Superspionul care a produs Pretty Woman

Fost spion israelian, magnatul de la Hollywood Arnon Milchan, care deţine New Regency Films, a oferit detalii despre viaţa sa clandestină de traficant de arme în anii ’70. Documente FBI parţial declasificate îl aduc în peisaj şi pe Benjamin Netanyahu, actualul premier israelian, care ar fi colaborat cu o reţea clandestină de trafic de componente nucleare sustrase din SUA cu complicitatea omului de afaceri şi agent al Mossadului, Arnon Milchan, comparat cu celebrul personaj James Bond.

„Confidenţial: viaţa agentului secret devenit mogul la Holly­wood Arnon Milchan” este o nouă carte care expune detalii uimitoare despre prolificul producător de la Hollywood, cunoscut pentru o serie de filme de succes cu care se poate lăuda orice studio important – Pretty Woman, JFK, Salvaţi-l pe Willy, A Time to Kill, LA Confidential, City of Angels, Fight Club, Unfaithful şi Mr and Ms Smith. Dar, înainte de a deveni unul dintre cei mai puternici producători de la Hollywood, el a fost agent secret israelian, ducând o viaţă dublă ca negustor de arme, înfiinţând societăţi-ecran, dirijând conturi bancare secrete şi achiziţionând componente nucleare pentru Israel. Producătorul de la Hollywood şi-a petrecut viaţa între lumea gloriei şi cea secretă, între fantezie şi realitate, între pace şi război.

Autorii Meir Doron şi Joseph Gelman descriu poziţia lui Arnon Milchan în lumea serviciilor secrete israeliene. Chiar Milchan a relatat pentru prima oară într-o emisiune de televiziune israeliană despre implicaţiile şi tranzacţiile clandestine pentru Israel. Şi a povestit cum încerca să racoleze colegi de la Hollywood în munca sa pentru Ministerul israelian al Apărării, arată Haaretz. Cu alte cuvinte, celebrul producător de filme era unul dintre cei mai mari spioni ai Israelului, care procurase ţării sale o cantitate impresionantă de tehnologii ­americane.

Cum Milchan a dezvoltat întreprinderea de îngrăşăminte a tatălui său, a intrat în atenţia politicianului Shimon Peres, atunci viceministru al Apărării, care l-a prezentat pe Arnon lui Benjamin Blumberg, supranumit „prinţul tăcerii” al Israelului, aflat în fruntea LAKAM, acronim evriesc pentru Biroul de relaţii ştiinţifice. Recrutarea lui Milchan în anii ’60 a fost progresivă. Aşa cum declara el în emisiunea televizată, „era aproape glamour să fi implicat, toată lumea mă privea ca pe James Bond”. Fox ­News îl descrie drept „unul din cei mai importanţi agenţi secreţi pe care i-a avut vreodată spionajul israelian”. Potrivit cărţii, Milchan a devenit indispensabil pentru operaţiunile secrete privind orchestrarea tranzacţiilor de arme care angrenau „comisioane de sute de milioane de dolari care în fapt finanţau activităţile LAKAM şi ale Mossadului”. Într-un interviu pentru carte, Peres a admis că era responsabil de recrutarea lui Milchan, „un om special”. „Forţa sa este de a stabili legături la cel mai înalt nivel. Activităţile sale ne-au oferit un avantaj enorm, strategic, diplomatic şi tehnologic”. În siajul războiului de Yan Kippour, din 1973, Milchan a lucrat fără încetare în SUA pentru a achiziţiona arme pentru Israel. În acea perioadă a ajuns implicat în mediul cinematografic şi a obţinut primul său credit ca producător, în 1977.

Arme şi filme

În mai 1985, legăturile lui Milchan cu comerţul cu arme au devenit publice. Un ziarist de la Newsweek l-a sunat în apartamentul său din Paris după ce Richard Kally Smyth, preşedintele unei întreprinderi mascate a serviciilor secrete israeliene, cu sediul în California, a fost inculpat pentru expedierea de detonatoare pentru bombe nucleare uneia din societăţile din Tel-Aviv ale lui Milchan, operaţiune denumită „Projet Pinto”. Societatea ştia foarte bine la ce serveau detonatoarele, chiar dacă era ilegal să le exporte din SUA fără licenţa Departamentului de Stat american. Heli Trading Ltd ­firma lui Milchan, ordonase 14 livrări între 1979 şi 1982. Vameşii americani şi FBI au analizat operaţiunile, iar Milchan se temea că un procuror american ambiţios şi avid de publicitate l-ar putea vâna. După o scurtă conversaţie cu ziaristul de la Newsweek, în care Milchan a pledat ignoranţa, şi-a rezervat loc pentru primul zbor disponibil spre Tel Aviv. În câteva ore, echipe de televiziune campau în faţa apartamentului său. În final, Administraţia Reagan a abandonat acuzaţiile formulate contra lui Milchan şi în 1987 LAKAM a fost dezmembrată.

În anii ’70, Milchan a recrutat un inginer american, Richard Smyth, pentru a deveni traficant de arme în contul Israelului. Cu ajutorul serviciilor secrete israeliene şi al finanţării Ministerului Apărării, cei doi au creat o societate de faţadă care a început să negocieze cu o firmă israeliană, Heli Trading. La acea vreme, potrivit FBI, Bibi Netanyahu lucra pentru întreprindere şi s-a întâlnit frecvent cu Smyth. „Smyth şi Netanyahu se întâlneau în restaurante din Tel Aviv, acasă la Netanyahu şi la birou. FBI a descoperit programul şi a început să îi interogheze pe cei doi. Smyth a realizat că a fost expus şi a cerut ajutorul guvernului israelian, ajutor respins. Înainte de a fi inculpat, Smyth a fugit din SUA în Spania. A fost arestat în 2001 cu mandat Interpol roşu şi la întoarcere a colaborat cu autorităţile americane, care l-au condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru violarea Arms Control Act.

Cartea redă şi diverse episoade legate de celebrităţi de la Hollywood ca Brad Pitt, Angelina Jolie,Russell Crowe, Robert de Niro, Ben Affleck, Sydney Pollack. Şi poveşti despre Milchan. Una dintre ele relatează că Arnon a închis un club de noapte din Tel Aviv pentru a impresiona o femeie. Pentru acea seară exclusivă, Milchan a rezervat una din trupele israeliene celebre de rock, Lions. Basistul grupului era un necunoscut, hippie, cu plete lungi, care mai târziu a devenit un magnat media în SUA cu câteva miliarde dolari şi unul din principalii donatori de fonduri ai Partidului Democrat – Haim Saban. La finele spectacolului, Milchan, în loc să îi invite să se alăture invitaţilor,i-a trimis la bucătărie, ceea ce Saban nu a uitat niciodată.

Poveste de familie

Arnon Milchan s-a născut în 1944 într-o familie numeroasă din oraşul Rehovot, pe atunci unul dintre cele mai dinamice din Palestina sub mandat britanic. Patru ani mai târziu, după un vot al ONU, Rehovot s-a trezit că face parte dintr-o mică ţară de pionieri şi supravieţuitori ai lagărelor, curând asediaţi de vecinii arabi. După război, regiunea a început transformarea în centru tehnologic şi ştiinţific, iar familia Milchan s-a lansat în industria de îngrăşăminte şi distribuţie de carburanţi. După primele succese, şi-a instalat birourile la Tel Aviv. Arnon a crescut în mijlocul elitei provenite din emigraţia europeană şi s-a remarcat rapid prin vivacitatea spiritului şi hiperactivitate. Adolescentul a fost trimis la o şcoală de top englezească, pentru a primi o educaţie cosmopolită. S-a distins la fotbal, iar după serviciul militar a fost trimis în Elveţia pentru a studia chimia în vederea preluării întreprinderii familiale. În 1965, şi-a întrerupt brusc studiile pentru a merge acasă, la căpătâiul tatălui muribund. La 21 de ani a trebuit să preia afacerea familiei. Societatea era în pragul falimentului şi partenerii ei nu dădeau prea mult pe noul PDG. Făcând inventarul dosarelor tatălui său, Arnon a făcut o descoperire care va schimba cursul evenimentelor. Societatea nu era angajată, aşa cum crezuse, numai în domeniul agricol. În cel mai mare secret, dezvoltase şi o mică, sar promiţătoare activitate de import-export de armament. Arnon a reuşit să menţină firma pe linia de plutire şi chiar să o dezvolte. Total ignorant în materie de arme, el s-a abonat la toate revistele de specialitate din lume, a învăţat numele tuturor fabricanţilor şi i-a contactat propunându-le să devină reprezentantul lor exclusiv în Israel. A obţinut câteva întâlniri şi contacte şi a făcut cunoştinţă cu două personaje-cheie pentru munca sa, dar şi pentru cotitura vieţii sale.

Mossad II

Unul dintre ele era celebrul Moshe Dayan, veteran al Tsahal şi ministru al Apărării. Celălalt, mai puţin celebru pe atunci, Shimon Peres, adjunct al ministrului Apărării, după ce fusese director general însărcinat cu achiziţia de arme. A fost debutul unei relaţii care l-a dus pe Arnon în lumea obscură a serviciilor secrete. După câteva luni de frecventări amicale, Peres l-a informat pe Milchan despre „marele secret” al Israelului – programul său nuclear clandestin, dezvoltat cu ajutorul francezilor. Şi i l-a prezentat pe omul căruia i se încredinţase securitatea programului: Benjamin Blumberg, fost responsabil cu contraspionajul şi securitatea Ministerului Apărării. Acesta din urmă organiza o agenţie secretă, însărcinată cu procurarea de echipamente şi materiale indispensabile acestui program, dar în principiu imposibil de achiziţionat pe piaţa legală. Instalată într-o clădire a Ministerului Apărării, era atât de secretă încât nici Mossadul nu era informat de activitatea sa. În 1970 va fi botezată Biroul relaţiilor ştiinţifice, sau LAKAM şi supranumită de unii iniţiaţi „Mossad II”. Ea urma să cumpere echipamentele necesare programului nuclear prin toate mijloacele, inclusiv înşelătorie, furt sau forţă. Practic, pe atunci relaţia cu Franţa era pe cale de răcire şi se impunea urgent găsirea altor canale de aprovizionare.

Sistem de ghidaj pentru rachete, centrifuge, carburant pentru rachete, echipament pentru vedere de noapte, lasere. O listă lungă, dar mereu solu­ţionată de Milchan. A fost format un comision secret al LAKAM pentru definirea necesităţilor prioritare. Săptămânal aveau loc reuniuni secrete pentru stabilirea obiectivelor şi a locurilor de unde puteau fi obţinute. În anii ’70, agenţia a fost foarte discretă şi nici o agenţie de informaţii din Occident nu suspecta existenţa ei, deşi acţiona în majoritatea teritoriilor lor. Şi, din acest motiv, suspiciunile şi supravegherea contra-spioanjului rămâneau focalizate pe echipele Mossadului, lăsând câmp liber agenţilor LAKAM. Cu atât mai mult cu cât agenţi ca Arnon Milchan aveau o adevărată şi legitimă activitate economică pe solul american.

Bancherul ocult

În ochii lui Blumberg, întreprinzătorul şi creativul Arnon corespundea perfect profilului agenţilor pe care dorea să îi recruteze pentru completarea reţelei sale de ataşaţi militari. Arnon a fost format în toate tehnicile de care avea nevoie în cursul misiunilor sale – cum să creeze societăţi-ecran, cum să jongleze cu conturile bancare offshore, tehnici de falsificare de documente pentru comerţul cu arme etc. Competenţe care i-au fost de mare folos pentru dezvoltarea afacerilor. De asemenea, a primit formarea pentru recrutare şi manipularea surselor.

După câteva luni de imersiune în lumea serviciilor secrete, Milchan a luat iniţiativa şi şi-a surprins propriii recrutori. A făcut amicilor lui, Shimon Pers şi Moshe Dayan, o propunere pe care nu o puteau refuza. Deja societatea sa era reprezentantă exclusivă în Israel pentru mai mulţi industriaşi de armament şi din aviaţie. ­Dacă Ministerul Apărării explica oficial acestor industriaşi că Milchan era punct de trecere obligatoriu, acesta se angaja să verse comisioanele sale din contracte către fondurile secrete ale ministerului şi deci către LAKAM, în conturi secrete din străinătate. ­Ceea ce permitea finanţarea misiunilor fără a lăsa vreo urmă.

De facto, Milchan devenea bancherul ocult al marilor operaţiuni secrete ale serviciilor secrete israeliene în străinătate. Nu doar ale LAKAM, ci şi ale Mossadului. Doar el cunoaştea ansamblul conturilor deschise aproape peste tot în lume şi sumele disponibile în fiecare dintre ele. El le putea folosi pentru plata în bani lichizi a achiziţiilor de materiale, pentru mită sau alte plăţi oculte. Nu înseamnă că Milchan era informat în detaliu despre fiecare misiune, el trebuia să ştie cât mai puţin posibil, doar ce era necesar pentru a pune la dispoziţie o anume sumă în folosul unei anume persoane. A doua sugestie pe care le-a făcut-o celor doi amici a fost stabilirea, în special în SUA, a filialelor grupului său, care ar fi servit ca acoperire activităţilor secrete. Astfel, devenea o rotiţă esenţială a dispozitivului.

Au urmat ani de „afaceri” în diverse ţări, ca Africa de Sud şi Taiwan. Între 1983 şi 1985 Milchan s-a impus în lumea afacerilor şi a evitat să viziteze SUA, dar în anii ’80 a făcut câteva investiţii în cinematografie şi aspira să devină un producător cu „normă întreagă”. Istoria Hollywoodului este într-un fel cea a prăbuşirilor financiare, care a văzut defilând un lung şir de naivi superbogaţi, înghiţiţi de această lume a starurilor şi a iluziilor. Sosirea lui Arnon Milchan în Mecca cinematografiei a fost primită cu glume sau cu scrâşnete de dinţi.

Cu aceeaşi determinare cu care s-a implicat în negoţul cu arme, Milchan a decis să se reinventeze încă o dată ca producător. Demarajul a fost haotic, dar a demonstrat o anume calitate de judecată cinefilă – Martin Scorsese (The King of Comedy, 1983), Sergio Leone (A fost odată în America, 1984) şi Terry Giliam (Brazil, 1985). Trei personalităţi puternice, trei ­turnaje catastrofice. Apoi, a cum­părat pe nimic un scenariu respins de aproape tot Hollywoodul, care a ­devenit Pretty Woman, vedeta anilor 1990. După aceea, nimeni nu a mai glumit la Hollywood la trecerea lui Milchan şi producţiile navigau între serii familiale, filme de acţiune, cu vampiri şi thrillere. Devenise o ­figură celebră a cetăţii filmului american.