Exclusiv RL
 
Un medicament controversat se vinde in Romania fara reteta
O tanara s-a sinucis dupa ce a luat un medicament impotriva cosurilor
14 Aprilie 2009
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
15357 VIZUALIZARI | COMENTARII  26

» O adolescenta dintr-un sat prahovean s-a sinucis tocmai cand parea ca motivul tristetii sale – o boala care o facea sa se creada urata – disparuse. Ceea ce a omorat-o este medicamentul Roaccutane, cred parintii.

» Medicul curant spune ca nu acesta este motivul sinuciderii. Alti specialisti considera insa ca ar trebui sa fie obligatoriu un control psihiatric al pacientilor inainte de tratamentul cu Roaccutane.

» Medicamentul este unul controversat, la nivel international numeroase sinucideri fiind puse pe seama tratamentului cu acest produs, care in farmaciile din Romania inca se poate da fara reteta.

Era o seara rece de sfarsit de ianuare, iar Ruxi, singura acasa, isi facea temele. Intinsese caietele si cartile in varful patului, asa cum obisnuia, in camera ei. Locuia cu parintii in satul prahovean Pietriceaua, la 15 km de Campina, iar mai tarziu, cand avea sa mai creasca, s-ar fi mutat in casa pe care ei i-o construiau "sus, la sosea, ca sa iasa din mocirla asta". Ruxi era eleva in clasa a XI-a, specializarea matematica-informatica, la Grupul scolar Industrial Energetic Campina si avea de gand sa dea la o facultate de Drept, "ca sa se faca avocat sau doctor in criminalistica".

Singura ingrijorare a parintilor in privinta ei era ca isi schimbase comportamentul dupa un tratament pentru acneea nodulo-chistica de care incercase ani de-a randul sa scape. Acum chiar reusise, luase Roaccutane timp de sase luni, dupa sfatul medicului si, in sfarsit, "avea fata cum e hartia, alba si frumoasa", povesteste bunica fetei. Dar Ruxi avea stari labile tot mai des, incepuse sa fie rece chiar si cu cei dragi, avea stari ciudate. "Avea momente cand nu mai suporta pe nimeni, nici pe noi. Ne-am gandit ca e criza de adolescenta", suspina mama.


In dupa-amiaza acelei zile de ianuarie, Ruxandra era nelinistita. Cand a vorbit la 17.30 cu prietenul ei, Cristian – un baiat de 18 ani din Campina -, radea. Pe la 18.45 l-a sunat iar si plangea, ii spunea ca nu mai suporta, ca nu mai rezista. Ruxi se simtea rau, dar nu stia sa spuna de ce si era speriata. O sunase mai devreme si pe bunica ei, internata in spital la Bucuresti, si i-a spus ca nu prea se simte bine, dar ca n-are nimic, ca poate o doare capul de la ochi, de la laptop. Apoi, pe la 19.20 si-a sunat tatal, pe care il vedea ceva mai rar pentru ca facea adesea deplasari in strainatate. L-a rugat sa-i cumpere, in drum spre casa, niste agrafe de birou. Dupa zece minute, cand el a intrat pe usa, a avut un soc. Ruxandra atarna de scara, spanzurata cu un cablu electric.

 

"Era lumina aprinsa si ea parca zambea la mine... Am taiat cablul, am chemat Salvarea... cred ca 15 minute i-am facut respiratie artificiala si masaj cardiac si, cand am vazut ca da ochii peste cap, am luat-o in spate si am alergat pana sus, la strada, unde tocmai sosise ambulanta.
Dar Ruxandra a murit in drum spre spital. "Am stiut, atunci, ca e de la Roaccutane. Citisem pe prospect ca da depresii si ca au fost raportate si sinucideri legate de asta", plange incetisor mama Ruxandrei.

"Avea clar o obsesie, i se parea ca e urata"
De mica a suferit Ruxi din cauza acneei, pentru ca nu era vorba doar de niste cosuri ce aveau sa dispara dupa perioada pubertatii, ci de niste umflaturi rosii si dureroase care pornisera a se aglomera pe fata ei tocmai la varsta la care fetele incep sa cocheteze cu ideea ca vor deveni femei. De cand era in clasa a VII-a, pe fruntea ei si obrajii ei se dadeau batalii intre acnee si cremele datatoare de speranta. Mama, vazand suferinta Ruxandrei, a dus-o la diversi medici, i-au dat creme, pastile... nici o imbunatatire. Ruxi dorea cu disperare sa scape de acnee, "avea clar o obsesie, i se parea ca e urata si degeaba i-am tot spus ca nu e adevarat si ca mie nu-mi pasa", povesteste prietenul fetei.


Tot cautand solutii, parintii fetei au ajuns la un medic renumit din Bucuresti, dr. Ioan Nedelcu, care i-a prescris Ruxandrei – ajunsa la varsta de 16 ani – tratament cu Roaccutane, pentru ca era vorba despre o acnee nodulo-chistica in forma medie spre grava. si-a notat in fisa si ca "pacienta manifesta nervozitate si insomnie". Dar, ne-a declarat medicul Ioan Nedelcu, fata nu a inceput tratamentul atunci. Parintii ei au fost putin alarmati dupa ce au vorbit cu medicul de familie: "Medicamentul da depresii, era si riscul de a nu mai putea face copii... Efectele secundare din prospect erau foarte multe", spune mama fetei. Dar in februarie au revenit la dr. Nedelcu, pentru ca acneea se agravase. Medicul si-a notat in fisa pacientei: "tendinta de izolare sociala si evitare relationala din cauza «aspectului inestetic» dat de acnee". I-a prescris din nou Roaccutane, din martie, si a chemat-o, apoi, aproape luna de luna la control.

 Reactiile organismului ei la medicament au fost cele clasice: usoara uscaciune a buzelor, cefalee discreta, usoara scadere de concentrare, usoare dureri osoase, dar raspuns foarte bun la tratament. In septembrie, acneea disparuse si medicul a decis oprirea tratamentului.

"Erau toate simptomele. Parca le scrisesem eu"
Parintii si bunicii Ruxandrei povestesc insa altfel perioada de 6 luni de tratament. "Avea dureri de cap si de oase, ma ruga mereu sa-i fac masaj", spune bunica fetei. "Intr-o zi, m-a sunat sa vin mai repede de la serviciu, ca e cineva in spatele ei tot timpul prin casa. Zicea ca a aprins luminile in toata casa si ca auzea ca o striga cineva din sufragerie", tremura glasul mamei. Cand i-a relatat medicului despre aceste halucinatii, Elena spune ca a primit un raspuns linistitor: ca fata e tanara si, fiind singura acasa seara, ii e urat. Dr. Nedelcu spune ca nu a stiut despre asta. "Daca imi spuneau de manifestari de tip halucinator, as fi trimis-o la un psihiatru", ne-a declarat el.


Dar mama observase si ca, in ultimul timp, fiica ei prefera singuratatea. Prietenul fetei, Cristian, cu care se intalnea de aproape un an, a simtit si el ca se petrecea ceva cu Ruxi: "Se schimbase. Inainte era miloasa, ajuta oamenii, ii proteja pe copii. Acum, era rece cu toata lumea, i se parea ca toata lumea are ceva cu ea si toate poeziile ei erau mai ciudate decat inainte. Atunci nu le intelegeam... ceva ca ea va pleca si eu o voi cauta... Acum inteleg..."
Ruxi avea tot mai des stari labile, vorbeste mama fetei. "De la o vreme, nu mai suporta pe nimeni, nici pe noi nu ne mai suporta", isi aminteste ea. Pana in seara cand au gasit-o spanzurata. "Atunci – repeta mama – am stiut ca e de la acest medicament, desi medicul spune ca a iesit cu totul din organism in 30 de zile. Dar citind pe internet, am vazut povestite acolo toate simptomele pe care le avusese Ruxi. Parca le scrisesem eu!".

 

 

In Romania, pastilele se dau si fara reteta.
In SUA, prescriptia medicului e obligatorie
La nivel international s-au constituit zeci de asociatii ale "supravietuitorilor dupa Roaccutane", iar ca urmare a actiunilor acestora medicamentul a fost testat in repetate randuri. Firma care produce medicamentul Roaccutane, compania elvetiana La Roche, si-a facut datoria si a actualizat prospectul cu toate detaliile necesare pentru pacienti. Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) a avizat intrarea Roaccutane pe piata din Romania de peste zece ani si, dupa cum ne-a declarat presedintele ANM, Magdalena Badulescu, in Romania nu au fost depuse reclamatii cu privire la acest produs. "Anul trecut, la Agentia Europeana a Medicamentelor (EMEA), un comitet de lucru a luat in discutie posibilele legaturi intre depresii, suicid si tratamentul antiacneic cu produsele pe baza de isotretinoin (n.r. – substanta activa din medicamentele forte pentru acnee, precum Roaccutane).

 

Concluzia a fost ca tratamentul cu isotretinoin nu creste riscul de depresii ori suicid", ne-a explicat sefa ANM. O perioada, medicamentul nu era insotit si de un prospect in limba romana. Acum, acest prospect exista, este lung cat un pomelnic si cuprinde zeci de reactii adverse, printre care tulburari de vedere, cataracta, anemie, hirsutism, dureri musculare, modificari osoase, hepatita, cresterea colesterolului. Dar cel mai des dezbatute sunt eventualele efecte asupra psihicului, mai ales ca foarte multi pacienti cu forme complicate de acnee sunt adolescenti care se confrunta si cu criza specifica varstei. In capitolul dedicat reactiilor adverse, la "tulburari psihice si ale SNC" scrie negru pe alb ca au fost raportate, printre altele, depresii, simptome psihotice si rareori tentative de sinucidere. Daca insa cineva cauta prospectul in limba romana pe internet, cuvantul "sinucidere" ori "suicid" nu apare. Se precizeaza doar ca pot aparea "tulburari psihice sau ale SNC (de exemplu tulburari de comportament, depresie si crize)". Atat.


Riscurile sunt cu atat mai mari cu cat medicamentul se poate elibera din farmacii fara a fi prescris de un medic. "Desigur, putem da Roaccutane fara reteta, insa ar fi mai bine daca vi l-ar prescrie un medic, pentru ca are efecte secundare importante", spun farmacistii clientilor care cer acest medicament. sefa ANM crede ca temerile sunt nefondate, de vreme ce studiile clinice nu au aratat efecte secundare realmente ingrijoratoare. Reprezentantul biroului de presa al EMEA, Monika Benstetter, ne-a explicat ca Roaccutane nu este autorizat la nivel central de catre EMEA, ci la nivel national, in fiecare tara. "Ca urmare, autoritatile nationale sunt raspunzatoare de regulamentul de comercializare (n.r. – cu reteta sau fara) a Roaccutane", ne-a spus Monika Benstetter.

 In Statele Unite, medicamentul se comercializeaza sub denumirea de Accutane si se elibereaza exclusiv pe baza prescriptiei medicului, dupa cum ne-au informat reprezentanti ai Centrului de Cercetare si Evaluare a Medicamentelor din cadrul FDA (Food and Drug Administration – organismul corespondent Agentiei Medicamentului din Romania).

» Control psihiatric salvator
Mai multi specialisti in psihiatrie sustin ca medicamentele care au depresiile printre efectele secundare trebuie prescrise cu mare grija adolescentilor, din cauza sensibilitatii lor foarte mari la aceasta varsta. Cel mai bine ne-a explicat prof. dr. Florin Tudose, medic psihiatru la Spitalul Universitar Bucuresti: "Acest tip de medicamente nu trebuie prescris adolescentilor decat cu acordul medicului psihiatru. Orice adolescent caruia i se recomanda un astfel de medicament ar trebui sa mearga mai intai la un control psihiatric amanuntit sau macar la psiholog, motivul fiind acela ca adolescentii au o fragilitate psihica maxima, depresii reactive, deci ating maximumul de vulnerabilitate".

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
7 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
26. ce trist 18:20 | 5 Iulie
ionut
pre cum am citit an artikol am vazut ca fata suferea de acnee de mica si ca no no ere ancurajata de familie si aves sentimentu ca era urata si poate ca faca te mica avea probleme pshice si ara si cata dela medikament si parinti sunt de vna nui doktoru aveti grija sa no judekati pe omu ala gresit ca e un dumnezeu sus si ruzandra era foarte furmoasa ecu e un anger acolo sus an ceruri cu ...
25. incompetenti 16:37 | 29 Aprilie
nuaitreaba
 
Scris de ema
[arintii sunt vinovati ca au permis ca fata sa ia medicamentele, devii handicapat mintal de la acest medicament, simti ca ai creierul lobotomizat.si nu te simti bine.ai dureri de cap, de oase, adio invatat si cariera sau sarcina. trebuie sa fii inconstient sa iei astfel de medicamente.poti sa te alegi si cu hapetita am citit in prospect.acesta este motivul pentru care tinerii o iau razna.
 
acest medicament este cel mai bun posibil si m-a ajutat sa scap intr-un final de beleaua de pe fata mea. vorbiti numai prostii astia cu interzisul si alte rahaturi. daca un medicament nu-ti face bine nu-l iei; daca te doare capu cand iei aspirina asta nu inseamna ca tre sa interzici aspirina. nu aveti nici o treaba si habar nu am de ce comentati ca prostii. Cea mai buna alternativa unguent pentru ...
24. inconstienta pura 23:49 | 11 Aprilie
ema
[arintii sunt vinovati ca au permis ca fata sa ia medicamentele, devii handicapat mintal de la acest medicament, simti ca ai creierul lobotomizat.si nu te simti bine.ai dureri de cap, de oase, adio invatat si cariera sau sarcina. trebuie sa fii inconstient sa iei astfel de medicamente.poti sa te alegi si cu hapetita am citit in prospect.acesta este motivul pentru care tinerii o iau razna.
23. Foarte trist.Uite cum am scapat eu de cosuri 09:08 | 5 Noiembrie
Bobby
Si eu am avut cosuri dar le-am atacat in cel mai slab punct.mamaia mi-a dat sfaturile si chiar au avut efect.nu am luat creme sau alte chestii .deci : bea multa apa 2 -3 litri pe zi pentru a hidrata corpul.in timpul zilei,spalate cu apa rece (rece fiindca mai distruge bacteriile) si nu te sterge cu prosopul.lasa apa sa se usuce pe fata ta.Al doilea rand.Mananca sanatos..Nu iti mai lua toate ...
22. tulburare dismorfica 23:09 | 18 Iulie
another ruxandra
din ce am citit, reiese ca Ruxandra a avut tulburare dismorfica. daca cineva a ras de ea din copilarie si era mai sensibila, acest lucru este aproape inevitabil. Am inteles ca nu se placea pe ea dinainte de a face acest tratament...Daca am dreptate, tratamentul nu a facut decat sa puna paie pe foc. Toate tratamentele pentru piele contin hormoni care fac rau organismului, si poate nici o ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro

banner_pc4.jpg

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI