"Sarma ghimpata o vom vinde la licitatie pentru cei care vor dori sa aiba o ramasita din aceasta amintire trista. Vom da o bucatica si la muzeu, desigur. si le vom trimite si comunistilor cativa metri, sa il infasoare in ea pe Lenin", declara acum, mai in gluma, mai in serios, domnul Harea. "Desigur, sarma ghimpata le convenea celor de la putere care isi faceau mendrele acolo, unde nu ii putea vedea nimeni, se duceau la vanatoare, mergeau la pescuit. Dar acolo, intre sarma ghimpata si raul Prut, zac si astazi morminte care nu au mai fost ingrijite de ani de zile; cu ce au gresit crestinii aceia ca sa le fie batjocorite mormintele?", se intreaba Ion Harea.

Dincolo de gardul cu sarma ghimpata – cu vaca la pascut
In regiunea limitrofa zonei de frontiera de la Prut locuiesc peste 186.400 de basarabeni. Multi dintre locuitorii satelor de la granita au terenuri care se afla dincolo de sarma ghimpata, cum se intampla in satul Taxobeni. De doua ori pe zi, dimineata si seara, taranii din Taxobeni isi duc vitele la pascut dincolo de gardul de sarma ghimpata, trecand mai intai pe la pichetul de graniceri, unde un tanar inarmat le cauta numele pe o lista, apoi le deschide lacatul greu cu care e zavorata poarta de intrare in zona de dincolo de gard. Cu vaca de funie, acesti tarani trec de una dintre ultimele reminiscente fizice ale razboiului rece si patrund intr-un fel de "No man’s land", dincolo de care se afla, la cateva zeci de metri,  Europa. Acea Europa careia, geografic, ii apartin, dar de care ii desparte hazardul istoric, materializat in gardul ruginit de sarma ghimpata.

Atunci cand va fi finalizata inlaturarea gardului de sarma ghimpata, accesul locuitorilor din Taxobeni la cotele lor de pamant va fi facilitat, iar taranii vor putea sa isi cultive terenurile agricole in voie, fara a fi urmariti de ochii suspiciosi ai granicerilor inarmati. Desigur, sunt multi care deja isi fac griji pentru situatia care se va crea dupa inlaturarea gardului de sarma ghimpata. In multe locuri, sarma ghimpata este singurul obstacol despartitor intre raul Prut si terenurile pentru pasunat.  "Multi se tem ca animalele care vor merge acolo la pascut vor fi luate si duse de apele raului, dar asta e ca in povestea cu drobul de sare. Cred ca sunt temeri neintemeiate, vom putea construi noi insine niste garduri din scandura ca sa blocam trecerea", ne spune Vasile Casian, primarul satului Sculeni, aflat chiar pe granita. Cand l-am intrebat care  a fost reactia oamenilor din sat la decizia guvernului de scoatere a sarmei ghimpate, mi-a raspuns cu un cochet si zambitor "fifty-fifty", explicandu-mi dupa aceea ca totusi  "cei mai progresisti se bucura ca va disparea ultima amintire a Perdelei de Fier".

Vise, vise… si conventii
Chiar daca gardul de sarma ghimpata a inceput sa fie scos de catre sapte echipe de graniceri care deja au demarat lucrarile, situatia pentru locuitorii din vecinatatea frontierei se va schimba cu adevarat numai o data cu intrarea in vigoare a Tratatului privind micul trafic de frontiera. Dar sarma a fost mereu mai mult un simbol decat un obstacol concret, iar scoaterea ei nu va ajuta in nici un fel traversarea  frontierei romano-moldovenesti, care reprezinta adevarata preocupare a locuitorilor de pe granita. Multi batrani si-ar dori sa poata veni in Romania numai pentru a se intalni cu cei dragi.  Mama doamnei Ignatienco, actualmente locuitoare a satului Sculeni, s-a nascut intr-un sat de pe teritoriul actual al Romaniei, pe vremea cand Basarabia era parte din Romania Mare.

In urma casatoriei, s-a stramutat in Sculeni, dar toate rudele ei au ramas in Romania. Pana la caderea URSS a fost izolata de ele de un regim care a persecutat-o ani la randul pentru "vina" de a fi avut rude in Romania, dar acum nu isi poate vizita rubedeniile de peste Prut pentru ca are nevoie de viza, iar la varsta ei si cu pensia pe care o are (40 de euro), viza este doar un vis frumos. si domnul Carnici Feodosie din satul Manta, raionul Cahul, are un vis similar. In 1940, cand Basarabia a fost anexata de URSS, el avea 14 ani, dar si-o aminteste si azi pe invatatoarea din sat, care era de pe malul drept al Prutului, adica din Romania.

Deja in etate, domnul Carnici spera ca inainte de a-si incheia traiul va putea sa mai vada o data Galatiul, unde in copilarie se ducea cu caruta cu parintele sau sa vanda vin, si ca, totodata, isi va regasi, poate, invatatoarea, daca o mai fi in viata. Atunci cand va intra in vigoare Conventia privind micul trafic de frontiera, locuitorii satelor din vecinatatea granitei vor putea calatori, fara viza, pe o raza de pana la 50 de km pe teritoriul Romaniei. Sub incidenta Conventiei cad 369 de comune din 18 raioane si 651 de sate, in total 1.250.000 de cetateni urmand sa beneficieze de calatorii fara vize in zona de frontiera a Romaniei.

Semnarea conventiei a fost periclitata multa vreme de guvernarea comunista, dar acum intrarea in vigoare a acesteia e o chestiune de cateva luni. Pana vor putea sa circule liber in Romania, locuitorii de pe malul Prutului vor putea sa isi ingrijeasca in liniste mormintele abandonate, sa isi cultive terenurile agricole si sa isi "spele inainte de moarte picioarele in apa Prutului", cum ne marturisea Feodosia, o batranica din raionul Ungheni, coplesita de amintirile copilariei.