Strategia energetică a preşedintelui rus a mai marcat un punct – compania petrolieră Rosneft a cumpărat în totalitate firma mixtă TNK-BP, o tranzacţie cifrată la 61 miliarde dolari şi care o propulsează în clasamentul mondial al „greilor” petrolului. Rusia poate acum să manipuleze oferta de petrol în scopuri politice, cum a făcut cu gazul.
Putin a mai creat un monstru asemănător Gazpromului, de această dată în domeniul petrolului -Rosneft. O nouă armă de presiune prin care liderul de la Kremlin îşi impune condiţiile în relaţiile internaţionale. Gazpromul, gigantul rus al gazului, a demonstrat-o cu prisosinţă. Preluarea controlului asupra TNK-BP, al treilea operator petrolier din Rusia, de către compania de stat Rosneft întăreşte ponderea statului asupra strategicului sector al hidrocarburilor pe care Vladimir Putin intenţionează să îl controleze îndeaproape. Tranzacţia de 61 miliarde dolari reprezintă prin amploare a treia din istoria petrolieră, după achiziţionarea Mobil de către Exxon în 1999 şi cea a Amoco de către BP (British Petroleum) în acelaşi an.
Numai că operaţiunea BP-Rosneft nu are legătură cu aceste mari „mariaje” din perioada 1999-2002, care au apropiat societăţi în cadrul cărora statul nu avea nici un cuvânt de spus. Ea se înscrie în strategia Moscovei de inversare a mişcării de privatizare a resurselor de petrol şi gaz şi analiştii ruşi şi occidentali declară ferm că este o renaţionalizare deghizată şi, chiar dacă Rosneft este cotată la Bursa de la Moscova şi cea de la Londra, ea este deţinută în proporţie de 75% de statul rus. Este revanşa lui Vladimir Putin, care nu a acceptat niciodată privatizările din sectorul petrolier după căderea URSS, în 1991. Este şi o înfrângere a adepţilor unei anume liberalizări, între care şi premierul Dmitri Medvedev. Şi o a doua lovitură pentru Mihail Hodorkovski, a cărui firmă a fost cumpărată pe bucăţi de Rosneft, în timp ce el a fost trimis la închisoare sub o acuzaţie de evaziune fiscală contestată de numeroşi jurişti internaţionali.
Atac la oligarhi
TNK-BP, al treilea grup petrolier rus, controlat până acum la paritate de British Petroleum, de o parte, şi de patru miliardari ruşi regrupaţi în consorţiul AAR (Alfa Access Renova) de alta, a fost fondat în 2003. A devenit rapid cel mai rentabil dintre grupurile petroliere private ruseşti, în pofida frecventelor conflicte de orientare strategică între AAR şi BP. La începutul anului trecut, „divorţul” a devenit ireversibil când BP a decis să se alieze cu Rosneft pentru exploatarea zăcămintelor petroliere arctice. AAR a provocat eşecul alianţei motivând că TNK-BP avea prioritate asupra BP pentru explorarea Arcticii cu Rosneft. A urmat paralizia strategică a societăţii şi miliardarul rus Mihail Fridman a declarat firma mixtă imposibil de gestionat pe baza parităţii existente. La începutul lui 2012, BP a anunţat intenţia de a vinde partea sa de 50% şi, rapid, Rosneft s-a impus ca singur cumpărător.
„Marile manevre din jurul companiei petroliere ruse TNK-BP sunt pe punctul de a fi încheiate. Cei patru oameni de afaceri ruşi reuniţi în consorţiul AAR, care deţine jumătate din compania TNK-BP, au acceptat să cedeze partea lor Rosneft-ului pentru 28 miliarde dolari”, dezvăluiau în octombrie Wall Street Journal şi Financial Times. Cei patru intenţionau să cumpere ei partea pusă în vânzare de BP, dar au renunţat şi există suspiciuni că au fost supuşi la presiuni care îi puteau aduce în faţa justiţiei. Oligarhii nu sunt în poziţie de forţă faţă de Igor Setcin. Unul dintre responsabilii administrativi ai TNK-BP ar fi inculpat pentru o fraudă fiscală de 6 milioane dolari. Simplă coincidenţă pentru fapte din afara activităţii întreprinderii – interesatul a fost ministru economic al regiunii Siberia orientală şi nu s-a alăturat grupului decât acum trei luni – sau „un mic ghiont” pentru accelerarea deciziei indecişilor?
Controlul Kremlinului
La mijlocul anilor 2000, Igor Setcin, apropiat al lui Putin şi astăzi şeful Rosneft, numit „ţarul petrolului” şi considerat un „Richelieu rus”, visa un monopol public rusesc care ar fi reunit Rosneft şi Gazprom. Medvedev, atunci preşedinte al gigantului gazier, s-a opus. În prezent, jumătate din petrol şi 80% din gaz se află sub controlul statului. Mai bine spus, al lui Putin. După revenirea sa la Kremlin, a creat o Comisie de dezvoltare strategică a energiei cu prerogative largi. Preşedinte – Putin, secretar executiv – Setcin. Operaţiunea TNK-BP -Rosneft a dovedit că nici BP, nici miliardarii acţionari ai firmei mixte nu au fost în măsură să reziste voinţei lui Putin de a transforma Rusia într-o superputere energetică. Un joc politic mortal în momentul în care Statele Unite, dezvoltând la scară largă enormele lor rezerve de huilă şi gaz de şist, îşi întăresc independenţa energetică şi riscă să concureze exporturile ruseşti. Rosneft poate realiza o producţie de 4,5 milioane barili pe zi şi detronarea ExxonMobil (4,3 milioane barili) este percepută de Kremlin drept o victorie asupra Americii. Pentru a menţine ţara în primul eşalon al producătorilor de petrol în cursul deceniului, Putin ştie că Rosneft trebuie să se alieze cu petrolieri occidentali. A consimţit, dar, după experienţele din Rusia, aceştia au înţeles că este dificil să fii acţionar minoritar. Acum, Rusia a permis ca BP să deţină 20% din gigantul său petrolier, compania britanică dispunând de o putere decizională limitată, cu două locuri în Consiliul de Administraţie.
Capitalism „rusesc”
Guvernul rus anunţă privatizări parţiale ale companiilor publice pentru a face uitat că grupul de stat Rosneft controlează de acum jumătate din petrolul rus şi repetă că Moscova va respecta calendarul privatizărilor marilor întreprinderi publice, dar nimeni nu vorbeşte despre naţionalizări. Potrivit economistului Serghei Guriev, „chiar dacă puterea rusă neagă instaurarea unui capitalism de stat şi continuă să afirme angajamentul de accelerare a privatizărilor şi a concurenţei, achiziţionarea de către Rosneft a TNK-BP dovedeşte exact contrariul. Fragila economie de piaţă a pierdut ultimul bastion important”.
Formând o alianţă cu Rosneft, BP a obţinut accesul privilegiat la petrolul din Siberia şi Arctica, unde doar grupurile de stat Rosneft şi Gazprom deţin cheile, şi a permis britanicilor să iasă dintr-o alianţă devenită complicată. Acordul de a vinde partea sa din TNK-BP către Rosneft i-a permis BP să deţină 18,5% din grupul public rus şi să primească 12,3 miliarde dolari. În ce priveşte Rosneft, recuperează tehnologia deţinută de societatea britanică şi reţeaua ei internaţională şi devine al doilea producător mondial de petrol. Compania rusă afirmă că finanţează achiziţia TNK-BP din resurse proprii şi credite bancare şi a anunţat că negociază cu mari bănci pentru un credit sindic de 15 miliarde dolari. Oricum, cu această tranzacţie Rosneft a dat trei lovituri – a obţinut o dominaţie zdrobitoare a producţiei destinată consumului domestic, un acces la tehnologia BP în materie de explorare şi exploatare off-shore şi, datorită acţionariatului strategic cu BP, o statură internaţională, grupul rus încercând să obţină zăcăminte în Africa şi America Latină.
Omul din umbră
Principalul artizan al capitalismului de stat „à la russe” este Igor Setcin, fidelul aliat al lui Putin, o adevărată eminenţă cenuşie. De altfel, anunţarea acordului cu BP a fost făcută după o întrevedere între preşedintele Putin şi preşedintele Rosneft, Setcin, undeva, lângă Moscova. Setcin a transformat mica firmă petrolieră Rosneft din 2003 într-un grup uriaş ajutat de mentorul său, Vladimir Putin. Setcin este suspectat că a jucat un rol cheie în afacerea Iukos – arestarea oligarhului Mihail Hodorkovski, un critic al lui Putin, şi dezmembrarea companiei acestuia, înghiţită pe bucăţi chiar de Rosneft. Ancheta Iukos a fost coordonată de fostul procuror general al Rusiei, Vladimir Ustinov, al cărui fiu este căsătorit cu fiica lui Setcin.
Dacă Rosneft a reuşit să cumpere TNK-BP este datorită lui Setcin, el luându-şi revanşa după o teribilă bătălie dintre clanurile puterii. Acest apropiat al lui Putin, unul dintre liderii siloviki-lor (reputaţi conservatori care controlează structuri de putere) era în conflict deschis cu Arkadi Dvorkovici, vicepremier liberal care în guvernul lui Dmitri Medvedev era însărcinat cu energia. Post pe care îl ocupa anul trecut Setcin, acumulând şefia Rosneft şi controlul politicilor energetice de stat. Pentru a evita această confuzie de roluri, pentru a pune capăt ingerinţelor şi a diminua corupţia, anul trecut Medvedev, atunci preşedinte al Rusiei, a interzis miniştrilor să conducă întreprinderi publice. Măsura, orchestrată de Dvorkovici, consilier economic al preşedintelui, a făcut o importantă victimă – Igor Setcin. În ultimele săptămâni, Arkadi Dvorkovici, asemenea altor liberali din guvern favorabili privatizărilor, s-a opus achiziţionării de către Rosneft a unui concurent privat. Dar încă o dată Setcin a avut ultimul cuvânt, nu degeaba se spune că este personalitatea cea mai influentă în Rusia, după Putin.
