Joseph P. Kennedy II, fiul cel mare al lui Robert Kennedy, a renuntat sa se mai prezinte la ocuparea locului lasat in Senat de unchiul sau, regretatul Ted Kennedy. Se stinge astfel ultima speranta politica a unei dinastii prezente neintrerupt in Capitoliu din 1946, cand John Fitzgerald Kennedy a fost ales senator de Massachussets. Camelot arunca astfel spada... deocamdata, noteaza ziarul ABC, citat de Agerpres.
Joe Kennedy, cum ii spun chiar si cei care nu il cunosc personal - familia Kennedy are acest efect asupra celor din jur - a fost nevoit sa suporte o presiune uriasa pentru a accepta fotoliul de senator. A fost rugat chiar de propria mama, Ethel, si de jumatate din Partidul Democrat. Absenta lui complica cursa pentru succesiune a lui Ted si deschide usa la tot felul de speculatii. Daca pana acum nimeni, cu exceptia procurorului general Martha Coakley, nu a indraznit sa se prezinte - impotriva unui Kennedy - s-ar putea acum intampla contrariul: perspectiva mostenirii unui asemenea loc sa multiplice candidatii.
Intr-un scurt discurs public in care isi explica decizia, Joe Kennedy a multumit pentru diferitele dovezi de afectiune aratate regretatului sau unchi. El a vorbit cu mandrie de succesele lui si de cauzele pentru care a luptat, intre care si reforma sanitara. A avut cuvinte si pentru nefericitul sau tata si despre cum l-a invatat ca politica este 'o profesie onorabila'. Si a tinut sa spuna ca o vede cu 'profund respect'. In asemenea masura, incat nici nu mai vrea sa auda sa se dedice acesteia.
Si a vorbit in cunostinta de cauza pentru ca Joe Kennedy a ocupat timp de zece ani un loc in Camera de Reprezentantilor, unde a dovedit ca este un Kennedy pur sange: atragator, carismatic si reelegibil la nesfarsit... Dar pasind mereu pe un teren minat. Caracterul sau spontan, adesea intempestiv, i-au adus probleme si i-a creat dusmani. A trecut printr-un divort scandalos, cu prima sotie opunandu-se public incercarilor de a anula casatoria. Astfel de drame personale l-au determinat la vremea respectiva sa puna capat carierei sale politice.
A preferat in schimb sa devina vedeta la Citizens Energy Corp, o companie energetica cu o divizie de lucru lipsita de insufletire. O sarcina potrivita pentru un Kennedy. Pe de alta parte, compania care si-a recapatat cheful lucrativ il plateste mai mult decat ceea ce i-ar da Senatul. Familia a platit deja un pret foarte mare pentru legenda sa. Slabiciunile si greselile sale au fost scrutate in mod umilitor si de multe ori dureros.
Insa, ceea ce pare sa fi cantarit cel mai mult in decizia lui Joe Kennedy, este o senzatie de uriasa sfarseala de a reveni in fata luminilor rampei. Familia Kennedy si-a platit deja scump numele pe care il poarta. Nu intamplator acei membri ai clanului care au petrecut o buna bucata de vreme bucurandu-se de un anonimat relativ, sunt acum reticenti sa fie din nou in centrul atentiei. Nici Caroline Kennedy, fiica lui JFK, nu pare sa se fi simtit bine in acest mediu.
Joe Kennedy a decis sa arunce prosopul dupa o consultare prealabila cu cea de-a doua sotie, Beth si cu fiii sai gemeni in varsta de 28 de ani. Protejarea lor de morbul public a fost una din prioritatile sale. Alt motiv ar putea fi protejarea celor de la Citizens Energy Corp, care nu se dau in laturi sa accepte donatii de petrol de la insusi Hugo Chavez.
Sfarsit de saga politica, prin urmare, pentru clanul Kennedy. Desi nu este exclus ca intr-un viitor, nu prea indepartat, familia sa ne rezerve o surpriza. Cu cateva ore inainte de funeraliile lui Ted Kennedy, nepotul sau Edward Kennedy III (fiul celui de-al doilea sau fiu, Edward Jr) si-a proclamat intentia de a candida pentru Senat in 2044. Deocamdata nu poate, pentru care are doar 11 ani.