» Ministerul Sanatatii a platit un milion de euro pentru cinci autocare speciale pentru recoltarea mobila de sange. Proiectul, demarat pe vremea ministrului pesedist Ion Bazac, ar trebui sa imbunatateasca sistemul de donare a sangelui in Romania, dar au aparut deja multe semne de intrebare privind modul cum va fi pus in practica.
» Prima controversa se refera la faptul ca, desi autocarele au fost cumparate din banii statului, ele vor fi date in administrare Fundatiei "Crucea Rosie", condusa de Mihaela Geoana, sotia liderului PSD Mircea Geoana. De asemenea, o parte din personalul care va lucra voluntar la aceste centre mobile de recoltare a sangelui va proveni tot din sistemul sanitar de stat.
» Pe de alta parte, actuala si fosta conducere a Institutului National de Hematologie Transfuzionala sustin ca centrele de transfuzie se confrunta cu o puternica subfinantare, iar aparatura cu care lucreaza in prezent nu a mai fost schimbata de 15 ani.
Subsecretarul de stat din ministerul Sanatatii (MS) Raed Arafat sustine ca achizitionarea celor cinci autocare va aduce o evolutie in recoltarea de sange in tara noastra. "Am vrut o schimbare de viziune, o mai buna corelationare cu populatia care va dona. Autocarele vor ajunge in orasele mici si in mediul rural. Caravanele mobile care exista deja sunt foarte putine si fac fata greu cererilor", ne-a declarat doctorul. Raed Arafat a explicat ca autospecialele vor fi dotate cu o sala de donare cu doua paturi de recoltare, cu un spatiu frigorific de depozitare a sangelui si chiar cu un loc unde donatorii vor fi serviti cu ceai. "Am primit numeroase reclamatii ca donatorii sunt tratati de multe ori cu dispret de angajatii centrelor de transfuzie fixe. In aceste autocare, atitudinea se va imbunatati", a mentionat subsecretarul de stat.
Totusi, in ciuda bunelor intentii care transpar din aceste declaratii, proiectul Ministerului Sanatatii ridica unele semne de intrebare. Desi statul este cel care a platit un milion de euro pentru achizitionarea celor cinci autocare, acestea vor fi date spre administrare Fundatiei "Crucea Rosie", condusa de Mihaela Geoana. Mai mult, o parte din personalul medical care va deservi centrele mobile va proveni tot din sistemul sanitar de stat, dupa cum ne-a explicat chiar Raed Arafat. "«Crucea Rosie» are asistentii sai medicali voluntari. Dar cand se planifica recoltari, noi putem trimite personal sanitar de la Unitatile de Primire Urgente, de la Ambulanta ori de la SMURD. Putem sa trimitem si medici rezidenti. Daca un om face chestia asta o data sau de doua ori pe an, nu cred ca il afecteaza", admite subsecretarul de stat.
La final, sangele recoltat pe teren de voluntarii "Crucii Rosii" va fi testat si prelucrat, de asemenea, tot din banii statului roman, prin Institutul National de Hematologie Transfuzionala (INHT). De altfel, chiar actuala si fosta conducere a acestei din urma institutii isi exprima cele mai multe nemultumiri legate de "cadoul" de un milion de euro facut unei organizatii neguvernamentale.
Doctorul Luminita Rusen, directorul INHT, desi nu a indraznit sa critice pe fata proiectul Ministerului Sanatatii, a admis ca nu intelege foarte bine rolul jucat de "Crucea Rosie" in acest proiect. "Voluntarii fundatiei ar putea sa ne ajute la centrele fixe, deja existente, deoarece personalul nostru abia face fata actualului regim de recoltare", este de parere Luminita Rusen. Directoarea afirma ca centrelor de transfuzie fixe li se aloca in prezent foarte putini bani. "De la an la an, s-au tot redus investitiile la noi. Cladirea din Bucuresti e construita in 1945-1947, iar de atunci nu s-a schimbat mare lucru. Am mai incercat sa imbunatatim cate ceva, dar nu arata ca o cladire de secol XXI. Din pacate, centrelor nu li s-a dat importanta pe care o merita", afirma Luminita Rusen.
Dar cea mai mare retinere a directorului se refera la voluntarii care ar trebui sa lucreze pe autospeciale, care vor urma un curs rapid de pregatire tot la Institutul de Hematologie Transfuzionala Bucuresti. "Personalul va fi instruit la noi timp de o saptamana. Bine, eu nu stiu cat vor invata ei intr-o saptamana, dar eu trebuie sa am siguranta ca recoltarea se face in conditii bune."
In fine, dr. Luminita Rusen se opune ca medicii care vor lucra in aceste centre mobile sa fie schimbati periodic. "Am specificat clar in protocolul incheiat cu Crucea Rosie ca nu sunt de acord cu rotirea cadrelor. Un medic trebuie sa raspunda pentru tot, trebuie sa isi asume responsabilitatea", a mentionat directorul Institutului National de Hematologie.
Ajutorul centrelor mobile, nesemnificativ
Mult mai vehementa este fosta directoare a INHT, dr. Mihaela Hoinarescu. Aceasta afirma ca i-a explicat lui Raed Arafat, la singura intalnire oficiala pe care cei doi ar fi avut-o pe subiect, ca proiectul are mai multe aspecte negative. "I-am propus sa cumpere, mult mai ieftin, sase autosanitare pentru transportul oamenilor si al echipamentelor pe care deja le avem. Apoi, i-am explicat ca nu orice voluntar poate recolta sange. Daca cei de la «Crucea Rosie» vor sa se implice neaparat, ar putea mai bine sa ne ajute organizand campanii de adunare a donatorilor", declara Mihalea Hoinarescu.
continuare in pagina 2




