De ce creştinii au ajuns să-i numească pe evrei „jidani"? Cum se explică antisemitismul şi cum a evoluat el? Cum a fost posibil Holocaustul românesc? Directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel", Alexandru Florian, punctează pe scurt, pentru România liberă, câteva idei despre problematicile enunţate mai sus.

Pentru mai multe explicaţii legate de situaţia evreilor din România, puteţi descărca aici Raportul Wiesel, efectuat din iniţiativa preşedintelui României din vremea aceea, Ion Iliescu.

Antisemitismul este legat de apariţia şi dezvoltarea creştinismului, care a intrat în conflict simbolic cu religia iudaică, plecând de la faptul că afirmau creştinii că Iisus a fost ucis de evrei, explică directorul Institutului „Elie Wiesel".

În România, antisemitismul extrem şi-a găsit întruchiparea în ideologia legionară, de extremă-dreapta, mai întâi, în partidul lui A.C. Cuza, apoi, în partidul lui Corneliu Zelea-Codreanu.

Ideologia legionară a prins contur în anii '20, când Mişcarea Legionară se desprinde din Liga Apărării Naţional-Creştine, partidul extremist condus de A.C. Cuza. Codreanu pleacă din formaţiunea politică şi îşi organizează propriul partid, Mişcarea legionară, explică dr. Alexandru Florian.

Ideologia legionară are trei mari axe: naţionalismul extrem, ortodoxismul ca valoare de spiritualitate fundamentală ce ar caracteriza poporul român şi antisemitismul ca „mare descoperire". Prin antisemitism, legionarii găsesc principalii vinovaţi pentru tot ceea ce nu funcţiona bine în România, după Marea Unire: pentru criza economică de la sfârşitul anilor '20, pentru faptul că tânăra generaţie nu reuşea să-şi găsească slujbe, pentru că ei considerau că, în învăţământul superior, exista o abundenţă de evrei care îngreuna sau reducea posibilitatea românilor de a fi studenţi.

„România românilor, care însemna că România se dorea a fi pentru cetăţenii români de etnie română, atrage după sine şi acea excluderea altor minorităţi", explică directorul Institutului „Elie Wiesel".

În România, după primul război mondial, minorităţile entice reprezentau un procent destul de mare: populaţia evreiască însuma 4% din populaţia ţării, mai erau minorităţile maghiară, germană. Prin această temă a României numai pentru români se ajungea, în mod logic, la ideea de marginalizare, cel puţin, a celorlalte minorităţi etnice, la care se adaugă acest accent al antisemitismului, deci al promovării unui mesaj extrem de negativ faţă de populaţia evreiască şi care se va traduce, în cele din urmă, în ideea de respingere a evreilor din societatea românească, respingere care avea să meargă, la începutul anilor '40, odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, la o respingere fizică, la o depărtare a evreilor.

Evreii rămân fără posesiuni, prin lege

Primele legi antisemite au apărut înainte de a veni Antonescu la putere, în timpul lui Carol al II-lea, arată Alexandru Florian. Prima lege rasială importantă figurează din 1938: revizuirea cetăţeniei. Această lege îi viza pe toţi cei care, după 1918, au obţinut cetăţenia română şi s-a aplicat preponderent pentru populaţia evreiască. La un an după aplicarea revizuirii cetăţeniei, în timpul guvernului condus de Patriarhul Miron Cristea, din cei 750.000 evrei care trăiau în România, 225.000 rămăseseră apatrizi, fără protecţie din partea unui stat.

În august 1940, Carol al II-lea promulgă legea care definea statutul evreilor şi este prima lege cu conţinut antisemit în România, pentru că evreii, în baza acestei legi, au fost definiţi pe două criterii: al sângelui şi apartenenţei la religia iudaică. Legea spunea că este suficient să ai un bunic din cei patru evreu sau de religie mozaică, pentru a putea fi definit ca evreu. Se stabileau patru categorii de evrei şi fiecare dintre ele suferea o serie de discriminări, explică directorul Institutului „Elie Wiesel".

După 9 septembrie 1940, în România, se organizează statul naţional-legionar. Dincolo de legile date pe fondul unui stat totalitar, populaţia evreiască „beneficiază" şi de legi speciale - care le interziceau accesul în zona economicului, zona culturală şi educativă. Între septembrie 1940 şi august 1944, România a cunoscut peste 90 de decrete-legi, hotărâri de guvern şi decizii ministeriale cu caracter antisemit, precizează Alexandru Florian. „Este adevărat că legislaţia antirasială din ţară se inspiră din legislaţia de la Nuremberg (nazistă - n.r.), dar nu era vorba ca Antonescu să-i facă pe plac lui Hitler, pentru că România nu încheiase astfel de înţelegeri cu Germania", punctează Florian.