» Repatrierea contingentului Batalionului 341 Infanterie Topraisar este unul dintre momentele care marcheaza incheierea oficiala a razboiului dintre fortele coalitiei si insurgenti in desertul irakian. Bilantul neoficial arata cateva mii de soldati americani si din alte state decedati in misiune, 85.000 de civili morti. Irakul a ramas un stat bogat in resurse petroliere, dar unde oamenii de rand mor de foame. Fortele coalitiei din Irak s-au subtiat considerabil.

Doar patru tari, incluzand si statele Unite ale Americii, au ramas sa sustina, incepand  cu aceasta luna, o noua misiune – Iraqi Sunset –, ce se vrea mai pasnica decat precedenta. Locul batalioanelor fortei multinationale a fost luat de noua armata irakiana, care a preluat din prerogativele coalitiei si in viitor va controla toate provinciile Irakului. Privit de la televizor, razboiul pare terminat. In realitate, conflictul dintre civilizatii nu se va termina niciodata.

Fortareata Tallil
Privelistea care te intampina la Tallil este si mai jalnica. Hercules-ul romanesc, o data ce a aterizat, face slalom printre cratere si mormane de piatra. Pista propriu-zisa este un drum ingust de beton printre gropi. Dureaza ceva pana ajungi la cladirea aeroportului. Baza coalitiei de la Tallil se intinde pe zeci de hectare. Normele de securitate sunt atat de severe incat nimeni nu poate numara sau estima efectivele bazei. In vremurile bune, la Tallil erau cazati 16.000 de militari. Un oras intreg. Cu magazine, sali de sport, linii de autobuze, toate la adapostul zidurilor de beton.

Elicopterele survoleaza nonstop teritoriul din apropierea bazei, iar orice atac cu rachete este observat cu 30 de secunde inainte de impact, astfel ca cei din baza au, cel putin din punct de vedere teoretic, timp sa se adaposteasca in buncarele special amenajate. In interiorul fortaretei domnesc legea si confortul american. Energie electrica, apa calda, caldura, mancare la discretie. De cealalta parte a zidurilor, saracie lucie. Oameni care traiesc in case darapanate si vad apa doar atunci cand ploua. Doua civilizatii stau gard in gard si incearca sa se suporte reciproc.

La intrarea in tabara romaneasca te intampina liliacul vampir pictat pe un bloc de beton. Dracula le-a purtat noroc militarilor romani, in ultimele sase luni fiind inregistrate putine atacuri cu rachete si nici o victima in randul contingentului "Rechinilor Albi". Aici rigorile americane duse la extrem s-au mai inmuiat. Camp Dracula este, de altfel, singurul loc in care ai voie sa fotografiezi, sa vorbesti la telefon (in rarele momente cand nu functioneaza bruiajul) si sa te joci cu cei doi catei comunitari adoptati de romani. Bisericuta din lemn este deschisa nonstop si in toata nebunia razboiului – sosiri si plecari de convoaie blindate, raiduri ale elicopterelor, beton si praf – este singurul loc unde te simti ca acasa. Nici o racheta sau proiectil nu a atins vreodata biserica romaneasca. Cand nu sunt plecati in misiune, romanii fac sport sau viziteaza diferite obiective din baza Tallil.

Aflu ca cea mai buna cafea si, de altfel, singura care aduce cat de cat cu cafeaua romaneasca (la cantina nu gasesti decat sortimente decofeinizate) o poti bea la terasa cafenelei catolice. Odata intrat in baza Tallil, esti informat, in primul rand, despre regulametul de acces si circulatie in baza. Nu se admite nici o abatere. Amenzile incep de la 50 de dolari, indiferent de grad, nationalitate sau functie. Un lucru deosebit de important: trebuie sa inveti semnificatia alarmelor declansate la atacurile cu rachete. In functie de gradul alarmei, o rupi la fuga spre buncar sau te arunci la pamant. In prezent lucrurile s-au mai linistit, insa au fost perioade cand zeci de rachete erau lansate inspre baza multinationala. In interiorul bazei se circula cu autobuzul sau pe jos.

Fiecare strada a capatat numele unui bulevard american. Regulile de circulatie sunt extrem de simple si eficiente: are prioritate cel care ajunge primul in intersectie, unde, de altfel, esti obligat sa opresti, chiar daca esti la volanul singurei masini care circula in acel moment in baza. Viteza maxima admisa – 20 de kilometri pe ora. Pietonii au intotdeauna prioritate, iar de la lasarea serii pana la primele ore ale diminetii orice pieton trebuie sa poarte o centura reflectorizanta pentru a putea fi observat din timp de catre conducatorii convoaielor blindate. Daca incalci vreo regula de circulatie, ti se ia rapid carnetul. Cat despre masini, in intreaga baza Tallil nu exista un autoturism cu motor mai mic de 5.000 de centimetri cubi. "Risipa" de carburant are o explicatie logica – relieful arid, clima uscata si volumul mare de materiale ce trebuie transportate.

Doar in Camp Dracula au supravietuit cateva autoturisme ARO. Vasnicele rable inca mai pornesc si isi fac treaba in zdranganitul tablelor desprinse din caroserie. Cu zgomotul inconfundabil, masinile de teren romanesti se fac auzite de la distanta, iar ori de cate ori apar pe strazile bazei, atrag privirile strainilor. Din cand in cand, cate un american vine sa se fotografieze langa anticul ARO.

Dor de casa si… sarmale
Cantina bazei este o uriasa hala. O adevarata industrie cu sute de angajati, capabila sa hraneasca mii de oameni. Militarii au la dispozitie cateva sute de feluri de mancare, alaturi de toate fructele de pe lume. Nu intri in sala de mese fara sa te speli pe maini. Pe sistemul "impinge tava", treci pe la diverse standuri, de unde poti manca atat cat vrei. Militarii americani vin la masa cu pusca pe umar, o pun sub masa sau pe scaun, mananca rapid, dupa care pleaca. Nici un preparat nu are insa gustul mancarii romanesti. Conservantii si condimentele in exces te fac sa visezi la o ciorba facuta din legume sau la o omleta adevarata. Din cand in cand, romanii prepara in tabara bucate traditionale. Dintre toate, sarmalele sunt cele mai cautate, chiar daca sunt din conserva. 

Regulamentul interzice intrarea in sala de mese cu ochelarii pe cap si nu ai voie sa privesti mai mult de noua secunde la cineva pe care nu-l cunosti. Daca nu respecti acest lucru, te poti trezi oricand cu o plangere pentru hartuire sexuala. Prieteniile intre si cu americani se leaga greu la sala de mese. Sunt amabili, au mare grija sa nu te atinga, dar reci si parca mereu cu frica sa nu incalce un milimetru de regulament. Soldatii de culoare care au participat la misiuni in afara bazei Tallil impreuna cu romanii sunt insa mai maleabili si, ori de cate ori se intalnesc in baza sau la cantina cu militarii constanteni, se saluta si schimba doua vorbe.

Armata saracilor
"Iraqi Sunset" a debutat pe 11 februarie 2009. In traducere libera "Apus de Soare", operatiunea urmareste, printre altele, predarea treptata a prerogativelor militare catre noua guvernare, instructia noii armate si, cel mai probabil, va fi finalizata cu retragerea completa a fortei multinationale din Irak. Batalionul 341 Infanterie Topraisar "Rechinii Albi" a fost primul contingent romanesc care a antrenat recrutii din compunerea Diviziei 10 irakiene, activitate executata in paralel cu misiunile de lupta. Am avut ocazia sa urmaresc pe viu un exercitiu al noii armate a Irakului. Saraci, cu o multime de copii acasa, tinerii irakieni se inroleaza pentru un trai mai bun. Poate de asta sunt apropiati de romani, iar cele mai bune rezultate la instructie le-au avut companiile antrenate de RoArmy.

Americanii le-au pus la dispozitie vehicule Humvee de ultima generatie, insa uniformele si armamentul individual lasa de dorit. Daca privesti un batalion irakian, descoperi uniforme din toate armatele lumii. Englezii, italienii, germanii si militarii altor state care au participat la operatiunile din desert le-au donat uniforme irakienilor, care fac ca batalioanele irakiene sa arate ca o adunatura pestrita. De asemenea, armamentul de provenienta sovietica este uzat si reparat.

» POVESTEA UNUI MILITAR Irakian
Sergentul Waileed Rahem este unul dintre cei mai buni soldati ai batalionului pregatit de constanteni. Isi scrie cu greu numele si nu se desparte nici o clipa de  pistolul-mitraliera Kalasnikov. Are trei copii si, desi nu vrea sa-mi spuna cat castiga in armata, este multumit de veniturile sale. "Nivelul de trai al familiei a crescut dupa inrolarea in armata", a spus Rahem. Nu isi aminteste cu placere de vechiul regim si ii considera pe insurgenti oameni rai ce trebuie eliminati. Batalionul irakian se antreneaza in vecinatatea bazei Tallil. Conditiile de trai in unitatea bastinasilor sunt cu mult inferioare  confortului din baza strainilor. Militarii irakieni incep programul la ora 7.00. Au pauza intre 12.00 si 14.00, iar dupa alte trei-patru ore de antrenament pot pleca acasa. Multi dintre ei, mai ales ofiterii, au activat in armata lui Saddam si au experienta in domeniul militar. Armata este pentru cei mai multi dintre recruti singurul venit stabil al familiei.