Exclusiv RL
 
Veteran, lasat de medici sa ajunga olog
22 Iunie 2009
Colonelul (r) Virgiliu Dumitriu nu a mai iesit din casa de un an. Pe usa apartamentului sau este pus un biletel in care ...
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2820 VIZUALIZARI | COMENTARII  7

» De opt ani, un veteran de razboi bucurestean cauta, fara succes, un chirurg ortoped care sa aiba curaj sa-l opereze de coxartroza bilaterala, boala care l-a facut prizonierul apartamentului cu doua camere in care locuieste.

» A trecut prin zece spitale si a urmat tratamente pentru tot felul de probleme inexistente Cand i s-a descoperit coxartroza, niciun medic nu si-a asumat raspunderea pentru interventia chirurgicala care se impunea, lasand batranul sa ajunga la ultimul stadiu al bolii, acela in care nu mai poate merge.

» Presedintele Colegiului National al Medicilor spune ca doctorii au obligatia sa trateze pacientii.

Sprijinindu-si trupul slabit in doua toiege, cum sta in picioare in mijlocul sufrageriei din apartamentul stramt unde si-a petrecut ultimul an de viata, colonelul in rezerva Virgiliu Dumitriu isi intoarce capul spre masa de care depinde viata lui. Are 86 de ani, din care patru pe front, in al doilea razboi mondial, si si-a luat legitimatia de veteran cu mari eforturi, "nu ca haimanalele care s-au plimbat pe Calea Victoriei si si-au pus prietenii sa declare ca i-au vazut pe campul de lupta". Cu varful tremurand al unuia dintre bastoane ridica, lacrimand de dezgust si disperare, o sacosa plina de cutii aduse ieri de la farmacie de sotia lui, Ioana, mai "tanara" decat el cu trei ani. Punga troneaza pe masa, langa alte 10-12 cutii si flacoane. Sufera de coxartroza bilaterala, un reumatism cronic degenerativ al articulatiei coxofemurale, boala care distruge incheietura soldului, dintre femur si bazin.

 

800 de lei costa numai medicamentele lui in fiecare luna, dar nu de bani se plange batranul colonel, ci de arestul la domiciliu la care l-a condamnat refuzul medicilor de a-l opera. "Domnule, n-ai murit pe front si vrei sa mori pe masa mea de operatie?", asa spune batranul ca l-a intrebat un ortoped de la Foisor, anul trecut, dupa ce medicul de garda, "un tinerel", il respinsese din start. "Mi-a zis: «Noi, aici, operam numai pana la 75 de ani». Eu aveam 85".

Lungul drum al pacientului prin spitale
Istoria coxartrozei cu care s-a pricopsit o spune colonelul (r) Dumitriu ca pe-o poveste de razboi. Incepe cu "m-am pus la tol festiv, insigna in piept si m-am dus la Militar". Spitalul Militar. Batalia a inceput in urma cu opt ani, in 2001, cand veteranul avea 78 de ani si l-a trimis sotia sa se caute de sanatate, preventiv. L-au plimbat de la Neurologie la Medicina interna, a stat zece zile internat si l-au cautat pe toate partile, l-au verificat peste tot si l-au gasit mai sanatos ca un adolescent. L-au trimis acasa doar cu o reteta de hipertensiune. S-a gandit batranul ca, deh, nu degeaba a facut sport. "Am fost fotbalist la cea mai mare echipa din Bucurestiul interbelic, Venus se numea, dar am intrerupt activitatea sportiva cand am plecat pe front si nu am mai reluat-o dupa razboi, am urmat Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale Bucuresti – ASE-ul de azi – si m-am facut contabil", isi rezuma veteranul traseul in cariera.

 

De performanta s-a lasat, de miscare, nu. Chiar si la 79 de ani mergea in fiecare zi pe jos cam un kilometru si jumatate. De la o vreme insa, nu mai tinea drumul drept. "Dupa un kilometru parcurs, mi se deregla mersul, ma duceam intr-o parte", s-a alarmat batranul, dar medicul de familie i-a zis ca-i de la varsta si l-a trimis acasa. Vazand ca merge tot mai stramb, Virgiliu Dumitriu s-a dus din nou la medicul de familie, al carui verdict l-a cam speriat pe veteran: "Mi-a spus ca am un fel de ameteli de natura cerebrala si mi-a dat trimitere la Spitalul Sf. Ioan". Spune batranul ca l-a pus doctorita neurolog sa mearga in sort prin cabinet, pana la fereastra si inapoi si i-a dat un medicament care s-a dovedit ca nu a avut nici un efect.

Diagnostic dubios
A ales sa mearga la alt medic si s-a dus la Policlinica Institutului Ana Aslan, unde o doamna doctor neurolog i-a dat o veste care ar fi cutremurat pe oricine: "Mi-a spus ca am avut un kilogram si jumatate de creier si acum am doar un kilogram! Ca jumatate de kilogram s-a transformat intr-un fel de gel si sta acolo!" A facut veteranul de razboi ochii cat oul de rata si s-a tinut de noul tratament pe care l-a primit pentru asa o grozavie de afectiune. Povesteste cu haz, incat ai putea crede ca s-a insanatosit. "Nu ma ajuta sa ma asez, ca ma invat rau", i-a spus femeii care are grija de el, in lipsa interesului unicului fiu. Poate si din cauza ca e hazos, medicii la care a fost nu l-au luat chiar in serios. Dar batranul colonel nu mai poate suporta inchisoarea in care s-a transformat apartamentul lui, il doare prea tare lipsa libertatii de miscare. Se uita ziua de la balcon la oamenii care merg pe strada, la copiii care se alearga si simte un ghem cum se strange in sufletul lui.

 

Isi aminteste cum mergea cand era tanar, cum a cunoscut-o  pe sotia lui, Ioana, in Cismigiu. Era din comuna 16 Februarie, acum Giulesti. "M-a intrebat unde sunt Galeriile Lafayette, i-am aratat si apoi am tinut legatura", se amuza batranul, dar repede se intristeaza. "Daca nu ma opereaza nimeni, eu nu mai vreau s-o duc asa", umple el un moment de slabiciune. Lacrimile stau sa dea navala. Veteranul tace o vreme, se aduna si reia firul intamplarilor: "Anul trecut, ma trezesc intr-o dimineata si dau sa cobor din pat, dar nu puteam sa mai merg! Chem Salvarea si ma duce la Spitalul Bagdasar, unde mi se face, in sfarsit, o radiografie. Eu tot am cerut altor medici, dar n-au vrut". Patru ore a stat pana i-a "citit" un ortoped filmul. "«E grav, a zis medicul, aveti coxartroza bilaterala». Sa cad jos!" L-au trimis la Spitalul Foisor, acolo unde tinerelul i-a spus ca-i prea batran, iar medicul mai in varsta n-a vrut sa-i faca interventia chirurgicala, ca sa nu moara pe masa lui de operatie. L-a intrebat atunci  batranul pe medic: "si eu ce fac?", iar acesta s-a uitat in sus, sugerand mila Domnului. "Unde sa ma duc?", s-a intrebat colonelul in rezerva.

Batranul a ajuns sa apeleze la persoane neautorizate
Medicul de familie l-a trimis la Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie. Era inceput de iulie, iau acolo erau programari de internare facute pana in octombrie. "Dar, daca eram un om din Guvern?", l-a intrebat batranul veteran, pe nepusa masa, pe un doctor, care i-a replicat sec: "Nu pot sa va raspund". In noiembrie 2008, medicul de familie a mai incercat un spital, l-au trimis la Spitalul Sf. Luca. A saptea unitate sanitara in sapte ani. O doctorita i-a spus ca nu au locuri de internari si sa revina cu un telefon pe 8 ianuarie 2009. si acum are Virgiliu Dumitriu biletelul scris de doctorita, cu data revenirii si numerele ei de telefon. "Eu, ca-n armata, am zis «Sa traiti!» si am sunat la data stabilita. Mi-a zis ca nu au locuri pentru barbati! si iar m-am intrebat: «Unde sa ma mai duc?»", se intristeaza el. A ajuns sa apeleze la vraci care sustin ca fac minuni.

 

L-a sunat pe unul din Chisinau, dr. Viorel Mastac, care cica l-a salvat miraculos, prin kinetoterapie, pe seful lui rapus de coxartroza. L-a sunat degeaba, ca vorbea numai ruseste si nu s-au inteles. Apoi, spune batranul, a crezut din nou ca sansa ii surade: "Vad acum, in ianuarie, un articol in «Formula As», despre Spitalul de Recuperare Bradetu, in judetul Arges. Zic «Iaaa, uite, unde era salvarea mea!»". Dar nu era nici acolo. I-a scris directorului, l-a si sunat, dar acesta l-a trimis la un spital din Covasna, pe motiv ca nu mai au locuri. Nu s-a mai dus nicaieri batranul, era satul de haituiala. Ultima incercare a facut-o in martie, cand s-a internat doua saptamani la Institutul Ana Aslan. "Imi face doctorita specializata in gerontologie o radiografie, se uita pe ea si zice ca nu am coxartroza, ci luxatie congenitala de sold! Ce luxatie congenitala, cand eu am facut sport de performanta? Eu cazusem in casa mai de mult, dar ea nu ma intrebase de vreun accident casnic. Mi-au facut o injectie cu gerovital, nu-stiu-ce, si m-au trimis acasa", povesteste colonelul (r) Dumitriu.


Dar tevatura nu s-a terminat aici, la al noualea spital, ci la al zecelea: din nou la Foisor, luna trecuta. A ajuns cu salvarea pentru ca i s-au umflat foarte rau picioarele. "Aveam multa apa in tesuturi. Au scos apa din mine, dar cand a venit vorba de coxartroza, medicul iar mi-a zis: «Eu nu va operez nici daca vorbiti cu presedintele Colegiului Medicilor». Acum, eu unde ma duc?", s-a intrebat din nou batranul. si a ramas cu intrebarea.

» "Medicul are obligatia de a nu abandona pacientul"
Presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Vasile Astarastoae, de asemenea membru al comisiei de etica a CMR, ne-a declarat ca un medic nu poate refuza un pacient, pur si simplu, dar nici nu este obligat sa-i stabileasca un tratament sau sa-i faca o operatie. "Atunci cand medicul nu are cum sa stabileasca o buna relatie de comunicare cu pacientul ori cand cazul ii depaseste competenta, medicul trebuie sa indrume pacientul catre un alt medic, care are competentele necesare. In orice caz, medicul are obligatia de a nu abandona pacientul", ne-a declarat Vasile Astarastoae.

VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
7. SE MANIFESTA ACEASI SITUTIE SI IN ALTE TARI 17:12 | 4 Septembrie
simion
Cu dubla asig medicala am fost tratat timp de 5(cinci) ani pentru dureri in zona lombara la NEW YORK HOSPITAL. L-a un control efectuat de o doctorita din Romania am primit recomandarea de a verifica prin radiografie ceea ce ulteriror s-a dovedit a fi aceasta coxatroza. In varsta de 68 de ani am fost operat la ambele solduri in aceeasi zi. Recuperarea a fost lunga si acum dupa doi ani inca am ...
6. Scrisoare deschisa 14:34 | 29 Iunie
Leresteanu
Stimate Domnule Redactor Sef
Va adresam respectoasa rugaminte de a insera in paginile ziarului ce cu onoare il conduceti, urmatoarea scrisoare deschisa:
Stimati camarazi, fosti slujitori ai tarii in haina militara
Astazi cand viata este tot mai complexa si plina de neprevazut, cand a lovi in Armata si Biserica precum si slujitorii ei de ieri, azi si maine, devine principala ...
5. RE: doctori criminali 17:00 | 24 Iunie
cititor2
 
Scris de elicearea
d-le parvulescu, sa va fie rusine! din cauza dumneavoastra avem azi o porcarie de vot uninominal prin care ati reusit sa bagati in parlament toate scursurile petroliberale de pe locul 2, 3, ghise turnatoru, crin repetentu, bogdan olteanu incompetentul de la bnr samd. mintiti cu nerusinare cand vorbiti de ppe, mizand pe faptul ca oamenii nu sunt informati. sunteti un mincinos cu sustinere liberala! puteti sa dormiti ...
 
Sunt aproape sigur ca ati avut o expierenta nefericita in ultima perioada cu sistemul de sanatate din Romania.Ii inteleg ,pe cei care se napustesc cu vorbe de ocara asupra doctorului,care au trecut prin astfel de expierente traumatizante.Dar....,de aici pana a generaliza,a-i face criminali si ca ar merita toti impuscati,este cale lunga.Apropo,intai sa-i impuscam si apoi sa-i judecam sau ...
4. Batranii sunt discriminati! 11:58 | 22 Iunie
Radu
In 2007 m-am prezentat cu mama mea in varsta de 70 de ani care avea hemoragie intestinala la Spitalul Floreasca .La camera de garda de la chirurgie,medicul care a consultat-o a concluzionat ca este un caz grav ,dar ca nu poate sa-i faca investigatii amanuntite pentru ca au indicatii ca sa nu se faca cheltuieli cu investigarea vartnicilor.
3. doctori criminali 09:49 | 22 Iunie
afdi
doctorii din romania sunt niste spagari ordinari care ar merita impuscati toti.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

cauta in Exclusiv RL
Autor:

banner_pc4.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI