Dincolo de prejudecăţi. „Am înfiat un copil rom”

de Sidonia Bogdan , 09 mai 2013

În timp ce majoritatea familiilor care vor să adopte copii precizează expres direcţiilor de asistenţă socială că nici măcar nu vor să cunoască un copil rom, o profesoară din Braşov, care avea deja doi copii biologici, a renunţat la meserie şi a devenit asistent maternal din dragoste pentru o fetiţă ce aparţine acestei etnii. Femeia a luptat aproape zece ani ca să fie mama Andreei.

Totul a început acum 11 ani. Copiii crescuseră, plecaseră la facultate în alte oraşe, iar soţii Pană îşi petreceau timpul singuri, într-un apartament din Braşov, uitându-se la televizor şi plimbându-se „dintr-un balcon în altul”. Viaţa lor se derula linear. Nostalgia evenimentelor cotidiene, de pe vremea când îşi creşteau fata şi băiatul, le inducea soţilor Pană un sentiment de inutilitate pe care nu ştiau cum să-l gestioneze. „Ne lipsea ceva. Casa era goală fără copii”, spune Anna Pană. O ştire auzită în treacăt la televizor avea să le schimbe însă toată viaţa. „Cineva încerca să convingă românii să viziteze, în week-end, copiii din centrele de plasament, să le facă mici bucurii. Într-o zi am mers şi eu într-un astfel de centru şi mi-au arătat-o pe Andreea”, povesteşte aceasta, iar din acel moment femeia nici nu s-a mai putut despărţi de ea. Fetiţa avea 2 ani şi 3 luni, crescuse în centru de când se născuse şi la vremea aceea se manifesta precum un animal neîmblânzit. „Era o sălbatică, o mogâldeaţă mică, la primele vizite nici nu mă lăsa să pun mâna pe ea, atât era de speriată”. Încet-încet, Andreea a început să capete încredere  în femeia care o vizita constant, zâmbea când îi simţea prezenţa, iar într-o zi i-a căutat instinctiv mâna pentru plimbarea din curte. Relaţia mamă-fiică începuse să se sudeze.

Cu aprobarea autorităţilor, profesoara a reuşit s-o scoată pentru o zi din centrul de orfani. „Când am urcat cu ea în autobuz, a izbucnit în plâns de teamă. Totul era nou pentru ea şi totul o speria… fetiţa avea 2 ani şi jumătate şi nu se văzuse niciodată în oglindă”, explică Anna Pană.  A urmat o perioadă în care Andreea petrecea jumătate din săptămână în casa viitorilor părinţi, iar jumătate la centru. Legea era extrem de dură, femeia era obligată s-o aducă pe Andreea în casa de copii, dar cu trecerea timpului, se despărţea din ce în ce mai greu de ea. „Nu mai suportam s-o las acolo, în acele condiţii. Mi se rupea inima. Singura modalitate legală prin care puteam s-o ţin la mine acasă era să îmi iau atestat de asistent maternal”, explică ea. Femeia nu numai că şi-a luat atestatul, dar a renunţat la meseria de profesor şi a devenit oficial asistentul maternal al Andreei. Preţ de şapte ani, cât a durat procesul de adopţie, Andreea a crescut normal, în casa părinţilor ei adoptivi.

„Procesul a durat foarte mult, pentru că mama ei biologică nu renunţa la Andreea, deşi nu a căutat-o niciodată. Totuşi, legea de atunci nu o decădea din drepturile părinteşti. Abia când Andreea a împlinit 10 ani am reuşit să o adoptăm oficial”, spune Anna Pană.

După adopţie, femeia s-a pensionat. Acum, fetiţa are 13 ani, este în clasa a VI a, nu se omoară după matematică, povesteşte mama, dar are un talent teribil la dans. „Face balet”, conchide cu mândrie mama.

„Din 100 de familii consiliate, numai 7 au vrut să adopte copii romi”

Din păcate, familii de români, care nu ţin cont de criteriul etnic, atunci când vor să adopte un copil, sunt extrem de puţine. „Toată lumea din sistem cunoaşte această problemă. Românii nu vor să adopte copiii romi, au foarte multe prejudecăţi”, a confirmat secretarul de stat de la Oficiul pentru Adopţii, Bogdan Panait. „În septembrie anul trecut, din 900 de familii care primiseră atestatul de familie adoptivă, 777 precizaseră în scris că nu vor să adopte un copil rom”, a completat şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială din Sectorul 1, Dănuţ Fleacă. Statisticile ne arată că românii preferă să aştepte ani de zile, până când statul le găseşte un copil compatibil cu ei, decât să adopte un minor rom.

Mentalitatea românilor este aproape imposibil de schimbat. Acelaşi verdict dezarmant vine şi din partea organizaţiilor  din domeniu. Preşedinta Asociaţiei Catharsis, Azota Popescu,  a declarat pentru România liberă că doar şapte din peste o sută de familii evaluate de Asociaţia Catharsis au acceptat să adopte copiii de etnie romă. „Am menţinut legătura cu familiile adoptive şi copiii adoptaţi. Până în prezent nu au fost sesizate probleme de relaţionare, educare, integrare în familie, comunitate, societate. Dimpotrivă, există mulţumire din ambele părţi”, a menţionat Azota Popescu.

Continuare în pagina următoare

Gradul ridicat de respingere care se regăseşte în rândul românilor a făcut-o să militeze pentru modificarea legii adopţiilor şi încurajarea celor internaţionale. „În perioada 1998-2001, Asociaţia Catharsis a reuşit să dezinstituţionalizeze foarte mulţi copii de etnie romă şi cu dizabilităţi, care au fost adoptaţi internaţional. Pentru familiile din străinătate, etnia, dizabilitatea, vârsta nu constituie impedimente în adopţie”, adaugă Azota Popescu.

„Am întîlnit familii care au refuzat şi 15 copii, pentru că nu corespondeau dorinţelor lor. Majoritatea vor copii mici, sub 2 ani, perfect sănătoşi şi să nu fie romi. Cei care nu pun toate aceste condiţii îşi găsesc mai uşor copii”, a declarat preşedinta Asociaţiei Ador Copiii, Simona Czudar.

Românii au reticenţe în a adopta copii romi din cauza carenţelor în educaţie”

Hunedoreanca Maria este o altă mamă care nu a ţinut cont de etnie, atunci când ea şi soţul ei au vrut să adopte un copil. „În septembrie am primit atestatul de familie adoptivă, în noiembrie mi-au prezentat fetiţa, iar pe 5 decembrie am adus-o acasă. Din prima a întins mânuţele spre noi şi a fost ca a noastră. Eu cred că are un talent în plus pentru că este mai negricioasă. Este un copil afectuos şi vesel”, povesteşte zâmbind Maria, ce face parte din comunitatea familiilor adoptive, Ador Copiii. 

Un psiholog din cadrul unei direcţii pentru protecţia copilului ne-a explicat, sub protecţia anonimatului, motivele pentru care românii resping copiii romi. „Pe foarte puţini reuşim să-i convingem să adopte copii romi. După evaluarea mea, chiar eu precizez în dosarul unor familii că nu ar fi bine să li se prezinte un copil rom. Ar stigmatiza copilul. Majoritatea invocă motive pur şi simplu rasiste, că gena ar conta extrem de mult în comportamentul de mâine al copilului, că i s-ar transmite agresivitatea, comportamentul anti-social. Toate acestea sunt legate de prejudecăţi care nu se bazează pe nimic ştiinţific”, explică psihologul. Acesta a spus că majoritatea familiilor consiliate de el încearcă să găsească un copil care să le semene fizic, să nu se observe că acel copil a fost adoptat. „Nu apare neapărat ruşinea de a adopta un copil rom, cât ruşinea că ei nu pot face un copil şi adoptă unul în general. Am întâlnit cazuri de familii care, după ce şi-au găsit copil, şi-au schimbat domiciliul, să înceapă o nouă viaţă”, a spus psihologul.

De aceeaşi părere este şi Cristina Neacşu, psiholog în cadrul Oficiului Român pentru Adopţii. „Românii au reticenţe în a adopta copii de etnie romă din cauza carenţelor în educaţie. Toţi vin cu idei preconcepute. Noi tuturor le explicăm că nu există o genă a infracţiunii sau a agresivităţii. Altora le e teamă ca acel copil să nu fie stigmatizat”, a declarat Neacşu.

O femeie care nu vrea să adopte copil rom a declarat, pentru România liberă, dorind să rămână anonimă, că ştie că reacţia sa de respingere se întemeiază pe prejudecăţi, dar e greu să şi le învingă. „Nu ştiu cum ar reacţiona familia, rudele, dacă aş aduce acasă un copil rom. Ştiu că prejudecăţile mele sunt nefondate, dar nu cred că aş putea trece peste ele”. O altă persoană ne-a spus că nu crede în teoriile rasiste, dar nu vrea să rişte şi să se „trezească cu familia biologică la uşă”. „Dacă se trezesc părinţii biologici, la un moment dat, că vor copilul înapoi şi mă trezesc cu ei la uşă?”. Şi această frică este nefondată, întrucât părintele biologic care renunţă la copil nu va afla niciodată cine vor fi părinţii adoptivi.

Preotul Johannes Klein: „Din păcate, românii sunt rasişti”

O familie care a încercat să schimbe mentalităţile celor din jur prin puterea exemplului este cea a preotului evanghelist Johannes Klein. Preotul are doi copii, o fată şi un băiat, ambii adoptaţi. „Când am vrut să adoptăm, autorităţile ne-au întrebat: vreţi şi copii romi? Iar noi le-am răspuns: noi vrem copii, nu contează dacă sunt romi sau nu, toţi sunt copii”, povesteşte preotul.

Pe băieţel l-au găsit abandonat într-un spital şi avea 11 luni, iar fata avea 2 ani şi trăia într-un centru de plasament. Acum, copiii au aproape 9 ani şi studiază la şcoala germană. „Ei au intrat într-o familie vorbitoare de germană şi au învăţat fără nicio problemă limba. Vorbesc germana la perfecţie. Amândoi sunt copii inteligenţi. Cum aş putea să cred în pseudo-teoria românilor? Cu mare regret vă spun, românii sunt cam rasişti”, a explicat preotul. Din contră, copiii preiau din trăsăturile părinţilor adoptivi, crede Johannes Klein, fenomen care în psihologie se numeşte „mimetism prin adopţie”. „Mi-aduc aminte că eram într-un avion cu fiul meu, iar stewardesa a exclamat: Vai, ce frumos, tatăl şi fiul, ce asemănare! I-am spus că băiatul este adoptat şi nu i-a venit să creadă”, spune părintele.

Continuare în pagina următoare

Ce spun cifrele

În anul 2012, 1110 familii au fost atestate de autorităţile statului să adopte 1 copil, 110 familii au primit atestat pentru a putea adopta doi copii şi 2 familii au fost atestate pentru 3 copii. Din totalul de 1222 de familii, 875 au fost atestate doar pentru “copil român, exclus orice altă etnie”, potrivit datelor oficiale. Familia care doreşte să ia în adopţie un copil trebuie să depună la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul de domiciliu o cerere scrisă. Urmează o perioadă de evaluare şi pregătire a familiei, efectuată de către asistenţi sociali. În urma evaluării, asistentul social va întocmi un raport şi va face o propunere cu privire la soluţionarea cererii familiei. Propunerea va fi înaintată directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială care va decide eliberarea atestatului de familie aptă să adopte un copil. Atestatul este valabil un an.

Urmează  etapa de potrivire copil-familie. Se va stabili un program de vizite. Apoi se va decide când se va trece la încredinţarea în vederea adopţiei. Atunci când sentinţa judecătorească de încuviinţare a adopţiei a rămas definitivă şi irevocabilă, familia adoptatoare poate depune actele la primărie pentru a obţine un nou certificat de naştere.

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.