» De peste 35 de ani, satenii din doua localitati din judetul Calarasi sunt nevoiti sa treaca Dambovita pentru a merge la munca, la magazin sau la scoala pe podete improvizate care le pun viata in pericol.

» Podul peste rau a fost distrus de inundatiile din 1974 si nu a mai fost reparat nici pana in ziua de astazi.

» Unul dintre localnici a tinut o lista cu toti cei care au cazut de pe podetele improvizate si s-au inecat in Dambovita. Pe tabel au fost trecuti opt oameni, dintre care trei copii.

Doua comunitati situate la aproximativ 15 kilometri de Bucuresti, de o parte si de alta a Dambovitei, traiesc o situatie paradoxala. De 35 de ani, de cand vechiul pod a fost distrus de inundatii, oamenii sunt nevoiti sa treaca raul pe podete improvizate. Unii s-au inecat acolo. Multe victime au fost copii care au cazut in apa navalnica, uneori adanca si de 7 metri. Alti localnici, mai norocosi, au scapat, dar cu o sperietura pe care n-au uitat-o toata viata. Autoritatile nu au avut ochi si urechi atat amar de vreme pentru oamenii din comuna Plataresti, sa le faca un pod nou. Marturii ale nenorocirilor care s-au intamplat acolo sunt crucile de pe malul Dambovitei. si lista mortilor este tinuta de unul dintre localnici.

Catunul cu 14 case
Am ajuns pe malul raului, la locul unde sunt crucile. Ne ia cu ameteala de la mirosul greu al apei. Toata mizeria din Bucuresti se scurge, neagra, intre malurile abrupte. Raul si-a croit drum ca printr-o galerie stramta, dar adanca. si curge vijelios. "Stati sa vedeti cand ploua si vine apa mare. Are 7 metri adancime", ni se explica. S-a adunat lumea ca la miting. Satenii ne-au povestit ca, pe vremuri, in locul acela a fost un pod din lemn. Treceau pe el si masini, si carute. Dar l-a rupt apa mare, in 1974. si de atunci nu s-a mai facut altul. Unde suntem noi acum, pe malul stang al raului, e comuna Plataresti. Localitate cu peste 4.000 de suflete. Pe malul drept se vede in departare, pe un deal, un catun aruncat printre cateva palcuri de padure. E catunul Pitigaia. Mai sunt 14 case acolo, din cate aflam. Vechiul pod de peste raul Dambovita facea legatura intre Plataresti si Pitigaia. Un drum secundar. si uite asa, nu s-a mai facut alt pod. Pentru un catun?

Primarul, la un pas de moarte
Primarul din Plataresti, Florin Dumitrescu, e ardelean la origini, dar traieste de o viata in sudul tarii. Este specialist in piscicultura. Chiar si el era sa moara pe vremea cand nu era primar, ci angajatul unei ferme din zona. El si un coleg au incercat sa treaca Dambovita pe un cauciuc de tractor. Se tineau de o franghie legata de ambele maluri ale raului. Erau in drum spre locul de munca. Dar s-au rasturnat in mijlocul apei. Asta s-a intamplat in 1989. Au vazut moartea cu ochii. Pana la urma, au scapat, cu mult noroc. Lamurim situatia administrativa: pe ambele maluri ale Dambovitei, in zona in care ne aflam noi, e teritoriul comunei Plataresti. Chiar si drumul de pe malul drept, pana la Pitigaia, tine tot de Plataresti. Pitigaia, in schimb, tine de alta comuna, de Frumusani. Dar oamenii din Pitigaia vin la Plataresti sa cumpere cele de trebuinta, sa-si ia medicamente.

Copiii din Pitigaia vin si ei in Plataresti, la scoala, stie primarul Dumitrescu despre cei sapte tanci care invata la scoala din comuna sa. E mai aproape Plataresti, la numai 2 kilometri. Daca ar trebui sa se duca in comuna lor, Frumusani, de care apartin cu actele, satenii din Pitigaia ar trebui sa mearga 10 kilometri. Mai trebuie spus ca traficul peste Dambovita e si invers. Pentru ca satenii din Plataresti se duc pe celalalt mal, spre Pitigaia, unde isi au terenurile. Asa se face ca au murit si oameni din Pitigaia, care doreau sa ajunga in Plataresti, dar si unii din Plataresti, care au vrut sa treaca Dambovita spre Pitigaia.

Pasarela, pentru cei cu inima tare
Pe timpul comunismului, la inceputul anilor ‘80, autoritatile au construit o pasarela peste rau. Au pus doi stalpi din beton pe fiecare mal. De stalpi au fost legate doua cabluri. Iar de cabluri au agatat o punte din lemn, lata de un metru. Punte mobila. Constructia e o ruina azi. S-a mancat lemnul. Ti-e frica sa te uiti la punte, daramite s-o traversezi. Au ramas pilonii din beton si cablurile. Dar in locul vechii punti, pe unde puteai sa treci si cu bicicleta, din ce ni se povesteste, sunt azi niste crengi legate ca vai de mama lor, cu sarme ori cu sfori, intre cele doua cabluri. Le-au legat satenii cum au putut. Unele mai au putin si cad. Cum sa treci pe acolo? Trebuie sa ai forta in maini si in picioare. Primarul din Plataresti, om in puterea varstei, si-a facut curaj si s-a urcat pe podet sa ne demonstreze cum se trece. Puntea din crengi nu mai ajunge pe malul stang, unde suntem noi.

Asa ca trebuie sa te agati de cabluri, sa faci un salt mortal, sa te prinzi de pasarela si apoi sa faci jonglerie cu moartea. Sub tine e haul. Cel putin 5 metri pana jos, la apa, daca ai ghinionul sa cazi. Mai bine sa nu te uiti in jos. Te ia ameteala. Fiecare pas trebuie facut cu atentie, sa nu-ti alunece picioarele pe cioturile din lemn. si mai ales sa te tii de cabluri ca ultima speranta in caz ca ti-ai pierdut echilibrul.  

Jgheaburi pe post de pod
Mai e o pasarela, la cateva sute de metri distanta de prima. Cea de-a doua e facuta din niste jgheaburi care se folosesc in constructii la turnarea betonului. Satenii au facut pasarela cu multi ani in urma. Sunt doua bucati mari din metal care au fost sudate intre ele. Sudura e chiar la mijloc, deasupra apei. De-asta "podul" sta putin  incovoiat. Da semne ca se poate rupe oricand. Podisca e stramta. Abia trece un om pe ea. Trebuie sa mergi intr-o parte, nu drept, ca n-ai loc. E un sant din metal prin care ti se strecoara pasii. Sunt si niste sarme puse de-a lungul podetului, de care sa te tii. "Cand e iarna, nu mai poti trece pe aici, ca metalul aluneca, se pune pojghita de gheata pe el si aluneci", zice altcineva. Au mai fost cateva podete de-a lungul anilor, facute tot de localnici, dar acelea s-au rupt. Acum nu mai sunt decat cele de care am vorbit.

Lista macabra
In comuna Plataresti sunt multe povesti despre oameni care s-au inecat sau au fost salvati in ultimul moment. Ani la rand, lumea a tacut si a inghitit. Fiecare a trecut raul cum a putut, facandu-si mai intai cruce, sa-l ajute Dumnezeu pentru a ajunge cu bine pe malul celalalt. Acum, cand ne-am dus noi acolo, localnicii s-au descatusat. Ne-au povestit prin ce-au trecut. Asa il intalnim pe Ion Barbu. Om inalt cat usa. E din satul Podul Pitarului. Parca e un nume predestinat – "Podul". Aici au fost cateva podete peste Dambovita, dintre cele facute de sateni. Dar cu timpul, s-au rupt. Acum nu mai e nici unul. Ne zice nea Ion ca are casa chiar pe malul apei. Cum afla cine suntem, da o fuga in batatura lui. Se intoarce cu o bucata de hartie. Acolo i-a notat pe cei morti. O parte din ei. De ce i-a notat? Ca sa se stie. Zice omul ca ii asteapta pe sefii de la Bucuresti sa vina la Plataresti, sa vada cum se chinuieste lumea fara pod. si sa le citeasca lista asta neagra.

 Pana acum n-a venit nimeni. Satenii ne spuneau ca noaptea se vad din comuna lor luminile Bucurestiului. Daca te urci pe un deal din apropiere, vezi chiar si Casa Poporului. Ne intoarcem la lista mortilor. Iata cateva nume: Nicolae Mirel – 8 ani, Cotea Gheorghe – 14 ani, Ionica – 12 ani, Marin Gheorghe – 58 de ani. Urmeaza alte nume, unele scrise in "catastif", altele spuse de cei adunati in jurul nostru – Panait Gheorghe, Zamfir Ion, nea Arghir, Dinca Marin. Mai sunt si altii. Crucile lor se mai vad azi pe malul apei. Cate se mai vad. Unele s-au mistuit. Erau din lemn. Pe urma se lasa linistea, iar cineva rosteste un "Dumnezeu sa-i ierte!".

Disparut fara urma
Alta poveste. Trista. si un om tacut, uscativ. Auzise despre ce vorbeam si i s-au umezit ochii atunci cand s-a apropiat sa ne spuna ceva despre tatal sau, Marin Dumitru, care s-a prapadit la varsta de 65 de ani. A cazut de pe unul dintre podetele improvizate. "L-a vazut un om de pe camp cand a alunecat. N-a mai putut sa-l salveze. A iesit de trei ori la suprafata, apoi a disparut", zice fiul celui disparut, Marcu Nicolae, cu glas pierit. Nenorocirea s-a intamplat in 1992. Trupul neinsufletit n-a fost gasit nici pana in ziua de azi. Familia i-a facut pomeni celui ajuns pe lumea cealalta. Mai mult nu putea face.

Ghinionul apei
Pe unii parca i-a tras "ata" spre Dambovita. Cum e cazul lui Toma Alexandru, zis Gealatu, a carui soarta o aflam de la primarul comunei. S-a intamplat cu doi ani in urma, intr-o iarna. Gealatu cazuse in apele involburate ale raului. A sarit sa-i dea ajutor Florin Dumitrescu, primarul. L-a salvat pe om. "Tremura tot. L-am dus repede intr-o casa din apropiere si i-am rugat pe oameni sa-i dea o patura si sa-l lase langa soba. si-a revenit repede", zice salvatorul. Dar soarta a facut ca omul acela, Gealatu, sa moara pana la urma in Dambovita, un an mai tarziu.

"Salvamarii"
Mai tarziu intalnim doi eroi locali – Manole Nicolae si Spirache Marin, care au scos din ghearele mortii oameni pe care Dambovita se pregatea sa-i inghita. Daca locuiesc la doi pasi de malul apei, au fost primii care au sarit in ajutor. "Cu prajina l-am tras pe unul. M-am dus repede sa vad cine e. Am auzit cand striga dupa ajutor", povesteste Spirache. Pe cand Manole a scapat din ghearele mortii un batran. "Era bolnav. Se ducea la camp, pe celalalt mal, la bucata lui de pamant. L-am vazut cand a alunecat de pe podet. Am sarit in apa si l-am scos repede, ca nu mai avea mult si dadea ochii peste cap", zice barbatul intre doua varste.

Trafic intens
Cat am stat la vorba, am vazut lumea cum trecea pe podetul din jgheaburi. Pasi siguri, fara ezitare. Multi ne-au zis ca fac drumul asta si cu ochii inchisi. Sunt destui pe care ii apuca noaptea. Vin de la munca, din Bucuresti. Trec puntea aceea si pe intuneric. "Ne facem cruce de fiecare data cand trecem puntea. Mergem cu Dumnezeu inainte", ne spun satenii. Am intalnit si un pustan. Venea la scoala, in Plataresti. E din catunul Pitigaia. Copil de noua ani, cu ghiozdanul in spinare. Se uita la noi ciudat cand il intrebam daca ii e teama de podet. "De ce sa-mi fie frica?", zice baiatul, apoi isi vede de treaba.

Drumul ocolitor, de sapte kilometri
Am trecut si noi Dambovita, spre catunul Pitigaia. Dar nu pe unul dintre podetele acelea firave. Am preferat sa ocolim. Satenii ne spusesera ca Plataresti si Pitigaia, despartite de apa raului, se afla la jumatatea distantei dintre doua poduri zdravene. Sunt exact 14 kilometri intre acele poduri. Poti sa pleci din Plataresti si s-o iei in sus, spre alt sat – Fundeni, care e la sapte kilometri distanta. Sau poti s-o iei in jos, spre Vasilati. Mergi pana acolo tot sapte kilometri. Noi am ales calea prin Fundeni, pe soseaua spre Bucuresti. Apoi am iesit din drumul mare, am trecut podul si am luat-o pe camp, pe urmele de caruta. si da-i inainte prin pustiu, traversand lanul de grau, pana pe coama unui deal, unde e catunul Pitigaia. Cateva case mai rasarite am gasit aici. Restul, ca vai de ele, stau sa cada. Altele au si cazut.

 Semn ca au fost parasite cu mult timp in urma. Ne iese in cale un barbat intre doua varste, uimit sa vada fete noi prin locurile acelea. Cand aude de ce-am venit, Gheorghe Marchidan zice ca el a patit-o rau de tot. Cand a vrut sa treaca Dambovita, spre Plataresti, pe podetul facut de sateni. A cazut nea Gheorghe, si-a rupt coastele, dar a scapat cu viata. L-a iertat soarta de inec. Vrem sa stim daca cineva din catunul acesta a incercat si varianta drumului ocolitor, de peste sapte kilometri, prin Fundeni sau prin Vasilati, ca sa ajunga la Plataresti. "Nu se poate. Multi oameni din catunul asta sunt batrani", zice omul, care are un mod original de a calcula distanta de la Pitigaia la Plataresti, pe drumul ocolitor. Aflam ca e cale "de cinci paini". Asta inseamna ca poti sa mananci cinci paini daca faci sapte kilometri la dus si alti sapte la intors, de la Pitigaia la Plataresti.

Catunul parasit
Facem cunostinta cu Maria Gheorghe, femeie mica de statura, incovoiata de ani, care ne zice ca trece si ea aproape zilnic peste Dambovita, pe podetele acelea care tremura la fiecare pas. "Cum sa trec? Trec in patru labe", ne lamureste femeia asupra tacticii sale prin care isi incearca de fiecare data norocul. Ne uitam in jur – liniste ca de mormant. Unde e lumea de pe-aici? "Ce sa mai fie? Au plecat multi. De cand nu mai e podul peste rau, le-a fost frica la oameni sa mai stea aici. Sa le moara copiii in Dambovita", ne explica tanti Maria. Copiii care au murit pana acum in dreptul comunei Plataresti, incercand sa treaca raul pe improvizatiile acelea de podete, erau din Pitigaia.

Podul primarului
Din cate am aflat, acum patru ani s-a vorbit despre construirea noului pod. Doar s-a vorbit, pentru ca de facut – nimic. Drumul birocratiei s-a dovedit mult mai lung decat cel de la Plataresti pana la Pitigaia. Daca cei "de sus" n-au facut nici o branza, in schimb, vor sa faca oamenii locului. Sa construiasca ei un podet mai de Doamne-ajuta. Primarul comunei, Florin Dumitrescu, despre care am aflat ca e la primul mandat, cu o vechime de aproape un an in functie, ne-a spus ca va scoate bani din propriul buzunar pentru treaba asta. Are de unde sa dea, ca inainte de-a fi primar a fost om de afaceri. Puntea va fi din metal. A strans deja materialele necesare. Recunoaste ca nu are aprobarile pentru o astfel de constructie. Dar nu mai vrea sa astepte. "Vreau sa vad cine ma va sanctiona pentru ca salvez viata oamenilor.
E riscul meu si mi-l asum", e convins primarul. Asa n-o sa mai apara alte cruci pe malul Dambovitei…