Exclusiv RL
 
Reporterii RL incognito au aflat cum i-a încolonat PSD pe demonstranţii din ţară ca să vină la Bucureşti
Incognito RL: Spre marele protest, cu autobuzul PSD
19 Mai 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
13068 VIZUALIZARI | COMENTARII  71
Reporterii RL au aflat cum i-a încolonat PSD pe demonstranţii din ţară ca să vină la Bucureşti, la mitingul mult anunţat. Multe filiale locale PSD au pus umărul la organizarea protestelor, deşi liderii sindicali au cert partidului să nu se implice.

Doru Cotruna: Noi avem un autocar pe Consiliul Judeţean. Nu îl prind pe liderul ăsta (sindical - n.r.) să văd câţi are pe listă, câţi vin, câţi nu vin.  Domne', să veniţi aicea, că plecarea e de la stadion, la ora 4 jumate. Mă gândesc că nu rămâne nimeni pe jos.

R.: Sunt mulţi?

D.C.: La noi ar fi 40 de oameni. Patru autocare vin din Târgu Jiu de la sindicate şi cică mai vin de la mineri patru sau cinci autocare şi trei microbuze.

R.: Venim cu fluiere?

D.C.: Da, fluiere, trâmbiţe. Nu aveţi?

R.: Da. Fiecare şi-a luat din bâlciuri.

 

„De treaba asta se ocupă secretarul primăriei"

Răţoi Neculai a fost primar, din 1980, aproape două decenii la Paşcani.

Astăzi este deputat PSD. Răţoi ne-a confirmat că există o persoană care se ocupă de bunul mers al sindicaliştilor din Iaşi către Bucureşti.

R.: Bună ziua, domnule deputat. Suntem un grup de cinci membri de sindicat de la Serviciul de Ambulanţă din Paşcani şi vrem să participăm şi noi la mitingul de mâine de la Bucureşti, dar nu prea ştim cum să facem.

Răţoi Neculai: Da. Vedeţi că de treaba asta se ocupă secretarul primăriei din Paşcani, Zuzan. Acolo, la primărie, se organizează. Vă dau eu numărul lui şi luaţi legătura cu el. Secretarul  Zuzan s-a dovedit a fi însă mai suspicios. „Nu mă mai ocup eu de treaba asta. Vorbiţi la Iaşi. Dar, oricum, mergeţi şi susţineţi dreptatea la Bucureşti."

 

PSD Petroşani nu se bagă

Un alt reprezentant PSD contactat a fost consilierul local din Petroşani Ion Hortopan, care este şi preşedintele Ligii Sindicatului Pen­sionarilor Mineri din Valea Jiului. „Of, nu vă pot ajuta, noi facem un manifest mâine aici, în Petroşani. Noi nu mergem la Bucureşti, că oricum pensionarii sunt vai de mama lor... Mă băieţi, uite ce vă spun eu, întruniţi-vă patru-cinci şi mergeţi cu maşinile personale... Ştiu că e scump, dar... ce să vă zic? Dumnezeu să vă ajute şi să rezolvaţi ceva pe acolo!", ne-a sfătuit Hortopan. Am încercat mai departe, la preşedintele PSD Uricani, Dănuţ Buhăescu, care este şi primar al orăşelului hunedorean. „Îmi pare foarte rău, dar nu vă pot ajuta... nu mă ocup de aşa ceva", ne‑a explicat Buhăescu. (C. C.)

 

Sprijinul PSD - stânjenitor pentru sindicate

Conducerea PSD a decis luni să sprijine venirea protestatarilor din toate colţurile ţării la manifestaţia de astăzi de la Bucureşti. „Ne asumăm solidaritatea cu cei care vor protesta pe 19 mai. Asta am decis la nivel central, organizaţiile locale vor participa la organizarea acestor proteste", declara luni preşedintele PSD, Victor Ponta. Hotărârea PSD a fost însă dezavuată de sindicate, care se tem că politizarea protestelor le-ar putea compromite. Liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a cerut expres PSD „să stea cât mai departe de demersul sindical". Susţinut şi de alţi lideri de sindicat, el a transmis tuturor partidelor: „Să ne lase pe noi să ne facem protestele sindicale aşa cum ştim noi să le facem de 20 de ani.

Nu avem nevoie de imixtiunea politicului în demersurile noastre".  Manifestaţia de azi a devenit subiect de controversă politică. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat că „există informaţii că cei care vor să speculeze politic momentul de mâine (miercuri - n.r.)  se pregătesc să incite la violenţă. În inconştienţa lor, au nevoie chiar şi de victime". Deputatul PDL Sever Voinescu a adăugat că, „profitând de actuala criză, PSD se gândeşte să încingă strada în scopuri politice".  În faţa acestor acuzaţii, liderii PSD i-au cerut preşedintelui Băsescu demiterea consilierului Sebastian Lăzăroiu, plătit din bani publici la fel ca protestatarii care se vor aduna astăzi în Piaţa Victoriei. „Domnul Lăzăroiu, prin declaraţiile sale, încearcă tocmai să incite la violenţă, ceea ce noi nu vom face niciodată", a declarat Ponta. El a calificat atitudinea consilierului prezidenţial drept „total nepotrivită şi jignitoare atât la adresa tuturor manifestanţilor, cât şi a PSD". (E.V.)

 

65.000 de manifestanţi

Liderii celor cinci mari centrale sindicale estimau aseară pe prezenţa a 65.000 de manifestanţi. Primăria Capitalei le recomandă bucureştenilor să lase astăzi maşinile acasă şi să redescopere mersul pe jos sau transportul în comun, pentru că traficul rutier va fi sugrumat. În acest sens, RATB a anunţat că suplimentează numărul autovehiculelor cu 10%, iar traseele autobuzelor 122, 300, 381 şi 783 se modifică astăzi, ocolind Piaţa Victoriei şi bulevardele adiacente. Metrorex va stabili astăzi dacă va suplimenta garniturile de metrou în funcţie de afluxul de călători. Poliţia şi Jandarmeria au alocat peste 1.000 de trupe de ordine pentru mitingul de astăzi.

 

Info trafic

Poliţia Rutieră închide mai multe artere între orele 8.00 şi 16.00. Şoferii sunt sfătuiţi să evite traversa­rea Pieţei Victoriei din orice direcţie, precum şi bulevardele Aviatorilor, Lascăr Catargiu, Gheorghe Magheru şi Nicolae Bălcescu.

 

Rute recomandate de traversare a Centrului:

De la Arcul de Triumf: Ion Mihalache-Buzeşti-Calea Griviţei-Calea Victoriei.

Din Piaţa Charles de Gaulle: Calea Dorobanţilor-Dacia-Romană-Calea Victoriei.

Din Piaţa Universităţii: Carol I-Moşilor-Obor-Ştefan cel Mare-Pasajul Victoriei/Calea Dorobanţilor spre Aviatorilor prin Piaţa Rosetti-Louis Calderon-Piaţa Lahovari-Calea Dorobanţilor.

Dinspre Podul Grant: pe Calea Griviţei spre Calea Victoriei, spre Piaţa Romană-Calea Dorobanţilor sau spre Dr. Felix-Titulescu-pasaj Victoriei. (Andrei Luca Popescu)

 

Artere rutiere blocate:

Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei.

Piaţa Victoriei, cu excepţia a două benzi de circulaţie pe sens care să asigure traversarea din toate direcţiile.

Bulevardul Poligrafiei şi Strada Jiului, pe banda 1 a fiecărui sens.

Bulevardul Aviatorilor, între Piaţa Aviatorilor şi Bulevardul Mircea Eliade, pe banda 1 a fiecărui sens.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
35 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
71. FSN alias PSD, nu doarme! 19:47 | 21 Mai
adriana pusch
Nicio clipa nu m-am imbatat cu iluzia ca PSDul ar lasa sa-i scape un asemenea bun prilej de profit politic! Durerea este insa ca aceia care au iesit in strada, ACUM in 2010, sunt pe cale de a legaliza DIN NOU FSNul, si nimic mai mult. Iar daca tot veni vorba despre speculari de situatii de criza, PSDului ii putem alatura si celelalte partide politice, care fie vorba intre noi, au ...
70. Lasa-i, nene! 18:46 | 20 Mai
Neancu Tr.
 
Scris de Nenea
Da, da, niste imbuibati nerecunoscatori strigalaii aia din Piata, care au vrut sa-l linseze pe saracu' dom' Hoara! Tocmai pe dom' Hoara, care-i cu boborul!
Ma nenilor ziarijdi, mai lasa-ti-o ****, ca vi s-a colorat prea tare limba in portocaliu!
Ati fi urlat disperati daca se lasa cu tranteli la manifestatia asta si bineinteles ca de vina era doar pesedeu, pe post de instigator!
Stiti care a fost instigatorul ...
 
"Ziaristii" lui peste la gratar sedau inventivi. O fac pe agentii secreti pentru o cauza tampa. Ce este cu psd-ul, ce NU trebuie sa organizeze, unde sa NU se implice, mai papagalilor. E partid, are un ideal, urmareste un scop politic si social. Ce e ILEGAL sau incorect in asta? Coi ar trebui sa fiti IMPARTIALI. AR TREBUI dar sunteti legati cu matzul de politica actualilor guvernanti. ...
69. I.Iliescu-ce groaznic dusman 13:23 | 20 Mai
Un profesor care a ...
Nici Kafka n-a putut creia atatia copii cati a pus in opera cancerul I.Iliescu. P.S.D. Gorj care conduce Consiliul Municipal( nanas-analfabetul Carciumaru-doctor in STINTA la celebra universitate de la Tombuctou-Petrosani),Consiliul Jiudetean Gorj cu tov Calinoiu pres si el doctor in nestinta si- au trimis manifestanti la Bucuresti pe banii C.J.Gj ,adica pe banii nostri !!!!!!.Ce parere are ...
Recomandarea redactiei
68. Distileria diversiunii 23:17 | 19 Mai
marius
Autoconducatorii de serviciu isi vor desavarsi opera inceputa in ’89 prin Instaurarea Finala-a-democratiei-de-partid-si-de-stat-in-Romania. Ei (toti) doresc NU reformarea totala a statului si sistemului neocomunist, ci schimbarea guvernului, tot cu oamenii LOR, bineinteles (sau cu o alta “parte”din ei). Acestora le va fi schimbata denumirea (oricare ar fi aceasta) in “tehnocrati” (politici, fara ...
67. cata inocenta ca sa nu zic naivitate... sau.... 22:55 | 19 Mai
elena
 
Scris de Victor
Va rugam sa explicati oamenilor simpli adevarul. Sa nu mai fie pacaliti. Sa nu mai fie manipulati. Guvernul nu are de unde sa plateasca majorari de salarii, majorari de pensii, alocatii si ajutoare intr-un an de criza. Guvernul colecteaza bani conform legilor date de parlament si distribuie banii astfel colectati la buget, conform altor legi aprobate de parlament. Daca parlamentul nu tine cont de citi bani sint la ...
 
cum mai poate cineva in zilele noastre sa mai creada astfel de prostii?!...auzi " ce vina are X sau Y " Doamne, chiar ca neamul asta nu mai are nici o scapare... cat de naivi sa fie unii ? atat.... oamenii simpli nu stiu adevarul?! IL SIMT, bai nene, IL SIMT...in fiecare zi, cu fiecare potlogarie pe care o fac gastile astea care-si zic partide.... oare nu se vede cu ochiul liber ca ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

cauta in Exclusiv RL
Autor:

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI