"Pe buletinul de identitate scrie că m-am născut la 9 octombrie 1910. Pe certificatul meu de naştere, eliberat pe 9 octombrie 1910, la data naşterii scrie: «alaltăieri». Şi am socotit: data eliberării: 9, atunci alaltăieri înseamnă 7 octombrie 1910", povesteşte acum Florica Nicolescu , care a împlinit 100 de ani în urmă cu o lună, momentul venirii sale pe lume. Când se gândeşte la copilărie, doamna Nicolescu vede în faţa ochilor o casă frumoasă, cu şase camere, înconjurată de animale şi pământuri cultivate cu cereale, maşini de treierat şi un mecanic neamţ. Doamna şi-a început viaţa într-o ţară agrară, aşa cum era România la începutul secolului trecut. Tot din acea perioadă datează şi cea dintâi amintire legată de cuvântul scris. „Odată când s-a întors de la târg, unde se dusese să vândă nişte grâu, tata a venit acasă cu un sac plin cu cărţi", rememorează Florica Nicolescu unul dintre momentele copilăriei sale fericite.

Învăţătoare la 18 ani

În scurt timp, evenimentele aveau să se precipite. A început primul război mondial din care s-a întors numai tatăl Floricăi, nu şi fratele mai mare. „Nemţii au ocupat casa şi noi am fost nevoiţi să ne înghesuim, mama şi şase copii într-o singură cameră." Pe atunci, printre ţărani era o vorbă: „Nu îl dau la şcoală, pentru că nu vreau să îl fac popă". Dincolo de aceste prejudecăţi, Florica a urmat şcoala primară în satul natal Belitori din Teleorman, gimnaziul la Turnu Măgurele, apoi şcoala normală pe care a terminat-o în 1928. A ieşit învăţătoare la 18 ani, iar în sat i se spunea „Domnişoara". Dar visul Floricăi era să meargă mai departe. Venise criza economică din anii '30, părinţii au fost nevoiţi să vândă o mare parte din agoniseala de până atunci, condiţiile pentru continuarea studiilor nu erau tocmai propice. Şi totuşi, prin muncă şi tenacitate, în 1939, Florica Nicolescu obţine licenţa în Litere şi Filozofie la Bucureşti, acolo unde a avut profesori de excepţie: Tudor Vianu, Dimitrie Gusti, P.P. Negulescu.

Abecedar interzis din cauza lui Moş Crăciun

Venirea la Bucureşti a însemnat şi întâlnirea cu Florica Bagdasar (soţia lui Dimitrie Bagdasar, fondatorul şcolii româneşti de neurochirurgie), moment care îi va marca destinul. Atât în plan profesional, cât şi în plan personal. Pornind de la ideea că educaţia începe din fragedă pruncie, a început alături de Florica Bagdasar un amplu studiu de cercetare a situaţiei şcolii, a programelor şcolare, a manualelor. „Am înţeles cât de importantă este pregătirea copilului şi am înţeles că este momentul înnoirii. După un studiu atent al metodelor şi manualelor utilizate în străinătate, dar şi ale celor folosite la acea dată în România, am elaborat, după criterii proprii, Abecedarul şi Aritmetica", îşi aminteşte doamna Nicolescu. Aceste realizări remarcabile au reprezentat o sabie cu două tăişuri. Abecedarul s-a folosit timp de doi ani, între 1946 şi 1948, apoi a fost interzis. „Nu corespunde noii ideologii!", a fost explicaţia oficială.

„La Minister mi s-a spus că Abecedarul conţine o rugăciune. Am răspuns că dacă copilul ajunge să citească rugăciunea atunci Abecedarul şi-a îndeplinit misiunea. Am scos rugăciunea. Abecedarul a rămas interzis. Chiar şi o poezie a Otiliei Cazimir, intitulată «Ninge», i-a deranjat. Apărea Moş Crăciun în poezie. Pe cine ar mai deranja astăzi Moş Crăciun?", rememorează fosta învăţătoare.

„Aici îţi vor putrezi oasele pentru 20 de ani"

La aproape 60 de ani distanţă de la acel septembrie 1951, Florica Nicolescu spune că, nici acum nu ştie de ce a fost trimisă în puşcărie. „Pur şi simplu într-o zi, trei bărbaţi au intrat după mine în casă. Aveam copilul în braţe. Mi-au spus să vin cu ei. M-au luat fără ordin de arestare." Şi calvarul a început: „Pe drum şi-au bătut joc de mine, mă întrebau râzând cum de am avut încredere să vin cu ei. O noapte şi o zi m-au ţinut pe o bancă, într-un hol. Parcă eram o borfaşă prinsă asupra faptei. A doua zi a început ancheta. Dar nici anchetatorul nu era lămurit asupra motivului arestării. Abia după şase luni a apărut scris «omisiune de denunţ»."