Ancheta a durat un an şi jumătate. Aproape zilnic femeia era scoasă din celulă şi, cu o bandă neagră pe ochi, era mutată în altă celulă. După opt luni, i s-a permis să primească un pachet cu haine. „La începutul anului 1953, în faţa mai multor deţinute mi s-a citit un articol publicat în ziarul «Scânteia». Se numea: «Pentru lichidarea deformărilor antiştiinţifice în domeniul pedagogiei». Undeva apărea o frază: «Prin difuzarea abecedarului, Florica Bagdasar în colaborare cu Florica Nicolescu au căutat să răspândească otrava ideologiei imperialiste». Am fost ameninţată: «Iată cine eşti, trădătoare, ploconită apusului. Aici îţi vor putrezi oasele 20 de ani!». Nu mi-au putrezit oasele acolo. În octombrie 1953 am fost eliberată. Am stat doi ani la puşcărie fără mandat de arestare, fără judecată, fără sentinţă de condamnare."

A limpezit atmosfera din casa Anei Pauker

„Viaţa după închisoare a fost mai grea decât închisoarea. Mi s-a interzis să profesez 10 ani", îşi aminteşte Florica Nicolescu.

Comuniştii nu au uitat că, în 1946, Florica Bagdasar împreună cu Florica Nicolescu  înfiinţaseră Centrul de Igienă Mintală pentru copii. Ţinând cont de acest aspect, o serie de lideri comunişti i-au cerut să se ocupe de copiii lor care aveau anumite probleme de comportament. „În lumea medicală eram cunoscută şi bine apreciată şi mulţi medici îi îndrumau spre mine. La un moment dat, Ana Pauker s-a certat cu ceilalţi membri importanţi de partid. În casa lor era o atmosferă îngrozitoare, iar nepotul Anei Pauker fusese diagnosticat cu un posibil sindrom de autism. Şi atunci a venit la mine. L-am văzut pe copil o dată, de două ori, de trei ori şi le-am spus că trebuie să îl scoată din acea atmosferă apăsătoare de la ei din casă pentru a se însănătoşi."

„Tata nu e subiect, e academician"

Un alt „pacient" al Floricăi Nicolescu a fost unul dintre copiii lui Avram Bunaciu, deţinător de funcţii importante în structura de partid a anilor '50: ministru al Justiţiei şi mai apoi ministru de Externe. El avea doi copii, amândoi eminenţi. Al treilea, Ilenuţa, s-a născut cu o anumită deviere de comportament. „A venit cu fata la consultaţie şi  i-am spus: «Scoateţi fetiţa din casă şi arătaţi-i viaţa la câmp, la ţară». Timp de opt ani, de trei ori pe săptămână, m-am ocupat de această fată. Câte o lună de zile o luam la ţară la Fedeleşoiu." Pe fata academicianului Emil Condurache a învăţat-o gramatică. „Atunci când am ajuns la lecţia despre subiect, şi predicat, i-am zis să facem analiza propoziţiei: «Tata culege mere». Am zis, «deci, tata este subiect căci despre el se vorbeşte în propoziţie». La care fetiţa mi-a replicat «Tovarăşe, tata nu e subiect, e academician». Cât despre recompensele financiare... „unii plăteau, alţii considerau că e o onoare pentru mine să mă ocup de copiii lor. Opt ani după eliberare am dus-o aşa. Abia în 1960 am primit post la cabinetul de psihologie al unei policlinici de copii."

„I-am iertat pe toţi"

Recent, Florica a găsit resursele de a scrie şi publica o carte: „Mamă, ajută-mă să cresc", un manual despre cum pot fi rezolvate problemele din primii ani de viaţă ai copilului. Astăzi, la vârsta de 100 de ani, face exerciţii fizice pentru a-şi menţine vitalitatea, citeşte câte o oră pe zi, scrie câteva pagini  şi spune că i-a iertat pe cei care au făcut ca viaţa sa să ia un alt curs atunci când au întemniţat-o.  

Copilul nu şi-a recunoscut mama

Experienţa închisorii s-a răsfrânt la fel de dramatic asupra întregii familii. „Copilul meu, care era foarte mic, a făcut o nevroză atunci când a văzut că nu mai vin acasă. Apoi, când m-am întors din temniţă, n-a vrut sau nu a putut să mă recunoască drept mama lui până la vârsta de 8 ani. La şcoală nu răspundea la lecţii şi învăţătoarea l-a considerat debil mintal. L-am mutat la altă şcoală şi încet, încet şi-a revenit, iar în clasa a XI-a a luat locul I pe ţară la Olimpiada de matematică. Şi soţul meu a făcut o depresie gravă. După sosirea mea acasă a cedat psihic şi a trebuit să se interneze în spital. Părinţii mei, bătrâni şi bolnavi, au fost nevoiţi să ardă toate cărţile. În sat se zvonise că am fost arestată din cauza cărţilor."

În socialism „nu există debili mintali"

În 1946, Florica Bagdasar împreună cu Florica Nicolescu au înfiinţat Centrul de Igienă Mintală, pentru copii, care a fost interzis şi desfiinţat în 1953. „Şi totuşi, în 1960 Gheorghiu-Dej ne-a propus să reînfiinţăm Centrul de Igienă Mintală. Florica Bagdasar a fost de acord cu o singură condiţie: să declare că ceea ce s-a făcut în 1953 a fost o nedreptate. Gheorghiu-Dej a spus: «Asta nu pot să fac, pentru că Partidul nu greşeşte». Le-am propus, atunci, să cercetăm problema debililor mintali. Ni s-a răspuns că în socialism nu există debili mintali."

"Într-o zi, trei bărbaţi au intrat după mine în casă. Aveam copilul în braţe. Mi-au spus să vin cu ei. M-au luat fără ordin de arestare."