Exclusiv RL
 
Reporterii incognito ai
Cum poti sa mori cu zile la usa camerei de garda
8 Octombrie 2008
Boala nu are decat sa astepte. Medicul de la Centrul medical din Calugareni este plecat la oras cu treaba
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
4572 VIZUALIZARI | COMENTARII  17

Ce are de facut un roman care locuieste intr-o localitate izolata daca intr-o noapte il loveste boala? Poate merge la un centru medical de permanenta, acolo unde gaseste un medic care este pregatit sa-i acorde ajutor 24 de ore din 24. Acesta este raspunsul pe care l-ar da orice oficial din Ministerul Sanatatii daca ar fi pus in fata unei asemenea intrebari. Teoretic, ar avea dreptate. In Romania, dupa 2002, autoritatile au inceput sa deschida mai multe camere de garda in zonele in care de regula salvarea ajunge foarte greu sau deloc. La orice ora din zi si din noapte, oamenii ar trebui sa gaseasca aici un ajutor in caz de urgenta medicala.

 

Lucrurile nu stau insa, in realitate, asa cum pretind autoritatile. "Romania libera" demonstreaza astazi ca, in multe cazuri, aceasta masura nu functioneaza si ca sistemul sanitar romanesc le-a tras din nou o teapa contribuabililor. Reporterii ziarului au vizitat mai multe centre medicale din cateva judete din sudul tarii si au avut parte numai de surprize neplacute: unele camere de garda nu au existat niciodata, altele au fost inchise intre timp. O alta situatie intalnita a fost aceea in care centrele erau pregatite sa ofere ajutor, dar medicii nu au vrut sa le deschida usa pacientilor.

 
"Pana ajunge ambulanta la noi, murim cu zile." Acesta este "raspunsul-cadru" pe care-l primesti aproape de fiecare data cand ii intrebi pe romanii care nu traiesc intr-un oras mare cum se descurca atunci cand au o urgenta medicala. Lucrurile ar fi trebuit insa sa se imbunatateasca in ultimii ani. Asta, pentru ca Ministerul Sanatatii a initiat inca din 2002 deschiderea de centre de permanenta care sa asigure asistenta medicala de urgenta in comunitatile mai indepartate de statiile de salvare. A fost o idee laudabila, dar aplicarea ei a intampinat dificultati inca de la inceput. Cele mai mari probleme s-au dovedit a fi asigurarea unui spatiu pentru functionare si dotarea cu instrumentar medical pentru urgente. In putine cazuri s-a reusit. In rest, doctorii fie au incercat sa supravietuiasca cu bani din propriul buzunar, fie au cerut ajutorul unor fundatii. Reporterii "Romaniei libere" au constatat insa ca multe dintre unitati s-au inchis pur si simplu.

Distanta de la teorie la practica
Mai intai am vrut sa vedem cum functioneaza centrele medicale din judetul Giurgiu. Pe pagina de internet a Casei Judetene de Asigurari de Sanatate exista un tabel cu cinci astfel de unitati care pe hartie apar ca fiind functionale. Am vrut sa aflam daca lucreaza si in realitate si daca oamenii pot fi ajutati in caz de urgenta medicala, "24 de ore din 24, inclusiv sambata si duminica", dupa cum se arata intr-un comunicat al Ministerului Sanatatii. Prima noastra destinatie a fost orasul Mihailesti. Am ajuns in localitate in jurul orei 24.00. Intentionam sa le cerem medicilor o banala aspirina pentru o durere de cap. Am avut surpriza sa descoperim ca nici macar acest medicament care se gaseste in orice farmacie nu poate fi obtinut de la centrul de permanenta de aici. Cladirea in care ar fi trebuit sa functioneze respectiva unitate zacea in intuneric, iar un lacat mare era pus pe usa. Am batut la geamul unui vecin care ne-a confirmat ca acolo nu se mai asigura garda de mult timp.
 
» Reporter: Zi-mi si mie, dispensarul aici e? Centrul de permanenta unde e?
Vecin: E aici, dar e inchis. Nu-i nimeni, boss.

» Reporter: Pai si noaptea nu e permanenta, nu e cineva de garda?
Vecin: Nu e, nu e, boss.

» Reporter: Aveam nevoie de o aspirina, ma doare capul de nu mai pot si stiam ca aici e centru de permanenta.
Vecin: Nu e, nu e, boss.
 
Ne-am lamurit cat de "functional" era centrul de permanenta medicala din Mihailesti. Am cerut amanunte insa si de la paznicul primariei. Cand il rugam sa ne indrume spre centrul medical, omului i se pare firesc sa ne indrepte spre singura institutie publica ce asigura permanenta in Mihailesti, si anume Politia. Aici agentii de serviciu ne-au oferit o solutie surprinzatoare pentru durerea noastra de cap.

Agent: Ce cautati?
» Reporter: Centrul de permanenta aici e, sefu’? Dispensar…
A.: Nu avem aici asa ceva. Daca nu este… Cum sa fie daca nu este?

» R.: Nici un medic, nimic?
A.: Nu este nici un medic aici…

» R.: Ma ia asa cu astupus, ma doare capul. O aspirina nu gasesc si eu?
A.: Aici e politia, mai omule. Daca vrei un baston, iti dam (rade).

» R.: Nu, ca ala da o durere de cap si mai mare…
A.: Pai si eu am o durere de cap de-mi vine sa plang. Era acolo pe timpul noptii, dar nu mai e. E inchis.

» R.: si nici farmacie? Numai in Bucuresti?
A.: Deci, nimic, nimic. Uite farmacie aici, dar e inchis. La fel si in partea ailalta. Deci n-aveti aici de nici o culoare. Vedeti la intrare in Bucuresti. Chiar la intrare in Rahova sunt doua farmacii non-stop acolo.

Asadar, daca un locuitor din Mihailesti are o urgenta, trebuie sa bata 20 de kilometri pana in Capitala. Ce face insa daca ii e foarte, foarte rau sau nu dispune de o masina? Raspunsul ni-l da acelasi paznic de la primarie.

» Reporter.: si ambulanta de aici de unde vine, de la Giurgiu? In cat timp vine?
Paznic.: Vine greu de tot, aici mori cu zile.

"Ne-a inchis SANEPID-ul pentru ca nu aveam conditii"
Am revenit la Mihailesti a doua zi, in timpul programului obisnuit de lucru. De data aceasta, dispensarul era deschis. La lumina zilei, descoperim o cladire darapanata, cu tencuiala cazuta, cu panze de paianjen pe la stresini. Nici macar firma de pe cladire nu mai are toate literele. Ne intampina o asistenta care ne confirma ca centrul de permanenta din Mihailesti a fost inchis in urma cu vreo doi ani, pentru ca nu corespundea din punct de vedere sanitar.

» Reporter: Mai functioneaza aici centrul de permanenta?
Asistenta: Nu, pentru ca n-am avut conditii. Ni l-au inchis Casa de Asigurari si SANEPID-ul.

» R.: Dar in cat timp ajunge salvarea de la Giurgiu?
A.: Ei, face cam 45 de minute.

"La ora asta nu intrati decat cu paznicul de la primarie"
A doua oara ne-am incercat norocul in Calugareni, comuna traversata de DN 5 Bucuresti-Giurgiu. O ambulanta poate ajunge aici destul de repede, pentru ca soseaua este modernizata. Cu toate acestea am gasit un centru de permanenta functional. Din pacate, asta nu ne-a ajutat cu nimic. De serviciu era medicul Maria Rusu, care s-a speriat atat de tare cand i-am batut la usa, incat nu a vrut sa ne deschida. Nu am induplecat-o nici cand i-am spus ca ne simtim rau, nici dupa ce i-am dezvaluit ca suntem jurnalisti.

» Reporter: Doamna doctor este?
Maria Rusu: Eu sunt!

» R.: Fiti amabila, am si eu o durere de cap ingrozitoare. Un Saridon aveti cumva? O aspirina?
M.R.: Nu am…

» R.: Nu aveti nimic aici?
M.R.: Nimic. Calmante nu am.

» R.: Dar e centru de permanenta aici? O ambulanta aveti?
M.R.: Daca veniti cu pacientul, da.

» R.: De fapt, noi suntem de la "Romania libera" si vroiam sa vedem…
M.R.: Posibil, dar la ora asta, daca vreti sa intrati mai multi, intrati cu paznicul de la primarie.

» R.: O camera de garda exista aici?
M.R.: Exista, dar nu asa… Pentru urgente adevarate exista.

Am revenit la Calugareni a doua zi. La centrul de permanenta, in locul doctorului de serviciu am gasit usa inchisa si un bilet in geam, care ne avertiza ca este plecat la Giurgiu. L-am sunat pe medic la numarul de telefon afisat pe geam si i-am spus ca avem nevoie de ajutorul lui. Era ora doua si jumatate dupa-amiaza.

» Reporter: Buna ziua, domnule doctor. Sunt un pacient. Imi puteti spune in cat timp ajungeti, as avea nevoie de niste pastile.
Aristide Ion: Pe la ora patru, mai devreme nu, ca abia acum am ajuns la Giurgiu.

VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
17. PESTE TOT ESTE LA FEL 13:53 | 20 Mai
UNPACIENT NEMULTUMIT
LA SADOVA LA O CADERE DE CALCIU TI SE FACE DIAZEPAM MAI NOU .DE CE ? PENTRU CA ASISTENTELE NU STIU SA FACA UN CALCIU IN VENA SPUN CA AU REACTII ADVERSE CELE MAI IN VIRSTA NU AU LOC DE CELE TINERE CARE SUNT PLINE DE ELE DAR NU STIU NIMIC DOAR VOR SALARII MARI. FACETI PROBA DV DACA VI SE ACORDA PRIMUL AJOTOR LA SADOVA SPUN CA NU AM MEDICAMENTE.SUNT CITEVA ASISTENTE CARE ISI FAC TREABA CELE MAI IN ...
16. Camera de Garda - Spitalul de Urgenta Floreasca 02:14 | 13 Noiembrie
Roxana Pitis
Nu te baga nimeni in seama daca nu cazi pe jos, poate si atunci n-ar observa nimeni la timp in aglomeratia din fata camerei de garda. Daca reusesti pana la urma sa intri in incapere pentru a ti se acorda primul ajutor (daca ai noroc sa nu mori in fata usii), constati ca medicii lucreaza in conditii inumane si unii dintre ei se autodepasesc cand reusesc sa te consulte in vacarmul si dezorganizarea ...
15. RE: - 15:13 | 6 Noiembrie
one1one
 
Scris de popo
PSD NU REFUZA NIMIC, AR HALI SI PNL-UL DACA AR PUTEA, E FOAME MARE LA ASTIA FRATE.
 
Ramai acolo!!
14. Medici 15:11 | 6 Noiembrie
one1one
Si astia mai vor salarii marite. Nu le-ar fi rusine de profitori. Lu doctorita din Calugareni daca ii aratati 50 de ron prin geam deschidea. Ghinion, nu ati stiut parola.
13. de ce sau desfiintat centrele de permanenta 21:14 | 10 Octombrie
mihai
este foarte simplu , fiind in localitati izolate si la distante mari de spitale medicii de familie care activau in centrele de permanenta ca de altfel toti medicii de familie , primesc un spor de rural , de care , mai bine zis de o parte din el nu pot benificia in cazul in care in localitatea lor ar exista un centru de permanenta . ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

cauta in Exclusiv RL
Autor:
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI