Dacă prin absurd, în caz de cataclism major, toate culturile agricole ale ţării ar fi rase de pe faţa pământului, "Banca de Gene" ar juca rolul de "Arca lui Noe", unde se pot găsi seminţele unui nou început. Mai exact 17.000 de varietăţi unice de seminţe dintr-un număr de 350 de specii, de la fasole, ceapă şi morcovi, până la sfeclă, cartofi, grâu şi porumb.

Însă cum un scenariu apocaliptic de tip hollywoodian e destul de improbabil, România se confruntă zilnic cu o dramă tăcută numită "eroziune genetică". E vorba de dispariţia accelerată a acelor soiuri şi varietăţi tradiţionale de legume şi cereale pe care românii le-au cultivat din moşi strămoşi şi pe care le-au dat uitării: "E o eroziune genetică extrem de avansată. Mai ales la formele tradiţionale. De ce trebuie să mâncăm toţi porumb Monsanto sau roşii olandeze în loc să folosim diversitatea proprie? E foarte important să mâncăm ceva sănătos, gustos, cu parfum de copilărie. Nu trebuie să spunem că selecţia la nivel ştiinţific e net superioară celei pe care a făcut-o ţăranul sute de ani. Generaţii de ţărani au selectat acele forme, le-au adaptat la mediu şi le-au cultivat. Au ameliorat soiurile empiric, dar în înţelepciunea lor au făcut-o foarte bine. Eu nu spun să nu folosim super-soiurile şi super-hibrizii momentului în agricultura intensivă, dar să avem mereu un locşor cu varietăţile locale în grădina de acasă, ca să nu se piardă. E o zestre, e un patrimoniu şi e al nostru", trage un semnal de alarmă Silvia Străjeru.

Rolul esenţial al "colecţiei strategice de gene" este să păstreze enorma diversitate şi variabilitate genetică, care permite amelioratorilor să găsească aici "trăsături genetice ancestrale" pe care soiurile ultramoderne "le-au pierdut", cum e de pildă rezistenţa la anumite condiţii de climat şi robusteţea în faţa dăunătorilor, conform Silviei Străjeru: "E foarte important să ai fond genetic propriu, pentru că e adaptat la condiţiile noastre de mediu. O dată pierdute, ele nu mai pot fi aduse de undeva. Au murit".

Cum s-a umplut tezaurul cu seminţe

Principala metodă prin care Banca de Gene îşi îmbogăţeşte tezaurul de seminţe e prin "expediţiile de colectare prin ţară". Cele mai mari "bazine de gene" sunt satele izolate din Apuseni, Maramureş şi Bucovina, care nu au fost colectivizate în comunism şi unde ţăranii au continuat să-şi lucreze pământul folosind tehnici arhaice. Opusul îl reprezintă Bărăganul, unde comnuniştii au practicat agricultura standardizată în CAP-uri, cu soiuri şi hibrizi dezvoltaţi în incubatoarele institutelor de cercetări. În ultimele decenii, soiuri şi hibrizi create în laboratoarele de ameliorare ale Planetei, înlocuiesc cu o viteză fantastică varietăţile locale, subliniază Silvia Străjeru: "Din cauza presiunii civilizaţiei şi a globalizării avem libera circulaţie a seminţelor, care duce la colonizarea României cu seminţe moderne ambalate în tot felul de pliculeţe frumos colorate. Din păcate ce-i înăuntru nu-i atât de bun. Oamenii s-au păcălit şi au renunţat la sămânţa lor, nemaiavând de unde să o introducă în anul următor, ceea ce a dus la eroziune genetică şi dispariţie".

Directoarea Băncii de Gene explică în ce constau expediţiile: "Luăm întâi legătura cu autorităţile locale, cu primarul şi cu agentul agricol, care ştie ce se cultivă în zonă. Îl întrebăm cine din sat mai păstrează în cultură populaţii locale? Formele locale sunt varietăţile de plante care nu au trecut printr-un proces de ameliorare ştiinţifică. Ameliorarea şi adaptarea la mediu a făcut-o ţăranul, iar sămânţa nu a schimbat-o. Şi-a oprit în fiecare an din recolta proprie o cantitate mică de sămânţă pentru anul agricol următor. Asta înseamnă păstrată de la an la an. Încă se mai găsesc, însă din păcate sunt oameni foarte în vârstă. Odată plecaţi ei de pe lumea asta, nu este cine să le preia acestă zestre. Uneori îi intimidăm, deşi încercăm să fim foarte prietenoşi, să vorbim pe limba lor. În general luăm nişte dulciuri cu noi ca să le câştigăm simpatia. Ei ne invită în casă unde ne arată cum păstrează seminţele, cum le usucă, care e sistemul agricol folosit şi ce calendar agricol folosesc şi, la sfârşit, evident ne dau şi probe. La întoarcere completăm un chestionar cu toate răspunsurile lor".

Seminţele aduse primesc un număr de intrare temporar, sunt multiplicate până când numărul lor ajunge la dimensiunea standard a unei probe: 5000-10000 şi apoi primesc un număr de intrare definitiv în colecţia strategică de gene. Drumul unei seminţe din cămara ţăranului până în colecţia strategică durează uneori şi peste 2 ani.

Iarna nesfârşită a seminţelor

"Colecţia strategică" de seminţe a României e conservată în punguţe sigilate, căptuşite cu folie de aluminiu, ţinute la -20°C şi o umiditate a aerului de 5%. Păstrate în condiţii de ger uscat, seminţele rămân viabile şi după 50-100 de ani, fără să li se diminueze capacitatea de germinare. Singurele efecte secundare ale frigului le resimt biologii care deservesc colecţia, care oricât de înfofoliţi ar fi, au căpătat boli profesionale ale căilor respiratorii.