În 1989 România avea 300.000 hectare de livezi. Astăzi au rămas doar 50.000 de hectare, dintre care jumătate sunt îmbătrânite, generând producţii în declin, conform lui Mihai Coman, directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti (ICDP). Nucii şi perii aproape că nu mai există, reprezentând doar 1%, respectiv 2% din totalul livezilor. Deşi „pruna" e considerată de specialişti nişa în care putem deveni lideri în Europa,  mai mult de jumătate din producţia naţională de prune e transformată în ţuică. Potenţialul ţării noastre în materie de fructe este enorm, însă încercările de relansare a pomiculturii sunt timide. Există totuşi poveşti de succes care ne dau speranţe.

Ce face un miner cu şase salarii compensatorii

Relansarea pomiculturii româneşti necesită muncă de miner. Soarta a vrut ca un miner să dea startul, înfiinţând în 2001 prima livadă superintensivă de pe teritoriul ţării noastre, inspirat de experienţa ţării vecine Ungaria. Livada lui a devenit de-a lungul anilor loc de pelerinaj pentru profesori universitari români şi străini, cercetători în agricultură şi viitori fermieri. Preşedintele Băsescu a auzit de isprava lui şi l-a decorat cu Medalia „Ordinul Agricol". 

 Povestea lui Biro Şandor (58 ani) începe abrupt: „Am lucrat ca inginer, la mina de lignit Voievozi. În 1997 am făcut parte din primul val de disponibilizări. La 45 de ani, cu 6 salarii compensatorii în mână, puteam să mă fac ori beţivan, ori să mă apuc de lucru. Întâi mi-am băgat banii la CEC şi când am văzut ce dobândă mică îmi dau, i-am scos şi mi-am deschis un magazin. În 2001 întâmplarea a făcut ca să mă duc în Ungaria ca translator pentru un prieten la un târg de toamnă, unde am văzut nişte mere deosebite, obţinute printr-o tehnologie nou pătrunsă în Ungaria, cea a livezilor superintensive de mare productivitate. Atunci mi-a venit ideea: «Ce-ar fi să fac şi la noi?»".

Şandor spune că ungurii i-au oferit nişte pomişori, el a pus toţi banii pe care-i strânsese în 4 ani ca buticar şi a luat un împrumut la bancă pentru a-şi face o livadă în localitatea Ip din judeţul Sălaj, după modelul celor pe care le-a vizitat în Ungaria: „Când am înfiinţat livada, am umblat după 10 autorizaţii. Trebuia să fac analize de sol, să primesc aprobare de mediu etc.. Pe oriunde mergeam, toţi funcţionarii zâmbeau: «Păi tu nu vezi că livezile din România se distrug şi tu vrei să investeşti? Nu eşti normal la cap». Dar câte şuturi în fund am primit, atâţia paşi am făcut în faţă".

La început Şandor Biro a avut bani doar pentru o livadă mică, de 2,3 hectare, însă cu o densitate a pomilor de 3,5 ori mai mare decât într-o livadă clasică. Rezultatul a fost şocant: „Plantaţia am înfiinţat-o în luna mai şi în luna august pomii pe care i-am plantat erau plini cu mere. O livadă normală intră pe rod după 4 sau 5 ani. Am organizat un simpozion cu 150 de participanţi şi nu m-au crezut. Au zis că am agăţat merele cu sârmă, dar când au rupt şi au gustat au văzut că-s mere normale".

Ulterior Şandor Biro şi-a extins livada la 10 hectare, ajungând pentru anumite soiuri la producţii de 60 de tone la hectar. Secretul cantităţilor-record de mere e următorul: „Totul se dirijează prin tăierea ramurilor, ca energia să nu se ducă în lemn, ci în fruct. La un pom obişnuit seva merge la o creangă 2-3 metri stânga-dreapta faţă de trunchi. La pomii aceştia, de la trunchi până la vârful crengii e o distanţă mult mai mică, de maximum 50-60 cm, încât seva ajunge mult mai repede la măr".

Livada, protejată cu sistem antigrindină

În 2008, fermierul a mai adus un element de noutate la livadă: „În cursul lunii mai, grindina a venit de patru ori în comună. De fiecare dată auzeam cum piatra a lovit culturile din altă parte a satului, însă ca prin minune livada mi-a scăpat de fiecare dată neatinsă. Eu am casa la câteva sute de metri de livadă. A patra oară când a venit grindina, când am văzut curtea casei plină cu bobiţe de gheaţă am început să plâng. Fiul meu m-a sunat de la livadă şi mi-a zis că s-a oprit piatra la 100 de metri de livadă. În clipa aia i-am zis fiului meu: «Luăm împrumut la bancă şi facem plasă antigrindină». Investiţia pentru acoperirea celor 10 hectare cu sistem de protecţie antigrindină a costat 120.000 euro, bani pe care Şandor Biro  şi i-a recuperat în câteva luni: „Când am fost gata cu montatul plasei, n-au trecut două săptămâni că a bătut o grindină fix peste livadă. Eu am fot salvat, am avut daune zero, dar vecinul de peste drum a avut producţia aproape toată distrusă. Din vânzarea producţiei de mere din anul acela am acoperit valoarea plasei antigrindină".

Citeşte pe pagina următoare cum oficialităţile au uitat să-l cheme pe fermier la Cotroceni, unde Băsescu îl aştepta ca să-i agaţe medalia în piept...