„Unul după altul, autobuzelor diferitelor întreprinderi şi uzine din Capitală se opresc în faţa Facultăţii de Drept. Sute şi sute de copii ai oamenilor muncii coboară gălăgioşi şi plini de veselie. (...) Un Moş Gerilă, din placaj, mare aproape cât bradul de lângă el, stă aşezat în mijlocul curţii. Copiii se opresc o clipă în apropierea lui, râd şi bat veseli din palme". Acest fragment, din articolul intitulat „Eri a avut loc serbarea pomului de iarnă C.G.M. (nr. Confederaţia Generală a Muncii)", apărut în ediţia din 31 decembrie 1949 a ziarului „România liberă", surprinde una dintre primele apariţii ale lui Moş Gerilă.

La sfârşitul anilor '40, Moş Crăciun a fost izgonit din casele românilor. Ultimele sale zile de glorie au fost 25 decembrie 1946 şi 25 Decembrie 1947. Începând cu 1948, Moş Crăciun a mai venit doar clandestin, pentru că 25 decembrie a devenit zi lucrătoare. Oficial, fusese deturnat de la putere de Moş Gerilă, care venea însă pe 30 sau 31 decembrie. În acelaşi timp, Moş Crăciun prindea puteri în ţările europene vestice şi în Statele Unite, consolidându-şi poziţia de simbol al sărbătorilor de iarnă.

Ultimele zile ale lui Moş Crăciun

Iarna lui 1946 a fost ultima bogată în apariţii ale lui Moş Crăciun. Ziarele vremii încă îl aveau ca personaj central şi îi dedicau ediţii întregi. Numărul din 25 decembrie 1946 al „României libere" a fost unul special de Crăciun, presărat cu articole despre importanţa venirii lui Moş Crăciun în anul ce a urmat războiului. Într-un articol intitulat „Poveste de Crăciun", autorul îşi asigură cititorii că „povestea aceea plină de farmec şi încântare, povestea belşugului rostogolit din inimă largă şi sacul căptuşit al bunului Moş Crăciun, nu a murit. (...) Povestea lui Moş Crăciun, în care s-au strâns darurile şi nădejdile oamenilor, a biruit ea însăşi războiul şi ura ce s-a pornit împotriva popoarelor".

Nici Scânteia, „organ central al Partidului Comunist Român", nu-l ignoră pe Moş Crăciun în ediţia sa din 25 decembrie 1946. Ziarul este deschis cu articolul „Moş Crăciun se descurcă aşa cum poate", care propune „o raită prin lume în noaptea de ajun". Astfel, autorul înştiinţează că „în Anglia, pudding-ul nu mai e pudding. În Statele Unite şi Moş Crăciun face grevă iar la Paris se află numai în vitrine".

Decembrie 1947 - „Farmecul tradiţional al sărbătorilor se destramă"

Primele semne ale schimbării vin în decembrie 1947. Zilele clasicului Moş Crăciun par să fie numărate. Dovadă stă numărul din 25 decembrie, a cărui copertă înfăţişează un alt fel de „moş", total diferit de imaginea colectivă a clasicului Moş Crăciun. Noul „moş" e tânăr, atletic, proletar, cu pieptul dezgolit, zâmbitor parcă la gândul de a intra în prima uzină pentru a se dedica partidului, prin muncă. În mâna dreaptă ţine „Noua istorie a României", detaliu extrem de important pentru mesajul pe care noul tip de Moş Crăciun vrea să-l transmită. Desenul - întins pe întreaga primă pagină a ziarului - este descifrat în interiorul ziarului, în articolul „Dialog de Crăciun", în care noua realitate e spusă franc: „de anul acesta Crăciunul nu va semăna cu altele şi aceasta o ştiu toţi aceia care se călăuzesc după steaua ce suie în fiecare seară pe cerul mare al Moscovei".

Într-un alt articol din aceeaşi ediţie, jurnaliştii detaliază motivele pentru care „farmecul tradiţional al sărbătorilor noastre se destramă": „Altă dată în preajma Crăciunului se simţea unduirea freamătului care vibrează şi în satele noastre în ultimele zile din Decembrie. Gospodarii îşi aranjau butoiaşele, femeile nu-şi vedeau capul de pregătiri, copiii îşi revizuiau recuzita Vicleimului (sic!) şi îşi reparau steaua, iar guiţatul porcilor era o anticipare sonoră a deliciilor olfactive şi gustative ale sarmalelor şi caltaboşilor. Astăzi, bărbatul este ocupat la o întrunire sindicală, femeia pune la punct un festival al Ufar-ului (n.r. Uniunea Femeilor Antifasciste din România) şi tineretul pregăteşte balul UTM-ului (n.r. Uniunea Tineretului Muncitoresc) din cartier."