» R.: Piesele din magazie sunt de uzina?
N.: O parte sunt de uzina, o parte sunt de import, tata. Avem si de uzina, bine ca mi-ai spus! Sincer sa fiu, astealalte, de import, sunt mai ieftine, intelegi tu?
Nu incetam sa ne minunam de cantitatea mare de piese de masina pe care "prietenul" nostru o are in gospodarie. Radiatorul nu-l gaseste pana cand apare colaboratorul sau, care stie sa se orienteze mai bine prin depozit. "Da, tata. Uite-l!", spune triumfator comerciantul si ne arata marfa cautata.
"80% am numai marfa de origine"
Iesim din nou in curte. Negustorul insista sa ne convinga de faptul ca piesa pe care ne-o da este originala. Ii platim omului 2,5 milioane de lei vechi, dupa care observam ca radiatorul are o mica defectiune, o ciupitura, probabil de la transport. Ii cerem sa ne schimbe piesa si vanzatorul nu ezita. "Noi vrem sa va atragem. stiti unde stau, apoi si eu am interes sa ma sunati. Altfel nu rezisti pe piata, daca nu esti serios", ne explica omul filozofia sa comerciala.
Argeseanul face acest negot de doua decenii. "Inainte m-am ocupat cu piese de Dacii, acum ma ocup de Logan", recunoaste el. Comerciatul spune ca merge aproape in fiecare duminica in targul auto din Bucuresti, iar in timpul saptamanii umbla prin tara dupa clienti. Are multa marfa de vazare.
Negustorul: Nu vreti si altceva? Placute de frana, filtre, nenorociri. Planetare. Discuri de frana aveti?
» Reporter.: Discuri de frana nu vrem.
N.: In proportie de 80% am numai marfa de origine, intelegi tu? Am si faruri, tot asa, de care vrei. De uzina, vrei de-alea... Mai sunt negustori din astia care le face (care repara autoturismele – n.r.) si le da mai departe. astia nu vor sa puna piese originale. aia vor cat mai ieftin. ala care are o masina pentru sufletul lui pune originale. Altceva nu mai vrei?
» R.: Deocamdata nu.
N.: Mai dati un telefon, ca mai plec si eu prin tara.
» R.: Te mai duci si prin alte targuri?
N.: Cum sa nu? Toata tara asta o stiu.
Cind il intrebam de unde provin componentele de Logan, argeseanul se codeste sa raspunda. "Ma descurc. Le cumparam angro, de unde e marfa pe stoc, nevanduta", ne spune sec negustorul.
Testul piesei
Ne-am intors in Bucuresti si am mers la primul magazin autorizat Dacia. Le-am aratat angajatilor de aici radiatorul cumparat de la amicul nostru din Pitesti. Acestia ne-au confirmat ca, intr-adevar, cumparasem o piesa care se monteaza in fabrica pe autoturismele Logan.
Am avut surpriza sa descoperim ca pe cutia produsului cumparat de noi fara acte exista inclusiv un cod de bare. Iar vanzatorii ne-au precizat ca acelasi model de radiator, cumparat de la un dealer de piese Dacia, costa aproximativ 4,8 milioane de lei. Adica de doua ori mai scump.
Ce inseamna piese de origine Dacia?
Prin "piese originale", "de origine" sau "de uzina", negustorii cu care am discutat se refera la componente autentice care se monteaza pe orice Logan care iese de pe banda de fabricatie. Pe de alta parte, compania Dacia-Renault a inceput in 2001 o campanie prin care intentiona sa educe soferii sa cumpere numai piese care au elementele de siguranta oferite de producator. "Conceptul «piese de origine DACIA» a fost lansat in 2001, moment in care au aparut si ambalajul, si eticheta specifica. Aceste elemente au rolul de a asigura omogenitatea pieselor de origine, de a facilita recunoasterea acestora printr-o prezentare conforma si de a impiedica falsificarea.
Piesele de origine sunt comercializate sub controlul constructorului si nu este nevoie sa mai fie omologate sau certificate de un alt organism. Procesele de asigurare a calitatii impun o rigurozitate care se manifesta la toate nivelurile: la alegerea furnizorului, in timpul testelor, la definirea si aplicarea tehnologiei de fabricatie, la ambalare, manipulare etc. Sunt procese complexe aplicate pentru toate produsele de origine Dacia", se explica pe site-ul unui dealer Dacia din Capitala.
Dacia-Renault: "Posibil sa se sustraga pe traseu"
Reprezentantii grupului Dacia-Renault ne-au declarat ca stiu de existenta unui comert intens, "la negru", cu piese auto pentru Logan in comunele din jurul Pitestiului si in targuri. De asemenea, conducerea companiei nu neaga faptul ca exista posibilitatea ca piesele de origine sa fie furate pe drumul catre fabrica sau catre centrele de distributie. "Din pacate, pe traseul pieselor de schimb de origine (intre producator – fie el furnizor sau uzina –, transportator, depozit si distribuitor) pot aparea si cazuri de sustragere. Va putem spune ca Dacia acorda cea mai mare atentie acestui aspect si a luat masuri – pe care nu vi le putem detalia, din motive usor de inteles – pentru a elimina aceste situatii, indiferent unde anume se produc ele", ne-a explicat Silviu Sepciu, seful Serviciului Relatii cu Presa al Dacia.
Acesta afirma ca, din pacate, e foarte greu de securizat perfect traseul pieselor de schimb, deoarece atat timp cat se lucreaza cu oameni exista riscul ca unii dintre ei sa nu respecte regulile. "E foarte greu sa limitam fenomenul, se va gasi uneori cineva tentat sa puna mana", a precizat Silviu Sepciu. Totusi, acesta considera ca mai periculos este faptul ca soferii inca aleg sa cumpere si piese contrafacute: "Mai grava insa decat aparitia in comert a unor cantitati limitate de piese de schimb de origine sustrase este existenta unui numar mult mai mare de piese de schimb contrafacute. Acestea constituie un real pericol atat pentru utilizatorii lor, cat si pentru ceilalti participanti la trafic".
Mai greu de furat dupa privatizare
Pana la privatizarea Uzinelor Dacia, in jurul Pitestiului functionau retele puternice de traficanti cu piese furate de pe platforma de la Mioveni. Componentele pentru modelul 1310 erau scoase prin diverse mijloace: ascunse sub haine, in masina sau pur si simplu erau aruncate peste gard de angajati si preluate de complicii acestora. In primii ani dupa 1990, daca te plimbai prin centrul Pitestiului, puteai fi oricand abordat de un trecator care iti oferea o piesa de masina.
Masurile de paza drastice impuse dupa privatizarea intreprinderii au dus la falimentul unora dintre retelele de hoti. Iar unii au fost prinsi. De exemplu, acum doi ani un angajat a fost trimis in judecata dupa ce a fost gasit cu piese in valoare de 37 milioane de lei vechi. 760 de segmenti de motor Dacia, impachetati in tipla, erau asezati in compartimentul stergatorului. In roata de rezerva, agentii de paza au gasit alte 40 de bucati biela de motor si 37 de galeti inchizatori. Argeseanul a fost condamnat in prima instanta la un an de inchisoare, cu suspendare.
Inchisoare pentru vanzari fara chitanta
Evaziunea fiscala este o alta problema care apare in cazul traficantilor de piese auto pentru Dacia. Nici unul dintre cei cu care am negociat cumpararea unor componente nu a vrut sa ne dea chitanta sau factura pentru produsele pe care ni le vindea. Iar, potrivit legii privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, neinregistrarea in acte a unor astfel de operatiuni comerciale se pedepseste cu inchisoare de la doi la opt ani si interzicerea unor drepturi. Pe de alta parte, desi din cercetarile noastre in teren negotul ilicit cu piese auto pentru Logan este in continuare extins in Arges si in targurile din tara, in raportul de activitate pe anul trecut Garda Financiara prezinta doar un caz in care s-au descoperit componente contrafacute pentru autoturismele Dacia, in valoare de peste trei miliarde de lei vechi.
Despre cei care fura si revand nu se aminteste nimic in respectivul document. "Comisarii s-au deplasat la locatia in cauza, situata in judetul Arges, unde in urma unei inspectii au fost gasite o serie de piese auto, o geanta diplomat continand diverse documente, ambalaje si etichete cu elemente de siguranta (holograme) inscriptionate Dacia", se arata in respectivul raport.
Varianta video, filmata cu camera ascunsa, a acestui articol poate fi vizionata pe site-ul ziarului nostru – www.romanialibera.ro.




