» Nu e o gluma. Ar fi fost realitate, cel mai probabil din 1995, daca proiectul comunistilor, de a face din Olt rau navigabil, ar fi fost dus la bun sfarsit.

» santierul a fost inchis in 1989, la caderea regimului Ceausescu. Dar pana atunci planurile prinsesera deja contur, fiind construite cinci din cele sase ecluze prin care sa treaca slepurile sau alte ambarcatiuni.

» Calea navigabila urma sa aiba o lungime de 86 de kilometri, de la Dunare pana la Slatina.

» Sistemul de ecluze a fost lasat balta, in ultimii 18 ani, fiind macinat de rugina, dar mai ales de hotii de fier vechi.



Oamenii din spatele digurilor

O luam apoi de-a lungul caii inguste, cocotata pe "spinarea" digului, pana ajungem la doi pasi de urmatorul baraj, cel din dreptul orasului Draganesti. Din soseaua "aeriana" se deschide apoi un drumeag spre lumea de jos. Batranii iesisera la porti, in asteptarea postasului, ca era zi de pensie. Asa ca s-a injghebat repede o "sedinta" pe ulita. Vorbele despre canal, vapoare, comunisti, santier, stagnare, saracie au inceput sa zboare din toate partile. Iese apoi in fata un barbat incaruntit, care zice ca a muncit la santierul de pe Olt. "Au venit muncitori din toata tara aici, unii s-au stabilit prin partile astea", zice Vlad Ioan, care si el e de loc de undeva din apropierea Bucurestiului.
"Atunci, imediat dupa revolutie, s-au furat la greu, fiare, aparatura." "S-a ales praful de munca oamenilor."
"Daca mai traia Ceausescu, aveam vapoare pe Olt." "La noi nu se mai construieste acum, doar se darama", ne vedem asaltati de povesti si sudalmi. Singurul care tace, cu gandul departe, e fostul muncitor. La ora asta e somer. Pare ca se simte la fel de inutil ca si canalul din apropiere.


"Dunare daca n-aveam, din jiu Dunare faceam", asta-i vorba olteneasca. Dar comunistii au luat-o in serios si au vrut "s-o transpuna in viata". Au facut totusi o mica schimbare, pasand Oltului onoarea de a deveni al doilea "fluviu" al Romaniei. Cele mai indraznete planuri ale "epocii de aur" ar fi urcat vapoarele sau slepurile de la Dunare pana la Ramnicu Valcea. Pai ce, sa fim noi mai prejos? Asta, in conditiile in care Germania se apucase si ea, in aceeasi perioada, de canalul ei, Rin-Main-Dunare. E adevarat ca pana la urma pretentiile Bucurestiului s-au mai atenuat, asa ca fluviul oltenesc s-a scurtat la numai 86 de kilometri, de la Dunare pana la Slatina. Zis si facut.

18 ani de rugina
Din pacate, lucrarile au ramas in coada de peste, fiind oprite in 1989, in momentul caderii regimului rosu. Dar se facuse treaba, nu gluma, pana atunci, cinci din cele sase ecluze de pe intregul traseu fiind gata. Daca treaba n-ar fi fost stopata, probabil ca prin 1995 visul navigatiei pe Olt ar fi devenit realitate. Lasate in voia sortii, ecluzele au fost macinate, in ultimii 18 ani, de rugina, dar mai ales de hotii de fier vechi. Asa s-a ales praful de un proiect megalomanic. Megalomanic? Stati asa, ca si dupa 1990 au fost tot felul de voci, politice ori de specialitate, care au sustinut ca marile rauri ale Romaniei trebuie sa fie transformate in cai navigabile. Pentru ca transportul naval e cel mai ieftin. Ca doar si in alte tari canalele leaga intre ele diverse regiuni. Noi ne-am dus, zilele trecute, de-a lungul Oltului, sa vedem ce zic oamenii despre fluviul oltenesc. Fu buna ideea asta sau nu?

Ecluzele stirbe
O iei pe soseaua spre Draganesti, printre tarlalele deja colorate de rodul pamantului. Intri la un moment dat pe un drum de caruta, spre comuna Ipotesti. Cinci baraje au legat malurile Oltului, de la Slatina spre Dunare, la Ipotesti, Draganesti, Frunzaru, Rusanesti si Izbiceni, constructiile luand numele localitatilor din apropiere, unde s-ar fi amenajat si mici porturi. Ar mai fi trebuit ridicat si barajul de la Islaz, la doi pasi de intalnirea Oltului cu Dunarea, dar in cazul acesta totul a ramas doar la nivel de proiect. Fiecare baraj e insotit si de un sistem de ecluze. Barajele sunt functionale, din maruntaiele lor rezultand si energie electrica. Ecluzele, in schimb, arata ca niste uriase guri "stirbe", in interiorul carora fierul si betonul n-au apucat sa prinda conturul final.

"Marea" olteneasca
Trecem prin sate pustii. E clar, ploaia marunta e de vina pentru linistea din jurul nostru. Ajunsi pe coama unui deal, vedem de departe "marea". Raul s-a transformat in mai multe lacuri de acumulare, unul in spatele celuilalt, despartite doar de porti uriase. Diguri inalte de cel putin zece metri, betonate in partea dinspre apa, strajuiesc puhoiul involburat. De partea cealalta, in spatele valurilor de piatra, stau ascunse, mici, firave, casele oamenilor. Bordeiele galbene, din clisa, unele abia tinandu-se sa nu cada, se intercaleaza cu locuinte mai rasarite, din caramida. De sus, de la inaltimea digurilor, lumea taraneasca pare atat de mica...

Lemne prinse cu "undita"
Am vazut o femeie pe dig, pe partea betonata. Umbla batrana in ciorapi, sa nu alunece pe piatra lucioasa. Iar cu o prajina de cativa metri aducea la mal bucati de lemne. Le punea la zvantat, ca tot se oprise ploaia si soarele dadea ghionturi norilor. Taranca ne-a zis ca sunt lemne pentru soba. Daca n-ai ce manca, dai la peste. Daca n-ai ce pune in soba, dai la lemne. "Cand era Oltul mic, trecea lumea usor pe malul celalalt", explica localnica ce greu i-ar fi acum sa dea ocol lacului de acumulare, sa ajunga la padurea de vizavi. Lacul de la Ipotesti are 15 kilometri lungime. Revenim la problema canalului navigabil, neterminat. "Maica, sa termine canalul, ca doar nu-l fac din banii mei, il fac din banii lor", se refera tanti Elena la puternicii de la Bucuresti. "Sa vedem ce-o face Bersescu", in traducere Basescu.

Drumul vapoarelor
e doar al pescarilor
Oltul e unul dintre cele mai mari rauri din tara noastra, cu o lungime de 614 kilometri si un debit mediu la varsare de 180 de metri cubi pe secunda. Ce va fi in viitor? Nimeni nu stie. Legat de drumul vapoarelor, nici prefectul judetului Olt, Nicolae stefan, nu are mai multe informatii, dar e de acord ca transportul marfurilor pe apa, pana la Slatina, ar revigora economia locala. La randul lor, specialistii locali in hidroconstructii ne-au spus ca intreaga lucrare de pe Olt era gata in proportie de 70%, in 1989, cand s-a pus cruce ideii de navigatie pe acest curs de apa. Daca treaba ar fi fost dusa la capat, prin 1995 primele vase ar fi urcat de la Dunare pana la Slatina, cale de 86 de kilometri. Sa te apuci din nou de lucrarea asta acum? Nu se stie ce costuri ar presupune, mai ales ca toate componentele ecluzelor, dintre cele care n-au fost furate, trebuie oricum inlocuite cu echipamente moderne. Noroc cu pescarii! Macar ei folosesc azi drumul vapoarelor de pe Olt. Pesti, lemne. Pescuieste fiecare ce poate...