maltodextrina, zahăr, sirop de porumb şi condiemente, toate generând aromă şi savoare.  Pe lângă asta, dau impresia consumatorului că a făcut o afacere bună- o farfurie mare cu mâncare la un preţ bun.