Tertip pentru a muta judecarea dosarului în Brăila
Tot în contractul de subantrepriză era prevăzut că orice litigiu dintre Baumeister şi Oportun se va judeca la instanţele din Bucureşti. SC Oportun a deschis proces la Tribunalul Bucureşti pentru recuperarea presupusei creanţe (540.538,32 lei, circa 125.000 de euro), dar l-a pierdut, instanţa constantând că „suma nu reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă", deoarece nu existau acte doveditoare ale lucrărilor (facturi acceptate la plată şi proces verbal de predare -primire a lucrărilor) aşa cum prevede legislaţia şi cum era stipulat şi în contractul de subantrepriză. Singura posibilitate de a câştiga fără acte doveditoare era să mute judecarea la o instanţă „accesibilă", spun surse avocaţiale din Brăila. Sursele noastre spun că „în Brăila există persoane fizice (avocaţi) sau juridice (lichidatori) care găsesc soluţii pentru a câştiga procese". În acest caz, pentru că s-a pierdut procesul la Bucureşti, „singura soluţie de mutare a procesului la Brăila era intrarea in insolvenţă. Cum SC Oportun era înregistrată la Camera de Comerţ Brăila, insolvenţa se judeca obligatoriu la Tribunalul Brăila, iar în cadrul procesului de insolvenţă s-a cerut şi s-a obţinut poprirea asiguratorie. Ce n-au reuşit la Bucureşti au făcut la Brăila".
Comportament abuziv al instanţei Tribunalului Brăila
La data de 14 februarie 2011, SC Oportun Com SRL Brăila, prin administratorul judiciar Sierra Quadrant SPRL, a cerut Tribunalului Brăila instituirea popririi asiguratorii în contradictoriu cu SC Baumeister. Instanţa a stabilit primul termen de judecată la data de 27 octombrie 2011. Însă, la data de 25 februarie, fără citarea pârâtei (SC Baumeister), a preschimbat termenul de judecată pentru data de 9 martie 2011. Tot fără citarea pârâtei, la data de 9 martie, magistratul Alina Atena Pavel a judecat cererea de instituire a popririi asiguratorii şi a rămas în pronunţare. Tot ea s-a pronunţat la data de 11 martie 2011, acceptând poprirea; a trimis adrese cu hotărârea judecătorească de poprire la nu mai puţin de 16 instituţii bancare, precum şi la pârâta SC Baumester. Această societate a primit comunicarea la data de 28 martie şi a înaintat recurs, cerând judecarea „de urgenţă şi cu precădere", adică în 48 de ore, cel mult 5 zile de la declararea recursului, aşa cum prevăd textele de lege pentru popriri. În mod ciudat, Tribunalul Brăila a refuzat să trimită dosarul la Curtea de Apel Galaţi pentru judecarea recursului. Avocaţii SC Baumeister au revenit cu un înscris prin care au atenţionat această instanţă. Degeaba însă. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Galaţi abia după data de 19 aprilie, dată la care reporterii României libere au solicitat un punct de vedere despre modul în care se respectă procedurile legale la Tribunalul Brăila. Legea permite pro¬nunţarea în speţa popririlor asiguratorii fără citarea celui pârât, dar nu permite blocarea şi implicit întârzierea judecării recursului după termenul maxim de 5 zile. De asemenea, legea impune judecătorului să precizeze exact cuantumul sumei pentru care a hotărât poprirea asiguratorie, menţiune pe care judecătoarea Pavel a omis-o. La Brăila însă, încălcarea legii pare a fi o practică fie din necunoaştere, fie cu intenţie.
MATEMATICA JUDECĂTOAREI VASILICA ROŞMagistratul Vasilica Roş, purtător de cuvânt la Tribunalul Brăila, a încercat să ne convingă de faptul că dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Galaţi la termen. Dacă ar fi să o credem pe doamna Vasilica Roş, ar trebui să acceptăm că de la data de 31 martie până la data de 19 aprilie sunt doar... 5 zile!
Judecătoarea Pavel: „Nu e treaba mea să trimit dosarele la Curtea de Apel Galaţi"
Judecătoarea Alina Atena Pavel a refuzat să ne spună de ce nu a înscris în dispozitivul hotărârii cuantumul sumei pentru care a impus poprirea, deşi i-am precizat că ne interesează strict procedural atitudinea ei faţă de textul legii, fără a face referire la părţile şi probele din dosar. „Din momentul în care m-am pronunţat eu m-am dezinvestit şi nu am alte precizări de făcut", ne-a declarat Pavel. În privinţa blocării dosarului la tribunal, deşi s-a declarat recurs, magistratul a dat vina pe alţii: „Nu este treaba mea să trimit dosarele la Curtea de Apel Galaţi".




