Fecioare bărbat şi cruci tatuate pe frunte

de Manuela Golea , 11 iulie 2011
16fecioare
Rezistenţa prin religie şi tradiţie, ca formă de protest în vremuri de restrişte, a practicat-o şi populaţia din Balcani. Femeile au reuşit să iasă de sub cutumele religioase prin jurăminte de castitate sau purtând crucea tatuată pe frunte, protejând în tăcere secole de tradiţii.

 

Particularităţile speciale din Balcani sunt reminiscenţe ale istoriei culturii şi religiei care au oferit de-a lungul secolelor episoade incredibile. O astfel de situaţie specială a trăit Albania, când în 1967 comuniştii declarau că este singurul stat ateu din lume, religia fiind interzisă prin lege, iar numeroase biserici au fost distruse (episod familiar românilor). Dar până atunci, în 1788, Moscopole a fost asediat şi pârjolit de musulmani. Supraieţuitorii asediului au emigrat în Grecia, Serbia, România, Bulgaria, Austria, Ungaria.

Cetatea aromânilor, la sfârşit de secol XVIII, avea 12.000 de case din piatră placate cu marmură (cu etaj, verandă şi acoperiş de ţiglă), 70 de biserici, academie, tipografie, ateliere şi şcoli. Moscopolenii se bucurau de sistemul de canalizare şi, mai mult decât atât, se spune că aveau un apeduct acoperit cu ceramică prin care curgea laptele proaspăt muls de la oi, până la centrul de prelucrare din oraş.
Centrul lumii, pentru locuitori, a fost biserica. Satele erau întemeiate în jurul lăcaşurilor, în preajma cărora îşi construiau casele, fântânile, şcolile şi troiţele. Drumurile de negustori şi ciobani se întretăiau prin curtea bisericii, unde ei veneau şi se rugau, punându-şi sufletul şi nădejdea în Dumnezeu.

Crucea tatuată pe frunte

Un exemplu de rezistenţă prin religie au dat moscopolenii, credinţa întărindu-i şi determinându-i să-şi apere cu tărie valorile. Femeile aromânce îşi tatuau pe frunte semnul crucii pentru a rezista fanatismului musulman şi pentru a-l mărturisi pe Hristos şi dincolo de moarte. Petre Ţuţea, filosoful naţionalist-creştin, care i-a cunoscut bine, îi spunea lui Marin Preda: „Domnule Preda, macedo-românii nu sunt români, sunt superromâni, români absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi dumneata, pe lângă ei, avem forţa domestică de raţe. Măcăim. Am stat cu macedo-români în temniţă. Îi băteau până îi omorau, dar ei nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă".

Bisericile care au scăpat de distrugere au fost transformate în muzee sau magazii, albanezii închinându-se cu discreţie. În zona de sud a ţării, unde încă sunt oraşe populate de aromâni, se regăsesc cele mai multe biserici ortodoxe din Albania.

Fecioarele-bărbat

Probleme legate de religie şi tradiţie avea şi populaţia musulmană când, în urmă cu un secol, societatea albaneză restricţiona drepturile femeii prin legi severe. Ca urmare a instaurării unor obiceiuri severe apare un cod strict, ce permitea fecioarelor să „devină" bărbaţi după ce depuneau un jurământ. Asta presupunea să poarte toată viaţa haine bărbăteşti şi puteau intra astfel în clanurile bărbaţilor.

Astăzi tradiţia fecioarelor-bărbat este pe cale de dispariţie, însă jurnaliştii de la Herald Tribune au descoperit o urmaşă albaneză, Pasha Keqi, a acestei caste, care a povestit: „Am devenit fecioară-bărbat când abia împlinisem 20 de ani. O dată ce m-am hotărât să fac acest pas, am avut tăria să nu mă întorc din drum. Nu a fost deloc o viaţă uşoară, dar înainte era mai bine să fii bărbat, pentru că, fiind femeie, erai tratată rău".

Codul de legi cunoscut drept Kanun, dezvoltat încă din secolul al XV-lea (folosit cu precădere în Albania de Nord şi Kosovo), dar scris abia în secolul XIX, spune că „o femeie este obligată să îndure orice, atât timp cât trăieşte în casa soţului ei". Singura alternativă era ca fata să devină „fecioară prin jurământ", să rămână virgină, lucru ce trebuia declarat public în faţa Consiliului de Bătrâni sau privat, în faţa propriei conştiinţe. Obligatoriu, schimba fusta şi baticul pe pantaloni şi cămaşă bărbătească, îşi tundea părul, se rădea şi încerca să-şi îngroaşe vocea. Putea vâna, putea să lucreze la câmp, să se roage în moschee alături de alţi bărbaţi, să poarte ceas, să îşi apere familia sau să primească oaspeţi. Dar cel mai important: avea drept de vot.

„Viaţa mea s-a schimbat!"

O astfel de hotărâre a trebuit să ia şi Pasha Keqi. „Viaţa mea s-a schimbat în momentul când am îmbrăcat veşmântul bărbătesc. Tatăl meu a fost ucis de un dictator stalinist, iar fraţii mi-au fost trimişi în închisoare de acelaşi regim. Vrând-nevrând, a trebuit să devin capul familiei şi să mă comport ca un războinic. Tradiţia cerea ca orice vărsare de sânge să fie spălată cu altă vărsare de sânge. Odată devenită bărbat, a trebuit să răzbun moartea tatălui meu. Am reuşit să declanşez un război între clanuri şi am fost, la rândul meu, ţinta unor noi vărsări de sânge. Nepotul meu, la numai 15 ani, a răscumpărat onoarea familiei, dar a trebuit să plătească cu viaţa.

Bineînţeles, am regrete că nepotul meu a fost ucis. Dar, dacă tu mă omori pe mine, şi eu te omor pe tine", a mai povestit Pasha. Totodată, a amintit şi de partea pozitivă a vieţii ei de bărbat: „Dacă te îmbraci ca un bărbat, devii bărbat. Puteam să merg oriunde şi nici un bărbat nu îndrăznea să mă înjure pentru că ştia că îl pot bate. Stăteam numai în preajma lor. Nu ştiu cum să vorbesc ca o femeie. Şi nu mi-e frică niciodată de nimic.

Doar că, fiind totuşi femeie, am mai multă compa¬siune. Dacă ceilalţi bărbaţi tratau cu lipsă de respect o femeie, eu îi opream. Renunţarea la viaţa sexuală şi faptul că nu am avut copii? Nu, nu regret, pentru că mereu am avut în preajmă pe nepoatele şi nepoţii mei. Nepoatele îmi spun unchiul şi nu concep să se mărite fără apro¬ba¬rea mea. Dar ţin minte şi vremea când a trebuit să mă internez în spital şi a trebuit să schimb salonul pentru că femeia care era acolo s-a simţit jignită la gândul că împarte camera cu un bărbat".

Dialog între culturi şi religie

Peste 80 de ţări şi organizaţii sunt implicate în mişcarea internaţională Ålianţa Civilizaţiilor, care are drept scop combaterea prejudecăţilor şi faliilor dintre limbi, culturi şi religii, cu precădere cele islamice şi occidentale. Alianţa a luat fiinţă în 2005, sub patronajul ONU, la propunerea guvernelor Spaniei şi Turciei, pentru îmbunătăţirea cooperării între culturi şi religii şi contracararea forţelor care alimentează polarizările şi extremismul.

Vineri, 15 iulie, la ora 11.30, la Muzeul Municipiului Bucureşti se va deschide expoziţia de pictură şi de fotografie, „Omul. Casa. Biserica", realizată de Angella Tomaselli, respectiv Maria Dobrescu, ce va rămâne deschisă până pe 30 iulie. Tot vineri, de la ora 13.00, va avea loc simpozionul literar „Marile prietenii literare", unde vor participa reprezentanţi ai minorităţilor etnice din România, germani, sârbi, greci, albanezi, ucraineni, italieni şi alţii.

 

Text realizat cu sprijinul Mariei Dobrescu

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.