» Satenii din comuna Ciocanesti, judetul Suceava, sunt obligati de autoritatile locale sa-si picteze casele, la exterior, in motive traditionale.

» "Moda" desenarii cladirilor a fost lansata de Leontina Taran, una dintre localnice.

» Foarte multi turisti din tara si din strainatate vin in fiecare an sa admire gospodariile pictate. Datorita numarului mare de vizitatori, in comuna s-a creat, in ultimii sase ani, o adevarata industrie turistica.

Mai intai trebuie sa "sculptezi" in mortar. Ai asternut deja pe zidul casei un strat consistent de "sprit", cum se mai zice in Moldova la tencuiala. Dar materialul sa fie neaparat umed cand il "desenezi". E ca si cum ai fi luat toate aceste motive populare de pe camasile taranesti sau de pe ouale incondeiate si le-ai fi "imprastiat" pe casa. Pai, da, pentru ca aceste case devin "incondeiate". Asa le spun oamenii din comuna Ciocanesti, judetul Suceava. Dupa ce mortarul s-a uscat, vine partea la fel de grea, care inseamna asternerea culorilor, urmand traiectoriile deja "sapate" in corpul casei. Predomina rosul si negrul, dar nici verdele sau galbenul nu sunt mai prejos.

Obicei din 1950
Se spune despre obiceiurile populare ca sunt "din mosi-stramosi". Dar uite ca aici, in inima Bucovinei, intr-o comunitate care numara vreo 500 de gospodarii, obiceiul "incondeierii caselor" nu vine din genunile trecutului, ci are un anumit moment cand a fost "inventat". Totul a pornit de la Leontina Taran. Casa ei a fost declarata muzeu, pentru ca e prima care a fost pictata, in anul 1950.

Satul de sub munte
Toata lumea o stie pe tanti Leontina. Ajungem usor la casa ei, ca doar comuna e mica. Se intinde de-a lungul Bistritei Aurii, vijelioase. Lumea si-a facut case pe unde a putut, "agatandu-si" avutul de cate o culme. Sa nu te uiti prea sus deodata, ca-ti vine ameteala de la crestele semete ale Suhardului! Chiar la sosea, nu departe de centrul asezarii, e gospodaria pe care o cautam. Un gard mic, din lemn, desparte cenusiul asfaltului de explozia de culori din curte. Vedem doua casute ca din povesti, mici, "imbracate" in "costume" nationale. Pe cea din dreapta e batut in cuie un panou care anunta "Muzeul Leontina Taran". Totul pare pustiu, asa ca strigam la un suflet de om. Nu trece mult si de dupa o usa rasare o femeie micuta de statura, batrana, dar cu ochi ageri si miscari aprige.

La muzeu, la tanti Leontina
Gazda stie exact ce trebuie sa faca. Are deja o cheie in mana si deschide usa "casei mari", unde e muzeul propriu-zis. Acolo isi pastreaza toata viata, de la covoare si camasi pana la perne si perdele. Multe facute de ea, altele mostenite de la mama sau de la soacra. si mai sunt multe fotografii cu "fel si fel de natii" care i-au calcat pragul de-a lungul timpului. De pe toate continentele. Dar noi vrem sa stim, mai ales, istoria caselor pictate, pentru ca totul a plecat de aici, din locul acesta. Daca vede ca asa sta treaba, tanti Leontina, care are 83 de ani, se opreste putin din vorba, se asaza pe un scaun si cade pe ganduri. Trebuie sa se intoarca mult in timp, chiar pe vremea tineretii sale. Erau timpuri grele, lumea intreaga era in razboi, iar atunci, in 1942, Leontina si-a gasit barbat si s-a maritat. Avea numai 17 ani. Asa se intra atunci in "randul lumii".

"Sa faca peretii de sa se uite si Soarele dupa ei"
A venit in casa soacrei, exact unde suntem noi acum. Anii au trecut si, intr-o zi, s-a gandit sa dea alta "fata" bucatariei, care era un corp separat fata de "casa buna". A chemat un om priceput la treaba asta, un consatean, Dumitru Tomoioaga, sa zugraveasca peretii. Zis si facut. Barbatul era si mester popular. Cioplea lemnul, stia sa-l faca sa "spuna" povesti incrustate in cioate, in timp ce femeia care l-a angajat se pricepea "de minune" sa teasa camasi. "Eu i-am zis sa faca peretii de sa se uite si Soarele dupa ei", isi aminteste gazda noastra. Mesterul i-a propus atunci sa-i picteze peretii. si asa s-au inteles, ca doar amandoi aveau patima frumosului. Leontina i-a dat chiar modelele pe care le folosea la tesut.

Iar barbatul a gasit o metoda noua de "sculptat" in mortar, care trebuie sa fie moale, umed, sa poti sa tragi liniile usor prin el. Apoi au colorat amandoi toate santurile, dupa intarirea cimentului. si uite asa s-a nascut la Ciocanesti obiceiul "incondeierii" caselor. Nu e familie in comuna asta de sub munte in care femeile sa nu incondeieze oua. Tesutul camasilor e si el mostenire din mama in fiica. Dar in ziua de azi nu e familie care sa nu-si picteze si casa! "Daca au vazut vecinii ce frumos au iesit peretii mei, au facut si ei la fel. si asa s-a intins obiceiul cel nou", zice femeia, care la inceput nu si-a inchipuit ca "joaca" ei va deveni peste ani o emblema a Ciocanestiului.

Culori dupa sufletul omului
Am aflat apoi ca in ultima jumatate de secol a fost un adevarat "concurs" intre gospodarii din Ciocanesti. Fiecare dorea sa aiba casa cel mai frumos pictata, cu desene de tot felul, intr-o "cascada" cat mai navalnica de culori. "Nu se deseneaza orice, se face dupa traditie, nu toate mascarile pe case, sa stiti", ne atrage atentia Leontina Taran. Lumea nu se intrece aici in etaje cat mai multe, betoane cat mai impozante si termopane cat mai fitoase. Mult mai important e desenul care "imbraca" peretii exteriori ai caselor. Daca ai desenele mai spectaculoase, asa esti considerat un gospodar adevarat. Ba chiar se mai zice ca si culorile sunt ca sufletul omului.

Unde vezi ziduri mai "aprinse" in rosu, galben sau verde, acolo merita sa bati la poarta, ca sigur iti va deschide un crestin cu inima larga, pe cand la culorile mohorate nici pasarile nu trag. Dar asta e numai o vorba aruncata-n vant, ca nu e bucovinean care sa nu te primeasca macar pe un colt al sufletului sau. La cum sunt ele asa micute si colorate, casele ti se par ca din povesti. Ba chiar te uimeste sa vezi ca din ele ies oameni. Te-ai astepta la papusi…

Pictura, obligatorie
S-a dus vestea in satele din imprejurimi, la inceput. Au venit oamenii sa vada "ciudatenia" caselor pictate. Dupa 1990, tot mai multi straini au poposit pe meleagurile astea. Curiosi de toate natiile au ajuns in ceea ce azi se cheama oficial "comuna turistica Ciocanesti". Nu-i de saga, pentru ca asta scrie chiar la intrarea in localitate, pe un panou care anunta numele asezarii. Dar oamenii locului au mers mai departe, ca sa apere traditia. Au dat un fel de "lege" a pamantului in care se spune ca o casa ridicata in Ciocanesti nu poate fi altfel decat "acoperita" cu flori si pasari. Asta e decizia luata, cu opt ani in urma, de Consiliul Local. E clar, fara pictura nu se da autorizatia de constructie. si neaparat sa fie desen traditional!

Asta am aflat-o chiar de la actualul primar al comunei, Gheorghe Tomoioaga, nimeni altul decat fiul mesterului care in urma cu mai bine de o jumatate de secol a contribuit la aparitia acestui obicei. si pentru ca nimeni sa nu se simta obligat sa faca treaba asta, comunitatea a decis ca primaria sa le dea oamenilor, pe gratis, toate cele de trebuinta pentru pictura. Ai nevoie de nisip, ciment, var si vopsea, ca sa faci treaba ca la carte. Pana si biserica din comuna are zidurile "incondeiate". Ce sa mai zicem de anexele gospodaresti, ca si ele sunt "impachetate" la fel.

150 de camere de oaspeti
Sa-ti alegi o "casa de papusi" in care sa fii primit si ospatat dupa traditia locului nu-i un vis, ci va fi realitate peste putin timp la Ciocanesti, intr-un loc in care doar agricultura si cresterea animalelor sunt ocupatiile de veacuri ale satenilor. Daca tot vin turistii aici, ei trebuie gazduiti, asa ca o buna parte din comuna va intra in circuitul turistic. Dar va fi cu totul altceva fata de ceea ce stim deja in acest domeniu. "Vom face si noi dupa modelul din Occident", ne explica edilul. S-a pornit de la faptul ca fiecare casa are o "camera curata", cum e obiceiul locului. E cea mai buna incapere din gospodarie, pastrata numai pentru musafiri.

Ei bine, aceasta camera va fi destinata turistilor, care, in plus, vor avea la masa bucatele facute de gazde. "Vor fi in total 150 de camere in 150 de case", auzim de la primar, care ne mai spune ca anul asta, de exemplu, in Ciocanesti au fost atat de multi turisti incat lumea a dormit care pe unde a nimerit, unii chiar si in sura. E adevarat ca in comuna sunt si 20 de pensiuni, dar a fost prea putin fata de calatorii care la un moment dat i-au depasit numeric pe localnici.

Industria turismului
Daca au atat de multi vizitatori care vin sa le admire casele, satenii au decis sa scoata in vazul lumii si alte traditii locale. Asa ca de sase ani incoace se organizeaza la Ciocanesti doua festivaluri, unul al pastravului, in luna august, iar altul dedicat oualor incondeiate, in februarie. si asta, pentru a demonstra ca sezonul turistic in coltul acesta de tara se intinde pe tot parcursul anului. La care se adauga plutaritul turistic. Oaspetii sunt plimbati pe Bistrita de fostii plutasi, care si-au abandonat meseria cu mai bine de 40 de ani in urma, de cand vremurile moderne au aruncat plutele pe malul raului. Un concurs in premiera a fost organizat in acest an.

Turistii s-au intrecut in cernerea "aurului", in amintirea timpurilor vechi in care prin locurile astea cautatorii metalului pretios rascoleau malul Bistritei. Amatorii de senzatii tari pot inchiria biciclete, sa "atace" muntii si vaile din imprejurimi. Mai e pe masa autoritatilor locale si proiectul unei partii de schi, cu bani europeni. Cine stia de locurile astea pe timpuri? Batranii povestesc azi de atelierele secrete de fierarie ale lui stefan cel Mare. Aici se faceau armele ostenilor care au infruntat hoardele barbare. De la ciocanari vine si numele comunei Ciocanesti. Dar azi locurile astea au iesit din anonimat. Sunt cunoscute de o lume intreaga. S-au pus deja bazele unei adevarate industrii de turism. si cand te gandesti ca totul a pornit de la o femeie care a vrut sa-si renoveze casa si de la un barbat care i-a imbracat peretii cu flori…