Monica Columbeanu, Mugur Mihăescu sau Cătălin Botezatu coboară din paginile tabloidelor în praful şi aglomeraţia centrului vechi. Odată cu ei, o mulţime de tineri cu bani abandonează zonele „de fiţe" şi vin să se distreze printre boemi. Cârciumarii se conformează cererii şi deschid printre ruine terase pretenţioase şi scumpe, la fel ca cele care în alte zone trag obloanele.

Fete semidezbăcate în clădirea unde a fost ales Cuza domnitor

Sâmbătă, la ora 11 noaptea, centrul istoric e plin ca un furnicar. Din strada Smârdan, una dintre puţinele refăcute de primărie, a rămas o potecă pe care se strecoară un şuvoi de oameni printre fripturi, salate şi sticle de bere. În stânga şi-n dreapta sunt mese şi fotolii din plastic împletit, populate cu bucureşteni veseli. Din amalgamul ăsta sar în ochi veşmintele sumare, dar sclipitoare, ale domnişoarelor care ţopăie la braţul amicilor în tricouri mulate, cu pălării pe cap. Au variante de distracţie fără număr: localuri tapetate cu poze de epocă, pub-uri,  chiar şi o terasă cu fotolii albe, muzică de club şi un fel de candelabru făcut din sticle de bere. La geamurile de la etajul fostului hotel Concordia, unde s-a hotărât în 1859 dubla alegere a lui Cuza ca domn al Ţării Româneşti, pot fi admirate două fete dansând lasciv pentru cei de la terasă, ademenindu-i în club. Străinii stau pe fotoliile confortabile ale terasei de vizavi şi savurează show-ul.

Locatarii ilegali din clădirile art deco încep să dipară

Până nu demult, aici erau doar câteva cluburi de rock, plus nişte crâşme proletare. Prin zonă mişunau studenţi, tot felul de artişti săraci şi câţiva bătrâni care mergeau glonţ la o terasă de tablă de pe Lipscani, cu bere, mici şi manele. Acum sunt peste 100 de terase pline chiar şi-n timpul săptămânii cu tot tineretul Bucureştiului. Atunci, locatarii ilegali trăiau ca în mahala în clădiri Art Deco. Acum au mai rămas doar câţiva, iar casele se restaurează. Capitalismul şi-a întors în sfârşit faţa către centrul istoric prigonit de comunism şi tranziţie. Dar cum arată capitalistul la faţă? 

„Dictatura bunului gust"

Mugur Mihăescu, cunoscut ca Garcea de la Vacanţa Mare, mă aşteaptă pe terasa pub-ului său, St. Patrick de pe Smârdan. E tot chel, ca la televizor, dar n-are uniformă. Azi e îmbrăcat ca un puştan - pantaloni trei sferturi în carouri şi cămaşă albă şifonată, cu doi nasturi desfăcuţi -, dar tună ca un mareşal când vorbeşte despre centrul istoric. „Să vină toţi proprietarii de clădiri şi să redea demnitatea acestui centru superb pe care-l avem!" Mihăescu vrea să instaureze „dictatura bunului gust".  Soluţia sa e „puterea exemplului". A făcut o asociaţie a comercianţilor, Micul Paris, care face lobby la primărie să rezolve problemele zonei. Mai vrea să organizeze tot felul de activităţi culturale, să nu cumva să ajungă Lipscaniul ca Dorobanţiul, care „s-a îngropat pentru că a fost o zonă a tunarilor". Acum amestecă obosit o cafea. A pedalat 15 km pe bicicletă, din Pipera până aici. Pe automobilişti nu-i vede bine: „Într-un an îi paralizăm. Nu mai intri aici nici bătut. Poţi să fii tu mama şmecherului care vii cu Rollsu' şi-l tragi până-n botu' terasei, nesimţitule!", spune Mihăescu, el însuşi fost posesor de Lamborghini. Acum îşi pune şapca şi ochelarii de soare şi pleacă pe Trek-ul lui de oraş, curat ca lacrima.

„Centrul istoric devine centrul teraselor. Funcţia lui culturală nu există"

Într-un apartament aristocratic de la etajul I al clăririi de pe Lipscani 41 e singurul cabinet foto din Europa unde colorarea fotografiei se face manual, cu pensula. Eugen Ciocan, „Maître Photographe", a lansat studio-ul cu o expoziţie-manifest: vedete în haine de epocă plimbându-se nonşalant prin centrul vechi devastat. I-am cerut părerea despre cei care au deschis puzderia de terase: „Cred că mulţi oameni sunt mânaţi de intenţii bune. Problema este că unii nu dispun de un orizont cultural adecvat. Nu poţi să vehiculezi intenţii bune pe tărâmul bunului-simţ, tu fiind pe tărâmul bănuţului. Sunt competenţe diferite." Fotograful spune că sunt mulţi bucureşteni în căutare de refugii, iar centrul vechi se dezvoltă presat de nevoia asta. „Dar el tinde să devină centrul teraselor, pentru că funcţia lui culturală şi istorică nu există. Trebuie cumva creată." Altfel, spune el, rămânem doar cu o „terasiadă". L-am întrebat pe Maître Photographe care e soluţia. „Puterea exemplului", mi-a răspuns, fără să ştie că îl parafrazează pe Mugur Mihăescu.

„Vin toţi din Dorobanţi"

Chiar lângă Fotocabinet, pe Lipscani 45, e o terasă cu pretenţii de rafinament: Old City. Înăuntru îl găsesc pe Cristi Dumitru, patronul de 32 de ani. Stă la masă, mănâncă o friptură şi vorbeşte la telefon. De la 18 ani se ocupă de terase. Înainte a avut Vintage Pub, care e deschis şi acum pe Smârdan, iar treburile i-au mers aşa de bine că s-a mutat aici, într-un spaţiu mai mare. „Centrul istoric nu ţine cont de criză, e pe un trend ascendent", spune el. „Lumea bună a început să vină pe-aici. Monica Columbeanu, EBA... s-au mutat din Dorobanţi şi Decebal încoace." Asta se vede şi în preţuri: 8 lei o sticluţă de suc. Merg spre Smârdan şi dau, la colţul Băncii Naţionale, de un grup de turişti străini pensionari care se pozează cu bicicleta de la Thomas Antiques, legată de un stâlp pe post de reclamă. Dintre rămăşiţele unei fundaţii sar doi dulăi, latră fioros şi îi fugăresc. La câţiva metri, oamenii îşi beau liniştiţi cafeaua pe terasa restaurantului Sushi Ko, franciză a unei firme din Liban. „Clienţii sunt din clasa medie-bogată", îmi spune încântat Dan Mehedinţu, un tânăr la costum cu ecuson de „Floor Manager". „Vin toţi din Dorobanţi, actori, oameni de afaceri, politiceni, cântăreţi - Adi Despot, Andreea Raicu, Cătălin Botezatu, Bendeac, gagica aia de la cârcotaşi..." Vizavi e un flaşnetar cu biletele care îţi ghicesc viitorul. Pentru cinci lei, ia de coadă şoricelul cu ochi roşii de pe pălărie, care îmi extrage un bileţel. Adaptat publicului, bileţelul în limba engleză îmi prezice: „Anul acesta vei găsi răspunsul tuturor problemelor tale financiare, posibil în afara ţării."