Un program susţinut de Guvernul Norvegiei acordă susţinere medicală şi socială pentru 1.300 de bătrâni din opt comune din Moldova. Situaţia la nivel naţional în ceea ce priveşte îngrijirile la domiciliu pentru vârstnici este însă dramatică.
În curtea mică şi sărăcăcioasă doi câini, legaţi în lanţ, stau de pază de dincolo de moarte. Animalele erau putrezite, după ce au pierit de foame. În casă, stăpâna lor era şi ea la un pas de moarte. Tot de foame. O femeie trecută de 90 de ani, numai piele şi os. În camera îngustă, cu tavanul aplecat şi el de bătrâneţe, un pat şi o masă. De sub plapuma înnegrită a ieşit deodată un cap mic şi nişte ochi pământii. În casă era parcă mai frig decât afară. Un adevărat frigider. Faţa bătrânei era atât de soioasă, încât stratul consistent de mizerie putea fi luat cu degetul. Asta a găsit echipa Fundaţiei de Sprijin Comunitar din Bacău, care a intrat în acea căsuţă din paiantă din satul Stănişeşti, judeţul Bacău, în ianuarie 2010. Oamenii au făcut focul în sobă, au spălat-o pe femeie, i-au dat să mănânce. Pentru că nu avea absolut nimic de mâncare. S-a mai întremat puţin, în zilele următoare. Bătrâna a mai trăit o jumătate de an, după aceea, dar măcar n-a avut soarta câinilor ei, să moară de foame, ne spune Elena Ungureanu, supervizor de programe la fundaţie, cea care a descoperit-o pe femeie.
Satele bolnave
Să îngrijeşti bătrâni la domiciliu înseamnă mai întâi să-i găseşti, pentru că mulţi dintre ei sunt „prizonieri” ai propriilor trupuri neajutorate, în casele lor risipite pe dealuri sau între păduri. Oamenii de la Fundaţia din Bacău umblă prin sate, bat din poartă în poartă, găsesc bătrâni singuri, care nu mai au putere nici să-şi aducă lemne şi să le taie, să facă focul în casă, iarna, nici să-şi facă mâncare, nici să plece după medicamente sau pâine. Cei mai mulţi au probleme cu articulaţiile, cu inima, cu stomacul, nu mai aud şi nu mai văd bine, au ulcere varicoase sau cancer în stadiu terminal. Cad la pat şi nu se mai ridică de acolo. După ce un astfel de om e depistat, e nevoie de o evaluare medicală. Fundaţia colaborează cu medici şi asistente din mediul rural. Dar se aduc şi medici din oraşul Bacău, dacă în anumite comune nu mai e niciun cadru medical. Se stabileşte un plan de îngrijiri pentru fiecare bătrân, ce tratament medical necesită. Asistenta medicală va fi cea care va aplica tratamentul. Dar pe lângă ea mai este şi îngrijitoarea la domiciliu. Îngrijitoarea face mâncare bătrânilor, îi ajută să se spele, le spală hainele, taie lemne, încălzeşte soba. „Sunt sate cu câte 20 de case, unde nici drumuri nu există. Îngrijirea bătrânilor ar trebui să rămână în seama copiilor lor. Dar tinerii au plecat demult din satele unde s-au născut, fie în altă parte a ţării, fie în străinătate”, spune Ionuţ Chiriţă, alt reprezentant al Fundaţiei din Bacău. Se încearcă, cu mare greutate, să se ia legătura cu familiile acestor bătrâni, pentru a fi anunţate, pe de-o parte, de starea în care au fost găsiţi părinţii, bunicii sau străbunicii lor, şi pe de altă parte de-a li se aduce la cunoştinţă că Fundaţia îi va îngriji pe vârstnici.
„Fiică” pentru 12 bătrâni
Mihaela Geman este una dintre îngrijitoarele Fundaţiei. Ea locuieşte tot în zona asta, în satul Fântânele. O femeie de 33 de ani, mică de statură, dar sprintenă. De doi ani face meseria asta. Are în grijă 12 bătrâni în satele Şendreşti, Praja, Bâcleşti şi Fundătura. Oameni între 74 şi 93 de ani, care îi spun „fiica mea”, pentru că e singura care le mai calcă pragul. Ajunge la fiecare de două ori pe săptămână. Dacă sănătatea cuiva se deteriorează, vizitele devin zilnice. De multe ori merge pe jos. Iarnă sau vară. Noroc că în ultimii doi ani iernile pe aici n-au fost prea aspre, zice ea. E îmbrăcată cu salopeta de serviciu, pe care scrie „îngrijitor la domiciliu”.
Sat asemănător unui cămin de bătrâni
Ajungem la casa lui Ioan Antohi, de 92 de ani, în Praja. Un sat care poate fi asemuit unui cămin de bătrâni, pentru că aici trăiesc 109 oameni, 80% dintre ei având aproape un secol de viaţă în spate. Străbatem din câţiva paşi curtea tăcută a lui nea Ioan, ne aplecăm capul, să intrăm în hol, iar apoi în camera mică. Pe marginea patului stă un bărbat uscăţiv care ne priveşte şi deodată i se luminează faţa. Are musafiri. „O mare problemă a oamenilor de pe-aici e singurătatea. Când le intră cineva în casă, e bucurie pentru ei”, ne explică îngrijitoarea, care i-a făcut mâncare de post, încă de dimineaţă. Bătrânul ţine post, după ce cu o zi înainte a fost vizitat de preot şi împărtăşit. Abia se poate mişca, încât îngrijitoarea trebuie să-l sprijine, dacă are nevoie la toaletă ori să meargă doar câţiva paşi în afara casei.
Îngrijitoarele la domiciliu sunt rău privite de consătenii lor
Nu e uşor să fii îngrijitoare la domiciliu, aflăm de la Mihaela. Şi nu e vorba de munca în sine. Mai rele sunt mentalităţile unor consăteni de-ai săi. Îmi povesteşte că unii îi spun aşa – „eu n-aş mânca de la tine, după ce te duci şi îngrijeşti babe şi moşi”. Ne mai zice de o colegă de-a ei care a fost cât pe ce să fie părăsită de soţ, tot din cauză că „punea mâna pe moşi şi babe”. Mihaela a fost la un pas să fie luată la bătaie de fiul unei bătrâne pe care o îngrijea. Fiul s-a întors acasă, în sat, să trăiască acolo, şi când a văzut-o pe îngrijitoare, a crezut că e cineva care dorea să pună mâna pe „avere”. Procedura de îngrijire la domiciliu debutează cu întocmirea unei fişe, semnată de îngrijitoare şi de beneficiar, iar autorităţile locale sunt înştiinţate asupra faptului că anumiţi bătrâni dintr-un sat sunt îngrijiţi de oamenii Fundaţiei. „Când am început programul îngrijirilor la domiciliu, lumea ne-a privit cu oarecare suspiciune. Unii credeau că le cerem bani, că li se va reduce pensia, alţii că le luăm casa. Le-am explicat că doar îi ajutăm, fără nicio obligaţie”, zice Elena Ungureanu.
„Mulţumesc că aţi venit la mine acasă”
Alt drum, de data asta spre satul Bâcleşti, unde ne întâmpină o liotă de câini. Abia în spatele gardului zdrenţuit din nuiele, unde ne simţim în siguranţă, ne tragem sufletul. Apoi intrăm în acelaşi fel de casă, cu pereţi obosiţi. Aici locuieşte Elena Ciocoiu, care are 83 de ani. „Dintre cei 12 beneficiari ai mei, acesta e cazul cel mai grav”, spune Mihaela. Intrăm în camera unde zace, în pat, o bătrână care nu mai poate decât să dea uşor din cap şi să spună, cu greu, câteva cuvinte. „Mai stau de azi pe mâine”, ne răspunde femeia, când am întrebat-o ce mai face. A lucrat toată viaţă în agricultură, iar azi are o pensie de 400 de lei. Soţul i-a murit cu şase ani în urmă. Pentru că nu e deplasabilă, bătrâna are un scutec, pe care îngrijitoarea i-l schimbă zilnic. Din cauza unei complicaţii, Elena era să rămână fără un picior, dar în ultima clipă medicii au constatat că nu era nevoie de amputare, pentru că o venă încă mai permitea circulaţia sângelui. La fel de greu a fost şi pentru îngrijitoare, anul trecut, când a luat-o pe bătrână în braţe, aşezând-o în căruţă, s-o ducă peste dealuri, până la drumul asfaltat, de unde a fost preluată de o maşină, spre spital. „Mulţumesc că aţi venit la mine în casă”, a oftat Elena Ciocoiu, înainte să plecăm.
Un milion de bătrâni ai nimănui în România
Acestea sunt numai două cazuri dintr-un fenomen mult mai larg. Se apreciază că un milion de oameni în vârstă din România au nevoie, la ora asta, de îngrijiri la domiciliu, din cauză că nu se mai pot descurca singuri, răpuşi de bătrâneţe şi de boli. Este o estimare bazată pe declaraţiile medicilor geriatri din toată ţara şi pe datele culese de la diverse organizaţii neguvernamentale care oferă servicii sociale. Sunt informaţii prezentate încă de anul trecut într-un studiu naţional intitulat „politici şi strategii pentru persoanele vârstnice din România, nevoi şi soluţii”, demarat de Fundaţia de Sprijin Comunitar din Bacău încă din 2009. Reţinem totodată că 70% din bătrânii cu venituri mici din ţara noastră se găsesc în mediul rural.
816 bătrâni din toată ţara, în grija primăriilor
Am vrut să ştim de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale câte persoane vârstnice sunt îngrijite azi la domiciliu de către serviciile specializate ale primăriilor. Răspunsul nu mai are nevoie de comentarii – 816 oameni. În toată ţara! În condiţiile în care în România, conform rapoartelor oficiale din ultimii ani, sunt aproape 600.000 de oameni de peste 80 de ani. Persoanele trecute de 75 de ani sunt în număr de 1,3 milioane. Iar cei peste 65 de ani – 3,2 milioane. Faţă de ceea ce fac acum autorităţile locale, ONG-urile se descurcă mult mai bine – ele au în grijă la domiciliu, în toată ţara, 8.078 de vârstnici. Vestea bună e că Ministerului Muncii poate să acorde, conform Legii 34 din 1998, subvenţii organizaţiilor neguvernamentale care prestează asistenţa socială de orice fel, nu neapărat îngrijire la domiciliu. Ministerul de resort va aloca anul viitor 31 de milioane de lei pentru susţinerea ONG-urilor. Dacă ne referim strict la cele care se ocupă de îngrijirea la domiciliu, atunci ne uităm iarăşi la studiul Fundaţiei de Sprijin Comunitar din Bacău, unde se spune că organizaţiile de profil din România sunt subvenţionate numai în proporţie de cel mult 40%, restul fondurilor fiind obţinute din sponsorizări şi finanţări externe.
Îngrijirea la domiciliu, de 11 ori mai ieftină decât la cămin
Servicii de îngrijire la domiciliu sunt prestate în 27 de judeţe, de către ONG-uri şi autorităţi publice locale. Media cheltuielilor pentru aceste servicii este de 1.237 de lei de persoană, pe an, se arată în studiul Fundaţiei din Bacău. Suma este de 11 ori mai mică faţă de investiţiile pentru întreţinerea vârstnicilor în căminele de bătrâni. Oamenii care lucrează în acest domeniu recomandă autorităţilor române crearea unui fond special, la nivel naţional, pentru extinderea serviciilor de asistenţă a bătrânilor la domiciliu.
Opt comune ajutate de Norvegia
Poate părea ciudat ca, în timp ce autorităţile române se fac mai degrabă a nu vedea situaţia în care se zbat mulţi vârstnici din România, să vină, în schimb, guvernul altui stat care să aline suferinţa bătrânilor noştri. Asta s-a întâmplat, între 2009 şi 2011, în opt comune din judeţul Bacău, unde Guvernul Norvegiei a desfăşurat un amplu program, în valoare de un milion de euro, pentru îngrijirea la domiciliu a circa 1.300 de oameni. Au fost angajaţi, cu carte de muncă, tineri din aceeaşi zonă, şcoliţi iniţial pentru a deveni îngrijitori la domiciliu. Au fost cooptaţi în program medici şi asistenţi medicali. Astfel că bătrânii fără niciun sprijin au beneficiat de servicii complete – evaluarea stării lor de sănătate, aplicarea unui tratament medical adecvat, dar şi sprijin în treburile gospodăreşti. Norvegienii au asigurat salarizarea personalului implicat în tot acest angrenaj, medicamente, tratamente şi materiale de curăţenie.
Au fost cumpărate patru maşini pentru transportul bătrânilor grav bolnavi, care necesită internarea în spital. Comunele care au beneficiat de program au fost selectate după un criteriu clar – primăriile şi-au luat angajamentul ca, după terminarea finanţării norvegiene, să continue susţinerea serviciilor deja create. Astfel că, din aprilie 2011 încoace, sistemul a rămas funcţional, primăriile asigurând 75% din fonduri, restul banilor fiind obţinuţi de Fundaţia de Sprijin Comunitar din Bacău, din diverse sponsorizări. Succesul proiectului a făcut ca tot mai mulţi bătrâni din partea asta de ţară să solicite servicii de îngrijire la domiciliu. Există chiar şi liste de aşteptare. „Asigurăm aceste servicii în limita fondurilor de care dispunem”, arată Ionuţ Chiriţă, reprezentantul Fundaţiei. În viitorul apropiat, ajutorarea bătrânilor s-ar putea extinde la alte două localităţi băcăuane – Coloneşti şi Răcăciuni. Dar e numai o picătură într-un ocean, la necesităţile României…
