„Putem spune fără să greşim că sunt cele mai grave şapte cazuri de bolnavi de pe planetă" a declarat pentru România Liberă managerul spitalului de copii din Capitală, doctorul Dan Enescu.

„Dacă ţinem cont de statisticile Organizaţiei Mondiale Sănătăţii, cele mai mici şanse de supravieţuire le au nou-născuţii şi arşii. Aici e vorba de arşi care nici măcar nu sunt nou-născuţi, ci născuţi prematur, care au jumătate din greutatea normală, un sistem imunitar insuficient dezvoltat şi o funcţionare defectuoasă a organelor. Vă daţi seama că şansele de supravieţuire devin extrem de mici", spune medicul Dan Enescu. Într-un interval de 24 de ore, în jurul pătuţurilor celor şapte micuţi roiesc împărţiţi în trei schimburi peste 100 de chirurgi, anestezişti, asistente şi brancardieri, care îi îngrijesc, curăţindu-le corpul de resturile pătrunse în gură, orificiile nazale şi în răni. Trupurile, arse în proporţie de peste 50% sunt bandajate cu comprese speciale, care încearcă să elimine pierderea lichidelor corporale şi pătrunderea germenilor infecţioşi: „Eliminarea acestei fine pelicule de protecţie pe suprafeţe atât de întinse face ca bebeluşii să piardă lichid în ritm accelerat şi noi trebuie să compensăm această pierdere cu ajutorul perfuziilor". Deocamdată nu se pune problema realizării unor grefe de piele din cauza vârstei periculos de mici a pruncilor şi a procentului uriaş de piele, care a fost afectată. Doctorul Enescu nu ştie să existe un astfel de precedent medical la nivel mondial: „N-am mai auzit ca în vreo ţară din lumea asta să existe şapte prematuri, cu greutăţi cuprinse între 1,2 şi 2,5 kilograme, cu arsuri pe 60-75% din suprafaţa corpului. Au mai fost două cazuri, unul în India cu vreo doi bebeluşi şi altul în SUA cu patru cred, dintre care unii au murit, alţii au scăpat". Managerul spitalului de copii din Bucureşti nu vrea să fie pesimist, însă doreşte să se ţină cont de realitatea obiectivă: „Şansele lor de refacere sunt egale cu ale unor bătrâni de 90 de ani".

„Când se face bine?"

Pe holul tapetat cu afişe reprezentând copii arşi din faţa biroului medicului şef, cu feţe cenuşii, două cupluri, dintre care unii sunt părinţii unei perechi de gemeni (ambii arşi), aşteaptă să fie primiţi în audienţă la managerul spitalului. Cu un nod în gât, acesta îi invită să intre şi le comunică adevărul despre copiii lor. Cu toate acestea, nici unul dintre părinţii bebeluşilor arşi n-a îndrăznit însă să pună întrebarea: „O să trăiască?", ci doar „Când se face bine?". Pe coridoare se zvoneşte că starea unuia dintre micuţi s-a agravat rapid. Singura veste bună despre copii e că arsurile nu le-au afectat decât primele două straturi ale pielii. Dacă vor scăpa cu viaţă, aceşti şapte prunci au toate şansele să nu rămână cu sechele fizice, datorită progreselor din chirurgia de reconstrucţie plastică, ne-a asigurat doctorul Enescu.

„Nu am crezut că incendiul este la o secţie de nou-născuţi"

Primii pompieri care au pătruns în salonul cuprins de flăcări din Maternitatea Giuleşti au avut parte de imagini şocante. Doi dintre pompieri ne-au povestit că atunci când au intrat au găsit Iadul pe Pământ: asistente confuze, mame disperate, în timp ce din incubatoarele topite ieşea un fum înecăcios şi dogoritor. Pătuţurile în care se aflau nou născuţii frigeau iar bebeluşii aveau chipurile negre de funingine. Unii mai aveau forţa să clipească. Plutonierul adjunct Vîlcu Cristian, şeful gărzii de intervenţie care a acţionat la maternitatea Giuleşti povesteşte ce scenarii i-au trecut prin minte în cele cinci minute cât le-a luat pompierilor să ajungă la locul incendiului: „Nu ne-am gândit nici o clipă pe tot parcursul traseului că incendiul o să fie la o secţie de nou-născuţi. Am fost convins că este într-un birou". Apoi s-a lovit de personalul din maternitate: „Am ajuns la etajul întâi, am fost întâmpinat de o asistentă, care mi-a comunicat că arde sala de reanimare. Doamna asistentă nu prea coopera. Era foarte panicată. Am calmat-o şi i-am cerut să ne spună exact câţi copii sunt: «Cinsprezece, dar nu sunt sigură». Mămicile erau în capul scării de la etajul doi şi urlau. Le ţinea un bodyguard să nu intre pe etaj, care era învăluit cu totul în fum. Am văzut în interior o flacără deschisă, cu degajări mari de fum şi gaze. Uşa din termopan era deschisă. Am intrat prin fum şi flăcări, am făcut o primă evaluare, n-am văzut decât opt incubatoare, am ieşit afară, am mai întrebat o dată: «Câţi copii sunt în interior»?, mi s-a spus «unşpe» de către o altă asistentă. Am mai întrebat încă o dată cine răspunde aicea. Nu a ştiut nimeni să-mi zică". Pompierii au preluat controlul spitalului: „Instantaneu am format o echipă din două asistente şi un medic, le-am zis: «Imediat îmi pregătiţi sala de resuscitare sau unde ştiţi voi că vă primiţi urgenţele. Noi vi-i scoatem de aici, voi vă apucaţi şi le acordaţi asistenţa medicală». între timp am chemat prin staţie toate forţele specializate, medici, salvări." Operaţiunea de salvare a micuţilor a durat numai patru minute. Au fost implicate două echipe de câte patru oameni fiecare: „Aveam măşti pe figură, aveam căşti de protecţie şi mănuşi, ca să putem să ne protejăm noi, dar copiii fiind foarte mici, de aproximativ un kilogram, nu puteam să-i scoatem din acele incubatoare cu mănuşi. Le-am spus colegilor: «Ne dezechipăm, aici nu este loc de aparate. Bebeluşii sunt foarte mici şi foarte fragili». Am început să-i scoatem încet-încet. Cum îi găseam, cum pipăiam şi simţeam că e acolo o mânuţă, o ceva, îl scoteam uşor afară, îl dădeam la asistente şi aşa mai departe, până i-am scos pe primii opt. Dar nu-i găseam pe cei trei rămaşi. Doi dintre ei erau în acele pătuţuri, dar fiindcă pătuţurile erau ceva mai joase, nu-i vedeam, că acolo nu se vedea nimic. Totul era pe pipăite acolo. I-am scos cu tot cu acele pătuţuri. Barele la pătuţuri frigeau, nu puteai să ţii mâna pe ele". Plutonierul Vîlcu îşi aminteşte că temperatura aerului era mai mare de 55 de grade.