Primiţi cu cutremurul?

Mii de bucureşteni stau în clădiri gata să se prăbuşească şi mor de frica unui cutremur, dar nu se apucă de consolidare, deşi bani există. Am colindat zeci de blocuri cu bulină şi am aflat de ce.

Cutremurul e cea mai mare spaimă a bucureştenilor, spune o cercetare realizată în 2010 de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Oamenilor le e mai frică de cutremur decât de singurătate sau de moarte.

În blocul în care stau sunt scandaluri pe tema asta în fiecare săptămână. Ştiam că locatarii se ceartă pentru tot felul de prostii, dar aş fi crezut că într-o problemă de viaţă şi de moarte lasă orgoliul la o parte şi se pun pe treabă.

Treabă ar fi destulă: pe lista primăriei sunt 371 de clădiri despre care ştim că au şanse mari să pice la cutremur. Dintre ele, 113 sunt pericol public, adică au spaţii comerciale la parter sau se află în zone aglomerate. Dacă pică la cutremur, o să omoare, pe lângă locatari, şi o mulţime de trecători.

Statul are un program de consolidare pentru blocurile astea: finanţează lucrările, mută oamenii în locuinţe temporare şi face toate contractele. Însă totul merge ca melcul, se repară câte o clădire pe an.

Primarul Sorin Oprescu a spus în numeroase rânduri că e vina proprietarilor, care pun beţe în roate consolidărilor. Aşa că am pornit la vânătoare de buline ca să mă lămuresc:

Ce-i în capul vostru, oameni buni? De ce vreţi să muriţi la cutremur?

Merg pe Calea Victoriei, una dintre cele mai îmbulinate străzi din Bucureşti. La numărul 139 găsesc un bloc de 7 etaje, brăzdat de crăpături. Înăuntru e pustiu, pereţii sunt crăpaţi, iar uşile nu au yale. Într-un târziu, o doamnă în halat deschide uşa cu o sârmă în loc de clanţă. Când aude ce mă interesează, pune mâna la inimă şi spune: "Mi-e foarte frică. Stau de 40 de ani în blocul ăsta. Ştiu ce-a fost în '77, toate plafonurile căzute până la sârmă. Au căzut ziduri întregi, te uitai la Calea Victoriei printre cărămizi. La un cutremur, ferească-ne Dumnezeu, de 7 grade, mi-e groază. De vii ne-ngroapă!"

Deşi femeia ar da orice să-şi repare blocul, şansele ca asta să se întâmple în în viitorul apropiat sunt zero. Clădirea e în proces de retrocedare şi până nu se termină judecata n-o să bage nimeni vreun leu în el.

"Cum faci tu 70 de oameni să vibreze la unison?"

Situaţia e asemănătoare în multe alte clădiri, unde locatarii nu reuşesc să se înţeleagă. Administratorul unui bloc de la Universitate îmi spune deznădăjduit: "Eu vreau să fac consolidarea, dar condiţiile sunt atât de vitrege... Cred că sunt şapte ani şi tot nu se întâmplă nimic. E dosarul depus, dar sunt oameni care nu semnează. Cum faci tu 70 de oameni să vibreze la unison?"

La o clădire din Piaţa Naţiunilor Unite, oamenii ar trebui să se mute pe timpul consolidării peste stradă, în două blocuri noi puse la dispoziţie de primărie. Dar nici aici lucrurile nu sunt clare: "Ăştia în vârstă nu sunt de acord, că au prea multe lucruri de mutat. Dosarul e făcut. Mai sunt patru familii care trebuie să ducă actele. Dacă în două săptămâni nu le duc o să îi mute cu jandarmii," îmi spune o doamnă care pare gata să plece cu mobila pe scări.

În unele cazuri, toţi locatarii sunt de acord, dar dosarele se înfundă misterios la primărie. Preşedintele blocului de pe Victoriei 95, un moş cu părul alb pieptănat cu cărare, spune că a depus dosarul de doi-trei ani de atunci nu s-a întâmplat nimic. "Expertiza e făcută, precizează că dacă vine un cutremur ca în '77 blocul pică. A fost cel mai afectat bloc de pe Calea Victoriei."

"Garantez cu viaţa mea că nu cade blocul"

 În alte locuri, oamenii par convinşi că blocurile lor sunt invulnerabile. "Pilonii sunt pe grinzi de cale ferată. E o conjunctură foarte solidă", îmi spune mândră o bătrână de pe Hristo Botev nr. 3, deşi blocul e construit în 1923, când nu se ştia mai nimic despre norme antiseismice. "Blocul ăsta e deosebit, el şi cu Palatul Telefoanelor. E unul din cele 10 blocuri în Bucureşti făcute să reziste la cutremur."

La fel şi în blocul de pe Ion Câmpineanu unde care a locuit "marele artist C.I. Nottara, luptător pentru progresul teatrului romînesc". "Nu mi-e frică. Am mai multă încredere în blocul ăsta decât în unele noi", îmi spune un locatar şi-mi arată un zid gros de 1 metru care ar trebui să-l apere.