În acest document, care a provocat o profundă indignare în Ungaria, ţara era desemnată drept instigatoare la război, în calitate de continuatoare de drept a jumătăţii ungare a fostei monarhii duale austro-ungare. Corespunzător, Tratatul de pace conţinea pretenţii ridicate de reparaţii de război şi alte clauze împovărătoare pentru Ungaria, notează, într-un amplu documentar, agenţia austriacă APA, citată de Agerpres.

La 28 octombrie 1918, la Praga a fost proclamată o republică comună a cehilor şi slovacilor. Croaţia a intrat la 30 octombrie în componenţa noului stat al sârbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit în 1929 Iugoslavia.

Românii din Transilvania s-au pronunţat pe 1 Decembrie 1918, în Marea Adunare de la Alba Iulia, pentru unirea cu România, saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni alăturându-se acestui pas câteva luni mai târziu.

La negocierile privind condiţiile de armistiţiu se stabilise că întregul teritoriu al Ungariei, cu excepţia Croaţiei şi Slavoniei, vor rămâne sub administraţie ungară. Ce-i drept, guvernul Karolyi a recunoscut noile state ceh, polonez şi sud-slav, dar nu şi declaraţia de independenţă a Consiliului naţional slovac, nici memorandumul de la Arad al Consiliului naţional român, ambele din octombrie 1918. În schimb, liderilor slovaci şi români le era oferită doar autonomie sub administraţie ungară până la un viitor tratat de pace.

În anii 1930, elevii din Ungaria trebuiau să îşi înceapă ziua de şcoală cu următoarea rugăciune, în care se cerea restaurarea Ungariei Mari: "Cred în Dumnezeu, cred în patrie, cred în adevărul veşnic al lui Dumnezeu, cred în renaşterea Ungariei".

În întreaga Ungarie steagurile au rămas coborâte în bernă până în 1938, când, după apropierea regimului Horthy de Germania nazistă şi Acordurile de la Munchen, s-a ajuns la primul arbitraj de la Viena, prin care ţinuturi slovace au fost redate Ungariei, iar în 1939 şi Ucraina carpatică.

Dictatul de la Viena (al doilea arbitraj de la Viena) din 1940 a dat înapoi Ungariei 44.000 kmp, adică părţile de nord şi est ale Transilvaniei şi Ţinutul Secuiesc. După al Doilea Război Mondial, prin Tratatul de Pace de la Paris, toate ţinuturile au trebuit restituite Slovaciei, respectiv României.

Urmările Trianonului persistă până astăzi şi apasă asupra relaţiilor Ungariei cu vecinii săi România şi Slovacia, în pofida apartenenţei tuturor trei la Uniunea Europeană. În ce priveşte România, există voci care fac campanie pentru o autonomie regională a Transilvaniei, locuită de una dintre cele mai numeroase minorităţi ungare, după modelul Scoţiei sau al Cataluniei (cu parlament şi guvern proprii), în care apărarea, politica externă, politica economică şi financiară să rămână în mâinile guvernului central, în acest caz ale Bucureştiului.

Ministrul de externe slovac Miroslav Lajcak a declarat, într-un interviu acordat în luna martie unui cotidian austriac, că Ungaria este deosebit de sensibilă faţă de pierderea minorităţilor ungare din statele vecine, şi că în Ungaria există încă o traumă a Trianonului. Dacă Ungaria este sensibilă şi reacţionează cu nervozitate în legătură cu minorităţile sale din alte state, la fel şi Slovacia este sensibilă şi nervoasă în alte chestiuni, care îi pun sub semnul întrebării integritatea teritorială, a subliniat Lajcak.

În ce priveşte proiectul (adoptat miercuri în parlamentul de la Budapesta) de acordare a cetăţeniei ungare etnicilor maghiari de dincolo de graniţe, vicepremierul desemnat Zsolt Semjen a explicat recent că Ungaria are datoria fundamentală de a "şterge ruşinea Trianonului". Partidele care vor forma noul guvern au cerut declararea lui 4 iunie ca Zi a unităţii naţionale, iar formaţiunea radicală de dreapta Jobbik a inclus în programul său o revizuire a graniţelor Ungariei.