Mulţi dintre cârciumarii care au deschis localuri în Centrul Vechi al Bucureştiului au călătorit prinEuropa, s-au întors vrăjiţi de civilizaţie şi au hotărât să construiască aici un colţişor de Occident.Am mers din poartă-n poartă şi am aflat cum şi-a pus fiecare fanteziile în aplicare.

În Centrul Istoric din Bucureşti au răsărit în ultimii ani 150 de cluburi. S-a scris că e o zonă devastată, plină de rechini imobiliari, funcţionari incompetenţi, ţepari, muncitori care nu fac nimic şi cocalari care se plimbă toată săptămâna prin cluburi de fiţe. Unele dintre lucrurile astea sunt adevărate. Dar în locul ăsta mai găseşti şi nişte oameni care trăiesc în Bucureşti mirajul Occidentului şi nu se opresc aici: vor să facă o mică Vienă.

Click pe imagine pentru a mări

„De mic îmi doream să am un bar"

În vara trecută, Lipscaniul era un şantier noroios flancat de clădiri dărăpănate. Într-una, înaltă şi îngustă ca o felie de cozonac, funcţiona un magazin de rochii de mireasă. Acum, strada e pavată, iar clădirea-cozonac e renovată şi transformată într-un bar numit The Legacy.

Intru şi întreb la bar de patron când mă trezesc că îmi strânge mâna un tip de 25 de ani, tuns scurt, cu o cămaşă roz. Pe cartea lui de vizită scrie „Daniel Constantinescu, manager" pe fundalul unei poze cu Lipscaniul interbelic. Ne aşezăm la o masă şi îmi povesteşte cum a ajuns cârciumar.

„De mic îmi doream să am un bar. Avea mamaie o cârciumă, vindea mici şi bere la Gara de Nord. La 14 ani spălam geamuri, câştigam cam 500 de mii pe lună. La 16-17 ani îndosariam hârtii pentru o firmă de construcţii." Apoi a început să vândă termopane şi a strâns ceva bani. Acum trei luni, un prieten i-a spus că ştie un loc de închiriat pe Lipscani. După o zi a văzut clădirea şi după încă una începuse deja amenajarea.

„E obositor şi amuzant. Dorm opt ore toată săptămâna. Vin tot felul de oameni, mai înveţi una-alta, nici o zi nu seamănă cu alta. Da' o dai dracu' de sănătate." Constantinescu se uită pierdut în ceaşca din faţa lui. Are ochii albaştri, pare obosit, dar are întipărit pe faţă un zâmbet tihnit. La fel ca mulţi dintre proprietarii de baruri din Centrul Istoric, s-a plimbat prin Europa şi a fost impresionat de centrul oraşelor, apoi a venit să caute aşa ceva şi în România. „Numele The Legacy se leagă de Lipscani, prima stradă din Bucureşti, o moştenire care trebuie să rămână."

„We really mean business, nu suntem nişte răsfăţaţi ai sorţii"

Din cele 150 de baruri din Centrul Istoric, vreo 50 au fost deschise recent, în ultimele luni. De când au astupat şanţurile, şi Lipscaniul a început să înflorească. În altă clădire îngustă e pub-ul american The Gang Lads, amenajat ca în Chicago-ul anilor '20, epoca prohibiţiei. Găsesc patronii şi ne aşezăm la o masă înaltă. Sunt îmbrăcaţi retro şi vorbesc conspirativ, de parcă ar fi ieşit ei înşişi dintr-un film cu mafioţi.

„We really mean business, nu suntem nişte răsfăţaţi ai sorţii care au dat de bani şi au zis să facă ceva în Centrul Istoric", îmi spune unul dintre ei. Aflu că barul s-a deschis acum o lună „din nevoia sau nebunia unor tineri care au lucrat la companii mari şi au vrut să înceapă ceva pe cont propriu. Cu toţii am fost în Europa şi am văzut ce-i acolo. Acum punem umărul la dezvoltarea Centrului Istoric. Avem preţuri mai mici şi capital 100% românesc. Creăm locuri de muncă, aducem bani în România."
Patronul mă plimbă prin toate etajele barului, fiecare cu tematica lui, şi îmi povesteşte entuziast cum a ales fiecare detaliu. Totul e inspirat de timpul petrecut peste ocean, înainte să-l apuce dorul de casă. Într-o poză de pe un perete, un procuror bea whisky cu mafioţii. „Parodiem ce se întâmplă în România acum. În anii '20, acolo voiau să se creadă că e prohibiţie. Acum, la noi ar vrea să se creadă că este criză."

„Sunt îndrăgostită de Toscana şi am vrut să aduc o bucăţică şi aici"

Pe măsură ce zona se umple de cluburi, se deschid locuri tot mai tematice, să-şi amintească lumea de ele. În Pasajul Şelari, o străduţă îngustă care pleacă din Lipscani, abia s-a terminat de restaurat o clădire şi la parterul ei au apărut trei cluburi. Unul dintre ele se numeşte Tiki Bar şi are interiorul decorat ca o petrecere în junglă. Specialitatea barului sunt cocktailurile de fructe, servite în pahare ca nişte statuete scobite pe dinăuntru. Patronul e Costin Gache, un tânăr care deţine şi barul Interbelic din acelaşi gang, un loc micuţ care geme de lume în fiecare weekend. Lucrează de 12 ani prin baruri, a colindat lumea şi a văzut că la americani sunt la mare căutare barurile inspirate din cultura băştinaşilor. În România nu era nici unul, aşa că l-a deschis el. Entuziast, îmi arată o enciclopedie cu tiki baruri din toată lumea şi povesteşte cum în lumea asta materială a dispărut orice fel de simbolistică şi integritate.