Aruncându-se asupra Ucrainei şi anexând Crimeea, liderul de la Kremlin a adus legile junglei la masa diplomaţiei occidentale, demonstrând ruşilor că ignoră legile internaţionale pentru a-i „proteja” de fascişti şi homosexuali. O diversiune pentru a escamota scandalul de corupţie care se extindea la finalul JO de la Soci, un pretext pentru a demonstra Vestului că dispune de o armată bine pregătită, în virtutea căreia cere statut de mare putere şi de egal al occidentalilor.
Spionii au un credo secular – în caz că sunt prinşi, să nu recunoască nimic, să nege tot, să riposteze cu contraacuzaţii. În acest spirit, Vladimir Putin, fostul agent al fostului KGB, care guvernează Rusia, învăluie raptul brutal al Crimeii cu minciuni, cu o deformare a realităţii. În spatele motivaţiilor ridicole ale lui Putin legate de agresiunea contra Ucrainei – cum că guvernul ucrainean a fost deturnat de „naţionalişti” neo-nazişti, rusofobi şi antisemiţi” – stă o ameninţare implicită asupra securităţii europene şi mondiale. Pentru că Putin avansează un argument radical şi periculos. Acela că implozia Uniunii Sovietice a lăsat „naţiunea rusă”, „unul din cele mai mari, dacă nu cel mai mare grup etnic din lume, divizată de frontiere”, dând Moscovei dreptul de a interveni în Crimeea şi, prin extensie, oriunde sunt ameninţate grupuri de rusofoni.
Churchill declara că Rusia era un rebus învăluit în mister în cadrul unei enigme. Sub Putin, retorica Rusiei poate fi descrisă ca o fantasmă într-o iluzie învăluită într-o pânză de minciuni, arată fostul secretar de stat american Madeleine Albright. După ce a deţinut puterea în Rusia din 2000 – două mandate prezidenţiale, unul de premier şi revenirea din nou la Kremlin pentru un al treilea mandat –, Putin vrea să impună cu forţa militară regulile sale la nivel mondial după ce le-a impus acasă.
Imperturbabil, Putin a negat că a masat trupe la frontierele cu Ucraina, ca şi cum soldaţii cu feţele acoperite de măşti de camuflaj ar fi invizibili. Experţii arată că prezența membrilor forţelor speciale ruse, Spetsnaz, care au intervenit în Crimeea, dezvăluie mai multe lucruri. Sunt forţe militare secrete, se deplasează fără însemne care ar trăda originea, sunt disciplinate şi foarte determinate. Responsabilii de la Pentagon au început evaluarea militarilor ruşi şi Crimeea este subiectul unui studiu privind desfăşurarea rapidă de forţe în cadrul unei operaţiuni speciale pentru a atinge un obiectiv limitat.
Paul Sanders, director executiv al Centrului pentru interes naţional, declara că cel mai frapant a fost nivelul aparent de disciplină, formaţiunea şi cooperarea între forţele ruse. Ruşii s-au desfăşurat rapid, în câteva ore, în jurul obiectivelor vizate, imediat după mişcarea protestatară de la Kiev. Două zile mai târziu, când preşedintele american, Barack Obama, avertiza că vor fi „costuri” pentru invadarea Crimeii, forţele ruse erau deja în dispozitiv şi intervenţia era aproape fapt împlinit. La începutul crizei, se considera că ruşii dispun de 15.000 de soldați în Crimeea, pentru ca acum numărul lor să fie estimat la 40.000 de oameni. Analiştii militari notează câteva caracteristici interesante privind desfăşurarea trupelor ruse. Preşedintele Vladimir Putin, fost locotenent-colonel KGB, a ales o „acţiune secretă” paramilitară în locul unui atac militar normal. Pentru că trupele nu aveau însemnele Rusiei, el a negat existenţa lor în Crimeea. Într-o conferinţă de presă, la 4 martie, Putin a negat că trupe ruse au invadat teritoriul ucrainean, în pofida fotografiilor ce dovedeau exact contrariul. „Puteţi merge într-un magazin şi să cumpăraţi o uniformă”, insista Putin, „dezminţirile” lui fiind menţinute de ministrul Apărării, Serghei Şoigu, care cataloga ca „total absurd” faptul că trupe ruseşti au invadat Crimeea şi nu avea nici o idee „de unde proveneau vehiculele militare ruse”.
Putin a demonstrat o capacitate notabilă de a-şi asuma riscuri. Până în prezent, nu a fost nici o vărsare de sânge între ruşi şi ucraineni, cu excepţia unor cazuri izolate, dar Putin nu putea şti când aşa ceva putea începe. Din acest motiv, precizia şi disciplina forţelor ruseşti erau cruciale. Profesionalismul lor a redus riscul unui incident care ar fi scăpat de sub control şi, după ce Putin a pregătit justificarea intervenţiei cu propaganda protejării populaţiei rusofone, trupele sale au fost primite în Crimeea de o populaţie favorabilă. Acest model sugerează că Putin ar putea fi pregătit pentru a deplasa trupe în scopul protejării ruşilor din ţările vecine, ca estul Ucrainei sau regiunea Transnistria, din Republica Moldova, arată Washington Post. Unii analişti consideră că Putin nu va acţiona împotriva ţărilor vecine, ca Lituania şi Letonia, care au populaţii rusofone importante, dar sunt membre NATO. O astfel de operaţiune ar necesita mult mai multe forţe şi ar testa „articolul 5”, angajamentul NATO de apărare reciprocă, un risc mult prea mare pentru Putin.
Operaţiune secretă
Operaţiunea din Crimeea, bine organizată, dezvăluie ameliorarea calităţii şi pregătirii armatei ruse. Trupele lui Putin au acţionat precis şi ordonat, o mare diferenţă faţă de acţiunile de acum un deceniu din Cecenia sau în invazia Georgiei în 2008. O tentativă a trupelor Spetsnaz de eliberare a celor 850 de ostatici dintr-un teatru din Moscova în 2002 s-a soldat cu moartea a 130 dintre ei. Armata lui Putin nu mai este cea care şi-a arătat slăbiciunea în Afganistan.
Soldaţii sobri, muţi şi mascaţi care păzeau intrările în bazele militare ucrainene, bine echipaţi şi utilaţi, au prea puţin în comun cu predecesorii lor din ultimele acţiuni militare ruse. Uniformele sunt noi, iar căştile sunt dotate cu vizoare de securitate. Totul foarte sumbru. Unităţi de transmisii radio distribuite la nivelul micilor unităţi arată efortul de modernizare început acum cinci ani de Putin, care a revitalizat capacităţile militare convenţionale ale Rusiei, îngrijorând unii din foştii săi vasali din Europa de Est, şi a forţat NATO să îşi reevalueze poziţia de a considera Rusia post-sovietică o putere nucleară cu forţe limitate la sol. Crimeea a dezvăluit o nouă avangardă a armatei ruse, cu forţe a căror mobilitate, echipamente şi comportament sunt diferite de cele care au acţionat în Georgia şi Caucazul de Nord. În teren s-au putut vedea rezultatele campaniei Kremlinului de a reforma şi moderniza armata, inclusiv echipamentele. Investiţiile decise de Putin au dus la o nouă armată, care a demonstrat acum că poate alinia o forţă competentă şi chiar redutabilă, aptă să apere naţiunea. Alexandre Golţ, analist militar rus independent, declară că „dezvoltarea forţelor armate ruse merge în direcţia a două mari tendinţe, abordând cu prioritate întărirea forţelor nucleare strategice, oferind garanţia că nici o ţară din lume nu va încerca să atace Rusia“. În al doilea rând, este „dezvoltarea acestor forţe cu desfăşurare rapidă, pentru a face faţă oricărui tip de conflict local, cum a fost războiul din Georgia sau această operaţiune din Ucraina sau altundeva”. Ca urmare a acestor reforme, Rusia are acum o superioritate absolută asupra tuturor ţărilor din spaţiul post-sovietic.
Un responsabil occidental care analiza forţele militare din regiune declara că diferenţa faţă de trecut este extraordinară.
Modernă şi rapidă
Transformarea forţelor armate a fost o prioritate pentru Putin, care, ca prim-ministru între 2009 şi 2012 şi, mai recent, la revenirea sa la preşedinţie, a aprobat miliarde de dolari pentru cheltuielile destinate armatei. Domeniul militar a fost unul din rarele domenii din bugetul rus care a primit importante majorări financiare, alături de pregătirile pentru Jocurile Olimpice de iarnă din Soci şi de îmbunătăţirea sistemului căilor ferate, care este şi un atu militar. De la debutul lui 2012, salariile majorităţii militarilor s-au triplat, fiind cuprinse între 700 şi 1.150 dolari pe lună pentru soldaţi şi sergenţi, o cifră respectabilă în termeni ruseşti. De asemenea, Kremlinul a extins alocaţiile pentru locuinţe şi educaţie.
Creşterea spectaculoasă a cheltuielilor militare va ajunge la 100 miliarde dolari în 2016, faţă de 80 miliarde în acest an, în timp ce economia dă semne de recesiune. Dar Putin susţine că reconstrucţia armatei este crucială pentru viitorul Rusiei. Urmând gândirea sa, pentru prima oară a fost dezvoltată o strategie militară globală cu obiective ambiţioase, care comportă menţinerea tuturor unităţilor în stare de luptă permanentă şi aducerea sistemelor armatei la niveluri moderne. În calitate de comandant-şef al forţelor armate, Putin a asistat la exerciţii de antrenament fără precedent, inclusiv în cazul a ceea ce Kremlinul a prezentat ca mobilizarea cea mai importantă pe timp de pace – circa 160.000 de soldaţi în Extremul Orient al Rusiei, în vara anului 2013 – şi un tablou de exerciţii în vestul Rusiei pentru pregătirea la potenţiale ameninţări de-a lungul frontierelor cu Europa şi Caucaz.
Ocuparea rapidă a instalaţiilor strategice şi a bazelor militare în Crimeea a furnizat un spectacol clar al capacităţilor noii armate ruse. Modernizarea comunicaţiilor – la baza gestionării trupelor – a fost de asemenea evidentă. Numeroşi soldaţi ruşi purtau noi unităţi radio push-to-talk codificate, o piesă de echipament utilizată de multă vreme de soldaţii americani, dar care a fost recent furnizată unităţilor ruse. Experţii occidentali estimează că ampla distribuire a radiourilor codate sugerează că ofiţerii ruşi au o mai largă libertate de acțiune tactică şi de luare a deciziilor, un tip mai profund de reformă, care ar putea face unităţile militare ruseşti mai agile şi mai eficiente.
Pe şosele, forţele ruse au fost văzute desfăşurând platforme de război electronic, inclusiv noua Tigr-M şi staţia de bruiaj R-330Zh, care pot bloca semnalele telefonice prin satelit, GPS. Referindu-se la operaţiunea trupelor ruse în Crimeea, analiştii militari se întreabă cum a fost organizată gestionarea operaţiunii şi cel mai important a fost că armata a reuşit să facă să funcţioneze tot. Menţinerea secretului operaţiunii, rapiditatea şi imprevizibilitatea ei demonstrează că nu a existat nici o scurgere de informaţii.
Diversiunea Soci
Potrivit unor observatori militari, JO de la Soci, numite şi „Jocurile lui Putin”, au fost un bun pretext pentru liderul de la Kremlin de a disloca forţe militare importante şi speciale în regiune, care au putut fi deplasate apoi rapid spre Ucraina. „Războiul de diversiune” este un termen folosit de cercetători pentru a descrie un conflict internaţional lansat din raţiuni de politică internă, şi nu din motive geopolitice sau de securitate. Din acest punct de vedere, războiul poate încuraja oamenii să se ralieze în jurul drapelului, atrăgând atenţia populară asupra patriotismului, deturnând crizele politice de „acasă”. Decizia lui Putin de a anexa Crimeea sugerează că ar fi fost destinată unei diversiuni. Fără îndoială că totul a plecat de la evenimentele de la Kiev şi fuga lui Ianukovici, care nu au fost prevăzute. Dar, după cum estimează numeroşi analişti, liderul rus era în căutarea a „ceva” pentru a întoarce atenţia ruşilor de la propriul scandal care se derula în afara crizei din Ucraina. Scandalul izbucnise în jurul corupţiei la Jocurile Olimpice de la Soci. Aşa cum se ştie, costurile construcţiei instalaţiilor şi infrastructurilor de la Soci au depăşit 50 miliarde dolari şi, în pofida afirmaţiilor oficiale, pare că majoritatea acestor costuri au fost plătite de statul rus, fie direct, printr-un buget sau altul, fie indirect, prin intermediul unor credite finanţate de stat. Acuzaţii detaliate şi documente pe acest subiect au fost publicate de personalităţi ale opoziţiei ruse, Boris Nemţov, Leonid Martiniuk şi Alexei Navalnîi. Site-urile internet furnizau suficiente dovezi asupra unui număr de colaboratori apropiaţi ai lui Vladimir Putin, printre care baronul căilor ferate, Vladimir Iakunin, şi colegul de judo din copilărie al preşedintelui, Arkadi Rorenberg, şi fratele acestuia, aflaţi în prezent pe lista sancţiunilor impuse de SUA.
Putin a făcut cunoscut întregii lumi că Jocurile de la Soci erau prioritatea sa şi nimeni dintr-o poziţie oficială nu a ridicat problema corupţiei înaintea JO. Putin a rămas la putere vreme îndelungată pentru că a putut controla reţelele politice informale care se aglomerează pe culoarele puterii în Rusia. Cel puţin una din aceste reţele este alcătuită din economişti internaţionali, şefi de întreprinderi şi negociatori comerciali, în şi în jurul Kremlinului, care înţeleg că economia rusă este în stagnare. Când a devenit evident că zeci de miliarde de dolari credite oferite de stat nu pot fi rambursate, unii membri ai acestei reţele le-au dezvăluit americanilor, în particular, în 2013, amănunte despre corupţia de la Soci. La acel moment, Rusia era perturbată de conflicte şi instabilitate printre elitele deţinătoare ale puterii, ca unii foşti KGB-işti ai lui Putin şi alţi amici, care beneficiau de banii de la Soci. Publicul nu a înţeles prea bine despre ce era vorba, dar dezvăluirea situaţiei ar fi fost periculoasă pentru Putin, care şi-ar fi pierdut influenţa în interiorul zidurilor Kremlinului. Aventura din Crimeea a deviat perfect discuţia spre alte subiecte.
Deturnarea nu a fost singurul motiv al lui Putin. El este un naţionalist profund, istoric, dar experţii susţin că a câştigat prea puţin anexând Crimeea. Regiunea era subvenţionată de restul Ucrainei şi de acum va trebui finanţată din bugetul de stat al Rusiei. Crimeea este o bază navală crucială pentru Rusia, dar Putin o controla deja fără să fi fost nevoie să ocupe peninsula ucraineană, datorită unui tratat valabil până în 2024. Crimeea va frâna creşterea economică a Rusiei în acest an, şi previzibil, şi pe viitor. De asemenea, aduce atingere şi securităţii pe termen lung a Rusiei, în timp ce atenţia NATO s-a întors încă o dată spre teatrul european. Nu vom afla adevăratele motive ale lui Putin de a interveni în Ucraina nici după ce arhivele ruse vor fi deschise peste decenii. De altfel, în orice ţară este dificil de găsit dovezi că şeful statului a decis o acţiune militară externă din raţiuni interne. Nu constituie genul de lucruri susceptibile de a fi admise în scris, dar faptul că mişcările sale în această regiune nu sunt cu adevărat în avantajul intereselor Rusiei arată că altceva este în joc.
„Costul” agresiunii
Acţiunile ilegitime ale dictatorului de la Kremlin au unit Statele Unite şi aliaţii lor din lumea liberă, dar măsurile luate până în prezent de preşedintele Obama şi de liderii europeni împotriva Rusiei nu sunt suficiente faţă de determinarea Moscovei de a redesena frontierele Europei prin forţă. Şi totuşi, sancţiunile financiare şi economice americane împotriva Rusiei au deranjat reţeaua lui Putin de aliaţi politici şi de afaceri. În plus, NATO a provocat furia Moscovei publicând imagini satelitare ce dezvăluie masarea de trupe militare ruse la frontiera ucraineană. Ruşii au declarat că este vorba de imagini de anul trecut, o altă minciună după cele spuse de Putin cancelarului german, Angela Merkel, că nu are trupe la frontierele ucrainene şi nici nu va anexa Crimeea. Ultima acţiune a lui Putin este atenţionarea – prin scrisori – liderilor a 18 state membre UE privind livrarea de gaz rus spre Europa, un avertisment învăluit în explicaţii legate de datoria Ucrainei către furnizorul Gazprom.
