„Îi plăcea cartea ca sarea în ochi"
Cine este cu adevărat Cristi Borcea? Acţionarul dinamovist s-a născut în 1970, într-o comună din Gorj. Nu i-a prea plăcut cartea, după cum povestesc foştii săi profesori, aşa că bacalaureatul l-a luat abia la 26 ani, la Liceul „Republica Cuba", din Fierbinţi, Ialomiţa. „Era un băiat liniştit, care venea la cursuri alături de alţi 6 colegi, toţi îngrămădiţi într-o Dacie verde. Era un elev mediocru, cred că-i plăcea cartea cum îi place ochiului sarea", declara Gică Maftei, directorul liceului, reporterilor de la Gazeta Sporturilor. Cristi Borcea era, la acea vreme, deja angajat de un an ca director de marketing la clubul Dinamo. După obţinerea diplomei de bacalaureat, actualul om de afaceri a vrut să se laude că are studii superioare, aşa că s-a înscris la Facultatea de Inginerie şi Management a universităţii private „Biotera". Pe care a absolvit-o, de data asta, fără prea multe probleme.
Până să fie preocupat de obţinerea unor diplome, actualul acţionar de la Dinamo a fost mai interesat de bişniţa cu butelii, o afacere destul de bănoasă înainte de 1989. Ca angajat la întreprinderea comunistă de distribuţie a combustibililor, PECO, Cristi Borcea a obţinut venituri consistente din acest trafic, după cum a recunoscut chiar el şi au povestit partenerii săi din acea perioadă. "Pe mine m-a prins revoluţia cu peste un milion de lei. Cu butelii, le vindeam pe sub mână, cu Cristi Borcea, că atunci nu se găseau", a povestit pentru România liberă omul de afaceri român, Florian Walter (fost Buşcă). Acţionarul dinamovist se lăuda şi el, în GSP, că bişniţa mergea bine. De altfel, schema era simplă. Pe piaţa oficială, o butelie umplută cu gaz costa 25 de lei. Numai că acestea ori nu se găseau, ori erau raţionalizate pe cartelă. Oricum, cozile erau imense şi durau şi câteva zile. Aşa încât, angajaţii PECO vindeau butelii pline, la negru, cu 100 de lei. „Ce e mai important? Să câştigi 100.000 de lei pe zi sau să termini un amărât de liceu", şi-a explicat Cristi Borcea filosofia de viaţa de dinainte de 1989.
Afaceri imobiliare dubioase cu Radu Mazăre
După căderea comunismului, fostul bişniţar a devenit om de afaceri cu acte în regulă. Iar scandalurile şi controversele de abia de acum începeau. Prima firmă a fost tot în domeniul distribuţiei de gaz lichefiat, Crimbo Gas.
Dar una dintre combinaţiile controversate în care a fost implicat numele lui Cristi Borcea a privit retrocedarea unor terenuri valoroase din Constanţa. România liberă a descoperit în 2006 că primarul Radu Mazăre şi ceilalţi membri ai Comisiei de aplicare a legii 10/2001 din Constanţa ar fi contribuit la desfăşurarea unor afaceri imobiliare dubioase privind retrocedarea averii fostei familii boiereşti Movilă. Aceasta deţinuse, înainte de venirea comuniştilor, 1.200 de hectare în intravilanul Constanţei, ceea ce, în prezent, înseamnă un sfert din suprafaţa oraşului. Ultima descendentă a familiei, Yvonne Aline Buzescu Movilă, a încheiat un act prin care îşi ceda drepturile litigioase asupra respectivului teren unui om de afaceri local. La puţină vreme, femeia a murit, iar respectivul om de afaceri a obţinut de la autorităţile constănţene, prin mai multe schimburi, unele dintre cele mai profitabile terenuri din Constanţa şi Mamaia, terenuri pe care le-ar fi împărţit cu alte persoane apropiate lui Radu Mazăre, printre care şi Cristi Borcea.
În 2007, DNA i-a comunicat primarului Radu Mazăre că este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în cazul retrocedărilor de terenuri din Constanţa. De asemenea, au mai fost cercetaţi în dosar şi alte 37 de persoane, precum Dragoş Săvulescu şi Cristi Borcea.
Acuzat că a ascuns bani din vânzarea jucătorilor
O altă tranzacţie dubioasă dintre Cristi Borcea şi o primărie s-a petrecut la Bucureşti. Potrivit ziarului Curentul, primarul liberal al sectorului 1, Andrei Chiliman, ar fi vândut ilegal, unei firme în spatele căreia se află acţionarul dinamovist, o clădire din Parcul Herăstrău şi a concesionat 5.000 de metri pătraţi de teren, încălcând legea. Afacerea a presupus mai întâi închirierea în respectivul parc al unui fost atelier de tâmplărie, pe o perioadă de 20 de ani. Ulterior, Primăria l-ar fi trecut în lista spaţiilor comerciale şi l-a vândut societăţii acţionarului de la Dinamo, pentru numai 5.000 de euro, plătibili în trei ani.
continuare în pagina 2




