Probele care le-au permis inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să declare incompatibili patru demnitari USL au fost furnizate de instituţii ale statului, conduse chiar de oameni din coaliţia aflată la putere.
Probatoriul împotriva lui Eduard Raul Hellvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a lui Ovidiu Silaghi, ministrul Transportului, a lui Liviu Pop, ministrul Dialogului Social, precum şi împotriva secretarului general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, se bazează pe documente ale unor instituţii publice, cum ar fi Inspecţiile Teritoriale de Muncă şi Administraţia Fiscală, dar şi pe adrese de la bănci despre plăţi făcute în conturile celor verificaţi.
Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu orice altă funcţie, potrivit Legii ANI.
Orice demnitar numit este obligat să renunţe până la data numirii atât la propriile afaceri, cât şi la contractele de muncă cu diverse firme, prin înscrisuri înregistrate la instituţiile statului.
Deşi toţi cei patru demnitari USL declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţio-nală de Integritate, la sfârşitul săptămânii trecute, susţin că nu au încălcat legea şi că sunt victimele unui abuz, probatoriul care a stat la baza deciziilor ANI demonstrează, fără dubiu, contrariul.
Astfel, dosarele investigaţiilor întreprinse de ANI în cazurile lui Eduard Hellvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ovidiu Silaghi, ministrul Transportului, Liviu Pop, ministrul Dialogului Social şi al lui Dan Mihalache, secretarul general adjunct al Guvernului, conţin documente oficiale transmise de instituţii ale statului conduse de USL, precum şi adrese emise de bănci privind plăţile făcute în conturilor celor verificaţi de către firmele la care au continuat să fie angajaţi sau asociaţi şi după momentul la care ar fi trebuit să renunţe la colaborarea cu acestea.
Potrivit legii care reglementează Agenţia Naţională de Integritate (ANI), funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu orice altă funcţie. Orice demnitar numit este obligat să renunţe, prin înscrisuri înregistrate la instituţiile statului, până la momentul numirii, atât la propriile afaceri, cât şi la contracte de muncă cu diverse firme. Dacă nu sunt înregistrate aceste renunţări, se află în stare de incompatibilitate. De asemenea, trebuie să renunţe la propriile afaceri, la administrarea/conducerea unor firme sau la conducerea unor asociaţii. În plus, demnitarii, numiţi sau aleşi, nu au voie să-şi favorizeze rudele sau firmele/asociaţiile la care au lucrat sau la care au interese patrimoniale. Potrivit documentelor pe care s-a fundamentat decizia ANI, cei patru membri ai Guvernului Ponta - trei miniştri şi secretarul general adjunct al Guvernului - nu au respectat regulile impuse prin legea ANI.
EDUARD RAUL HELLVIG a fost numit ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului prin decret prezidenţial publicat la data de 07.05.2012.
ANI a descoperit că Hellvig nu a renunţat la contractele cu unele firme decât după ce a fost anunţat oficial că au început verificările de integritate. Mai mult, în declaraţia dată la ANI, Hellvig a anunţat că din 2004 nu a mai fost director la S.C. SINTEZIS BIROTICA S.R.L. Oradea. Cu toate acestea, înregistrarea oficială, la instituţiile statului, a renunţării la calitatea de director în acea firmă s-a făcut ulterior acestei declaraţii date ANI, mai precis la data de 31 octombrie 2012.
În privinţa lui Hellvig, probele sunt reprezentate de documente transmise de instituţii ale statului ca Inspecţia Teritorială de Mun-că, Registrul Angajaţilor, Re--gistrul Comerţului, Administraţia Fiscală, toate aflate sub controlul USL. Un fapt care contrazice acuzaţiile lui Hellvig, potrivit cărora dosarul său de integritate ar reprezenta un atac politic.
De asemenea băncile la care Hellvig avea conturi au transmis circuitul banilor, acte din care rezultă faptul că cel puţin două firme l-au plătit pentru funcţiile ocupate şi după momentul numirii. Practic, concomitent cu func-ţia de ministru, dl Hellvig Eduard Raul a deţinut funcţii şi a obţinut venituri de natură salarială de la mai multe societăţi comerciale:
- S.C. SINTEZIS BIROTICA S.R.L. Oradea - a fost încadrat în funcţia de director al societăţii la data de 01.07.2004. (...)Potrivit adresei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, raporturile de muncă ale d-lui Hellvig Eduard Raul cu S.C. Sintezis Birotica S.R.L. - CUI 6390409 au încetat la data de 31.10.2012 .
- S.C. DIB MEDIA CONSULTANCY S.R.L. - Unic angajat al societăţii, în funcţia de cercetător în ştiinţe politice în perioada 20.12.2011-14.09.2012. Conform extrasului de cont transmis de BRD - Groupe Société Générale, pe contul dlui Hellvig Eduard Raul au fost încasate venituri de natură salarială în cuantum de 14.000 lei; în acest caz sunt suspectate şi alte fapte posibil penale deoarece obiectul de activitate al firmei este consultanţa, nu cercetarea ştiinţifică (cu un singur angajat!), care este strict reglementată de lege, motiv pentru care au fost sesizate instituţiile abilitate ale statului.







