Atât românul, cât şi grecul ţin să precizeze totuşi că în tinereţea lor au cochetat cu bucătăria. Doi bărbaţi în toată firea, azi. Ioannis are 52 de ani, în timp ce Alexandru e abia la 47. Restaurantul a fost deschis anul trecut în noiembrie. Cu specific mediteranean. Destinele acestor oameni sunt cu atât mai interesante cu cât ei au schimbat, de-a lungul timpului, multe meserii sau, cum preferă să spună, au fost maleabili. „Trebuie să cauţi mereu o alternativă, dacă ştii într-un anumit moment că altceva poate să meargă mai bine”, zice Alexandru, susţinut de Ioannis. Probabil că destinul lor arată cum a evoluat România de peste 20 de ani încoace, cum la un moment dat anumite domenii aveau „priză” pe piaţă, după care lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură, mai ales din cauza crizei economice. Ei au ştiut să sară la timp dintr-o „barcă” în alta. Singura care a reuşit să supravieţuiescă, în ciuda vremurilor, de trei decenii încoace, e prietenia lor.
Românul şi grecul, prieteni de 30 de ani
Ne-am dus în zona Foişorului de Foc, pe strada Traian, la parterul unui bloc-turn, îmbrăcat în sticlă. Aici e restaurantul cu pricina. Aflăm după aceea că în perimetrul acesta poţi să întâlneşti aproape tot mapamondul culinar. Mai există şi un restaurant cu specific thailandez, altul turcesc, unul mexican, altul indian. Lipsea unul grecesc, până anul trecut. Acum e şi acesta, în localul în care tocmai intrăm. La o masă, doi bărbaţi. Întrebăm de patron. Fata care serveşte ne zice că e la o şedinţă. Acolo, la masa aceea din colţ. Grecul şi românul erau în şedinţă. Ioannis ne-a zis mai târziu că în fiecare zi discută cu Alexandru. Despre meniuri. Încearcă tot felul de posibilităţi. „Dacă ne place nouă, punem şi pe masa clienţilor”, spune grecul. S-a terminat şedinţa, scurtă totuşi. Intrăm în discuţii mai lungi, despre viaţă. Alexandru îşi aminteşte că l-a cunoscut, ca elev, pe Ioannis, cu vreo 30 de ani în urmă, la Arhitectură, în Bucureşti, la un Bal al Bobocilor. Ioannis făcea sandviciuri pentru cei de la bal. Grecul a venit în România în 1979, pe când avea 19 ani. A intrat la Arhitectură. Se poate spune că România i se lipise deja de suflet datorită unui bunic de-al său, care fusese prieten bun cu un român. Ioannis zice că a lucrat şi în ţara lui la un restaurant, ca „bucătar amator”, până să devină student în România. La fel spune şi Alexandru, că în timpul liceului cochetase cu bucătăria. De la pasiunea asta comună s-a născut prietenia lor.
De la fotografie la fabrica de tâmplărie din aluminiu
Drumurile li s-au despărţit după 1990. Fiecare a încercat să se adapteze profesional la noile vremuri, democratice. Grecul a preferat să trăiască în continuare în România, pe care azi o consideră a doua lui patrie. „Dacă stau aici de 33 de ani, vă daţi seama”, spune Ioannis, care vorbeşte perfect româneşte, chiar dacă totuşi accentul îl trădează uneori. Aici şi-a dat doctoratul în arhitectură, în 1992. Cocheta însă pe atunci şi cu fotografia. A lucrat şi la unul din primele posturi de radio din România. În perioada aceea, Alexandru schimbase şi el macazul. Lăsase termoficarea în favoarea graficii şi tehnoredactării. A simţit că presa scrisă e pe val. Şi-a făcut propria firmă de tehnoredactare în 1991. „Toată presa mare a trecut pe la mine”, spune românul. A colaborat şi cu edituri, pentru cărţi de toate felurile. Ioannis şi-a făcut, în primii ani de după 1990, o firmă de arhitectură, oferea şi consultanţă în domeniu, mai târziu a investit într-o fabrică de tâmplărie din aluminiu. I-a mers foarte bine până în 2008. A proiectat blocuri în Bucureşti, vile în cartiere rezidenţiale. „Aveam pe atunci trei firme cu câteva milioane de euro cifră de afaceri”, îşi aminteşte grecul de anii 2006-2008, cei mai prolifici în acest domeniu. Chiar restaurantul pe care l-a deschis acum Ioannis se află la parterul blocului proiectat de el.
Elev la şcoala de bucătari, la 45 de ani
Dar până la restaurant să continuăm povestea lui Alexandru. Presa scrisă de la noi dădea deja primele semne de „oboseală” la începutul noului mileniu, aşa că românul a zis să intre în lumea internetului. A pus bazele unei firme de publicitate interactivă. „Era un proiect foarte interesant”, spune Alexandru. Făcea animaţie pentru clipuri publicitare. Colabora cu americani. Asta se întâmpla prin anii 2000-2003. „De atunci îmi spuneau americanii că va fi rău, că vine criza. Nu-mi venea să cred”, povesteşte Alexandru. Pe urmă a trecut la tehnoredactare în publicitate. Desena ambalaje pentru anumite produse de la un supermarket. Şi uite că americanii au avut dreptate – criza a venit. A simţit asta mai ales Ioannis, cu firmele lui din arhitectură şi cu fabrica de tâmplărie. „Sunt de domeniul trecutului”, zice el acum. Alexandru a decis în 2010 să-şi schimbe radical viaţa. Avea pe atunci 45 de ani. S-a înscris la şcoala de bucătari a maestrului Petrişor Tănase. Au urmat patru luni de teorie. Înveţi despre normele igienico-sanitare la început, apoi despre felurite ingrediente şi mai ales cum să le combini ca să faci mâncare. Şcoala de bucătari şi-a trimis după aceea cursanţii pe la diverse restaurante din Bucureşti, pentru alte câteva luni, de data asta de ucenicie. Dovedindu-se un elev silitor, Alexandru s-a ales cu aprecieri în caietul său de bucătărie, din partea patronului la care a lucrat, astfel că în final a intrat în posesia diplomei care atestă că un inginer specializat cândva în instalaţii hidraulice poate să prepare azi cele mai fine mâncăruri.
Dintre mii de reţete…
Viaţa poate să-i readucă împreună pe doi oameni într-un mod cât se poate de neaşteptat. Românul şi grecul s-au întâlnit pe două roţi, în vara lui 2011. Datorită pasiunii comune – bicicleta. Altfel, mai vorbeau când şi când, la telefon, pe mail. Dar la un moment dat Alexandru cere prietenului său o părere despre bicicleta pe care dorea s-o cumpere. O fi bună, n-o fi? Şi din una în alta vine vorba de bucătărie. Ioannis plănuia să deschidă res-taurantul. Alexandru zice că tocmai ce-a absolvit o şcoală de bucătari. Legătura s-a făcut. Pasiunea de tinereţe a celor doi. Bună pasiunea asta în vreme de criză, au căzut de acord. După ce încercaseră, în ultimii 22 de ani, pe cont propriu, arhitectura, fotografia, radioul, publicitatea, internetul sau tehnoredactarea, de ce nu şi un restaurant?! De data asta împreună. Zis şi făcut. Din vară până în toamnă au muncit la amenajarea restaurantului. Ioannis s-a ocupat de dotările necesare. Românului i-a convenit ideea de-a prepara bucate greceşti. „Bucătăria grecească nu e sofisticată. Peşte şi fructe de mare. Simplu şi eficient!”, apreciază Alexandru, care a învăţat de la prietenul său câteva din secretele bucătăriei cu gust mediteranean. „Oricât ai învăţa la şcoală, important e să faci practică în bucătărie”, e convins românul. Imposibil totuşi să cuprinzi toate reţetele greceşti, ştie Ioannis. „Fiecare insulă grecească are propriile combinaţii de mâncare. Numai din peşte şi fructe de mare sunt mii de reţete”, explică cel care se trage din sudul Greciei, mai precis din Patras.
„Caracterul omului e cel mai important”
Cum să n-o dai pe politică atunci când eşti la masă cu un român şi cu un grec?! Discutăm de criză. Grecia e pe marginea prăpastiei, România nu se lasă nici ea mai „prejos”! Motive? „Greşelile politicienilor au dus la criza din Grecia. Dar şi planificarea greşită a economiei”, opinează Ioannis. Alexandru punctează în privinţa felului de a fi al românilor – fiecare pentru el, lipsind în mare măsură spiritul de echipă. Ioannis zice că nici grecii nu sunt departe de imaginea asta. Te întrebi atunci cum au reuşit un grec şi un român, acum, în plină incertitudine economică, să pună pe picioare o afacere, despre care e încă devreme să spună dacă va merge sau nu? Cert e că nu numai de la bani au plecat în noua lor întreprindere. Amândoi consideră prietenia şi încrederea un capital mult mai valoros.
„Ştiam fiecare de caracterul celuilalt. Sunt importante prietenia şi caracterul omului. Să ai încredere în el”, consideră grecul. „Un model bun de aplicat în vremurile astea”, completează românul. Rămâne de văzut…
