O armată de 400 de oameni înarmaţi cu 90 tone de dinamită a înconjurat din toate părţile prăfuitul orăşel Băicoi. Intruşii au pătruns chiar în inima oraşului. „Armează puşca 1! Atenţie! Foc!", se anunţă în staţie. În curţile oamenilor se aud pe rând explozii, pământul tresaltă, iar ferestrele caselor încep să tremure.

Speriat de armata care a invadat Băicoiul, un localnic a început să strige: „Să nu detonaţi lângă conducta de gaze!". „Fiţi fără grijă, o ocolim", i-au răspuns „invadatorii". Ce vedem noi nu este un război convenţional. Este un război al petrolului. Echipele de geologi şi geofizicieni explorează această zonă din judeţul Prahova, în căutarea unor noi „capcane" bogate în aur negru.

Agresorul se numeşte Prospecţiuni SA, a doua firmă de prospecţiuni geologice din Europa şi a opta din lume ca număr de echipe.

La Băicoi, care în ultimii 70 de ani a fost o zonă tradiţională de extracţie a ţiţeiului, compania Petrom, proprietarul exploatării, a tocmit specialiştii în prospecţiuni să scaneze subsolul, în căutare de noi „capcane cu ţiţei". Este vorba despre o suprafaţă de 40.000 de hectare, aproape cât terenurile agricole deţinute de agricultorii Ioan Niculae şi Adrian Porumboiu la un loc.

Ce are în comun Băicoiul cu războiul din Vietnam

Pentru depistarea zăcămintelor de gaze şi petrol se foloseşte „metoda seismică", care constă în amplasarea în sol a unor dispozitive generatoare de unde sonore, ce se propagă prin straturile geologice până la adâncimi uriaşe. O reţea de senzori (geofoni), îngropaţi la rândul lor în sol, măsoară modul în care pământul reflectă şi refractă aceste unde sonore. Datele sunt interpretate de geofizicieni care realizează apoi o hartă a modului de dispunere a straturilor geologice până la adâncimi de 5.000 metri.

Nicu Stan, şeful echipei de prospectori care operează la Băicoi explică de unde s-au inspirat geofizicienii în metoda lor: „Senzorii s-au folosit prima oară în războiul din Vietnam, când militarii americanii i-au implantat în jurul bazelor lor. Atunci când senzorii începeau să vibreze, un operator le interpreta. În funcţie de frecvenţa şi intensitatea vibraţiilor transmise de senzori, americanii ştiau dacă se apropie oameni, animale sau vehicule militare. Azi senzorii sunt folosiţi de grănicerii americani la graniţa SUA-Mexic pentru combaterea imigraţiei ilegale".

În perimetrul Băicoi, pentru a fi siguri că nu lasă nedescoperit nici un potenţial zăcământ de ţiţei, căutătorii de petrol au împânzit zona cu 50.000 de senzori (fiecare având câte 12 geofoni) care măsoară undele sonore generate de 36.000 de surse. Cel mai adesea, undele sonore sunt produse prin detonarea unor încărcături de dinamită îngropate la 10 metri sub pământ, pentru ca energia undei să nu se disipeze în atmosferă, ci să fie absorbită în sol. Zilnic se produc 150 de detonări a câte 3 kilograme de dinamită, iar măsurătorile semnalului captat de reţeaua impresionantă de senzori sunt stocate pe hard-disk-uri şi benzi magnetice. Un alt tip de sursă sunt „vibratoarele", nişte monştri pe roţi cu greutatea de 35 de tone, care au o talpă vibratoare capabilă să genereze „mici cutremure punctuale", inofensive pentru construcţii, însă suficient de puternice pentru a se propaga prin straturile geologice şi a fi măsurate de senzori.

Cabluri de 1.200 euro bucata folosite pentru legat vacile

Senzorii sunt legaţi între ei prin 400 kilometri de cabluri de transmisie de date, care împânzesc la propriu toată zona Băicoi: trec prin curţile oamenilor, pe ogoare, prin păduri, traversează şoselele şi pâraiele din zonă. Cablurile de culoare portocalie, seamănă ca aspect cu prelungitoarele folosite de români în gospodăriile lor, doar că sunt mult mai lungi (între 55 şi 220 metri), motiv pentru care sunt extrem de tentante pentru localnici:

„Un singur cablu costă de la 1.200 de euro în sus, pentru că are integrat un dispozitiv de digitizare a semnalului. Deşi sunt cabluri de date profesionale, cu durată îndelungată de exploatare, durata lor de viaţă în România e sub 2 ani. Asta pentru că se fură mult, mult. Se fură şi geofonii dar nu ştim pentru că localnicii nu au ce să facă cu ei. Iar cablurile, fiind foarte lungi, unii localnici le folosesc ca prelungitoare pentru câte-un bec amplasat în fundul grădinii, la depărtare mare de casă. Unii hoţi profită de lungimea firelor şi îşi fac din ele sârme de întins rufe, în timp ce alţii îşi leagă cu ele vaca şi calul sau lemnele de căruţă. Rromii care fac cazane, după ce fură firele fac un foc mare şi le aruncă-n flăcări ca să scoată metalul din ele, dar după 2-3 încercări, când văd că din 100 de metri de cablu iese cupru de 10 lei, se potolesc. Însă, cum noi avansăm în permanenţă, mereu apare altă zonă nouă în care lumea, neştiind ce-s alea, e curioasă. De obicei copiii taie cablurile din curiozitate, dar am avut şi adulţi care au ieşit duminica la picnic şi mi-au tăiat cablurile-n bucăţele, să vadă ce fenomen se-ntâmplă", descrie tehnicianul electronist Mihai Niţă tentativele de sabotare a prospecţiunilor petroliere.