Acum 17 ani, Guvernul României şi-a dat seama că nu poate să aştepte până când cetăţenii o să-şi consolideze singuri casele. Bucureştenii se ceartă prin subsoluri de bloc în timp ce, zi şi noapte, trei plăci tectonice se împung în Vrancea. Aşa că în 1994 a apărut Ordonanţa 20, care obliga primăriile să repare urgent blocurile şubrede.

Primăria Bucureştiului s-a debarasat de problema asta într-un mod ingenios. A înfiinţat un departament al cărui unic scop e să ocolească legea: să nu rezolve nimic şi să nu poată fi tras legal la răspundere. În toţi anii ăştia şi-a îndeplinit cu brio misiunea. Palmaresul: doar 13 clădiri reparate, zero sancţiuni primite.

După cum am arătat în primele episoade ale seriei, primăria are la dispoziţie bani şi mijloace să consolideze blocurile, chiar dacă unii locatari se împotrivesc. În poveştile pe care le-am auzit în scările de bloc, la mijloc ar fi o mare conspiraţie a rechinilor imobiliari, care ar vrea să facă afaceri cu terenul de sub molozul care va rămâne după cutremur.

M-am dus la primărie 
să caut rechinii imobiliari

Când colo, am găsit o doamnă cu ochelari verzi şi o cruciuliţă la gât. Aurelia Radu e şefa serviciului Consolidări din Primăria Capitalei. Are 52 de ani, două fete şi un nepoţel. A rămas marcată de cutremurul din ‘77 şi, mai târziu, a ajuns să termine Facultatea de Construcţii cu o lucrare despre seism. Apoi s-a angajat la un ICRAL (Întreprindere de Construcţii, Reparaţii si Administrare Locativă), unde făcea documentaţii pentru clădirile aflate în reparaţii. La serviciul Consolidări a ajuns încă de la înfiinţare, acum 17 ani. În primii ani nu s-a consolidat nimic.

„Mi-e teamă să mă duc 
la uşa cuiva“

Principalul obstacol sunt locatarii care se răzgândesc, aud tot felul de zvonuri şi ajung să conteste toate acţiunile primăriei. Primăria „comunică“ cu locatarii prin notificări şi amenzi. Soluţia e o echipă serioasă de comunicare - să umble toată ziua prin blocuri. Nu poţi cere asta unor funcţionari cu pregătire tehnică. Aurelia Radu nu merge deloc pe teren: „Mi-e teamă să mă duc la uşa cuiva. Oamenii pot deveni violenţi. În toată activitatea asta am avut surpriza neplăcută ca o persoană să mă ameninţe că mă împuşcă, că vrem să-i consolidăm casa.“
Aşa că stă toată ziua la etajul cinci al unui turn de sticlă de pe malul Dâmboviţei (aici e sediul temporar al primăriei, pentru că vechea clădire de pe Bd. Elisabeta, monument istoric, are ea însăşi bulină şi aşteaptă de ani buni consolidarea). Biroul ei e tapetat cu hârtii. Sunt înşirate peste tot, adunate în teancuri, lipite pe pereţi, chiar şi pe tastatură. Singurul document fără antet e o poză cu o pisică.

„Fiecare omuleţ şi fiecare 
etapă sunt dosare“

Aurelia Radu are trei voci. Prima e vocea de funcţionar, vocea instituţiei, mai ţipătoare, aproape metalică. Cu ea mi-a descris activitatea de zi cu zi: „Fiecare omuleţ şi fiecare etapă sunt dosare, le urmărim, le gestionăm, monitorizăm.“ Tot cu ea mi-a dat următoarele răspunsuri:

Cum negociaţi cu oamenii?
Citim din legislaţie.

Cum îi ajutaţi pe preşedinţii 
de bloc?
Păi... la calculator. Că mulţi nu au acces la calculator.

Dacă legea e proastă, ce ar trebui schimbat la ea?
Nu ştiu, vă spun sincer.

Credeţi că primăria ar fi putut 
să facă mai mult în aceşti 17 ani?
Nu cred. Am încercat şi cu procese, şi cu amenzi...

„Nu pot să vă spun câte nopţi nedormite am avut“

După un timp, vocea de funcţio-nar capitulează şi se transformă într-o voce de mamă. Cu ea recunoaşte că e supărată pentru că nu poate face mai mult: „Nu pot să vă spun câte nopţi nedormite am avut eu din cauza problemelor de serviciu cu ame-nin-ţă-ri, cu deblocări... Am pus suflet în toată acţiunea asta. Este singurul lucru care ne macină. Că nu putem să facem mai mult. Că ne blocăm de un X-ulescu care nu înţelege că asta e casa lui şi există pericolul să se prăbuşească şi să-şi piardă viaţa.“

„Vine mâine cutremurul. 
Cine e vinovat?“

Spre finalul discuţiei, îşi face apariţia şi a treia voce. Când vine vorba de cutremurul propriu-zis, Aurelia Radu se grăbeşte să spună că tragedia e responsabilitatea oamenilor care nu au semnat în dosare. Dar când zice asta vocea începe să-i tremure de parcă gâtul i-ar fi un seismograf şi tocmai are loc unul dintre micile cutremure zilnice din Vrancea.

„Vine mâine cutremurul şi ţi se întâmplă ţie ceva. Cine e vinovat? Primăria e vinovată? Că a făcut tot ce a putut. Adică a semnat contract de execuţie.“

„Viaţa de funcţionar e în sine 
o epopee care are regulile ei“

Din discuţiile cu funcţionarii primăriei mi-era clar că poţi să arunci în ei cu saci de bani sau să le pui la dispoziţie batalioane de jandarmi şi tot o să le ia 100 de ani (la propriu) să termine consolidările. „O să vedeţi capcana în care se află funcţionarii - fiecare are o fişă a postului şi caută să scape cu viaţă din acea chestie. Nu se chinuie mai mult ca să poată dormi liniştit acasă. Fiecare su-pra-vie-ţuieş-te blocând alte informaţii in-co-mode. Viaţa de funcţionar e în sine o epopee care are regulile ei.“  Cel care spune asta lucrează la stat, a terminat Facultatea de Construcţii şi e specializat în seisme, întocmai ca Aurelia Radu. E Sever Georgescu, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă.