13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleFoodPortretul omului competent în România. Apreciat de comunitatea care nu-l vrea totuşi,...

Portretul omului competent în România. Apreciat de comunitatea care nu-l vrea totuşi, oficial, în fruntea ei

Nu-i suficient că a muncit pentru satul ei timp de zece ani, ca învăţătoare şi mediator sanitar, nici că s-a zbătut să aducă în vatra natală calculatoare, organizand, din fonduri străine, cursuri de informatică pentru copii. Mai nou, a capacitat toată suflarea obştei, refăcându-se biblioteca publică, 5.000 de cărţi fiind acum la dispoziţia elevilor. Aproape de rezolvare e şi stringenta problemă a comunei prahovene Filipeştii de Târg – decontaminarea fântânilor, de data asta prin sponsorizări.

 

Prea puţin a crescut totuşi Georgeta Stanciu în ochii consătenilor ei, dovadă că aceştia n-au dorit-o în fruntea lor, ca primar, în localele din 2012, când femeia a obţinut doar 144 de voturi. Şi atunci cum rămâne cu sloganul acela – “avem nevoie de o nouă clasă politică şi de oameni competenţi în fruntea noastră”?!…

Surprinsă pentru că presa îi dă atenţie

Punctualitate. La o anumită oră stabilisem întâlnirea. Cu un sfert de oră înainte mă sună. Unde sunteţi? Mai aveam puţin până în localitate. Spune s-o sun când intru în comună, pentru ca atunci să plece şi ea de acasă. Astfel ne vom sincroniza, fără să ne aşteptăm unul pe celălalt în locul convenit pentru întâlnire – la bibliotecă. Iată-ne ajunşi. Exact la timp. Ne întâmpină o femeie mică de statură, cu ochi vii, ţinută sobră. Mirată că-i dăm atenţie. Timiditatea răzbate din spatele vorbelor ei calculate.

Redescoperirea spiritului de solidaritate

Ce faci când ai într-o comună aproape 1.000 de copii? Care au şi ei dreptul la cărţi, la computere. Răspunsul pe care l-am găsit în locul în care am ajuns acum – o bibliotecă publică. Mai fusese şi pe vremuri. Ajunsă de ani buni în paragină. “Uitaseră oamenii de pe aici că existase cândva o bibliotecă”, spune gazda. Hai s-o refacem! Idee mai veche, proiect nou, care a început să respire de anul trecut. Un om are ideea. Dar nu numai el poate poate să facă totul. Are nevoie de toţi cei din jurul său. De comunitate. Asta înseamnă că, mai întâi, comunitatea trebuie să se redescopere pe sine. Georgeta vorbeşte despre paşii pe care i-a făcut, de aproape doi ani încoace, până când sămânţa solidarităţii a înmugurit. Primul pas – coagularea unui grup de iniţiativă. Intelectualitatea satului. Grupul de iniţiativă – neoficiala denumire. Format în special din profesori. Motivul? E nevoie de viziune. De aici ar trebui să plece ideile. Al doilea pas – Consiliul Local, în şedinţele căruia femeia aceasta, cu mult mai energică decât pare la prima vedere, a găsit sprijin pentru ideile sale.

Cursuri de calculator pentru puii de ţăran

Georgeta îşi făcuse, încă din 2009, propria asociaţie – Legio Lex Populi. Participă ulterior la un concurs de proiecte destinat ONG-urilor abia înfiinţate. Şi câştigă. Copiii din comuna aceasta au şansa de-a învăţa tot ce înseamnă calculatorul. Voluntarii asociaţiei beneficiază de specializarea necesară pentru a-i ghida pe micuţi în lumea IT-ului. Se ridică însă următoarea problemă – unde vor fi găzduite cursurile? Biblioteca devine un punct important pe harta comunei. Grupul de iniţiativă redescoperă importanţa obiectivului. Dar suflarea celor trei sate componente ale comunei, în care trăiesc, în total, 8.000 de oameni? Ce vor zice ei? Să vină lumea şi să spună – e bună biblioteca pentru noi sau nu? Aşa ajungem la cel de-al treilea pas pe care Georgeta l-a făcut – dezbaterea publică. De ea organizată. Au participat şi oameni simpli, şi intelectualitatea locului, şi reprezentanţii Primăriei. Toţi faţă-n faţă. Şi au decis.

Satul a prins viaţă. Pentru refacerea bibliotecii

Renovarea din temelii a bibliotecii. La treabă, fraţilor! Şantierul s-a deschis în septembrie 2012. Primăria anunţă că pune la dispoziţie materialele de construcţie necesare. Şi toate celelalte dotări. Braţele de muncă vin din toate părţile. De la săteni. Că sunt destui care ştiu tot felul de meserii. Rafturile din lemn, pentru cărţi, sunt confecţionate de un meşter. Alţii se ocupă de zidărie. Unii montează ferestrele de tip nou, termoizolante, parchetul, instalaţia de încălzire. Străvechea sobă e înlocuită cu centrala termică. “Vorbele zboară, faptele rămân”, zice Georgeta. Fără să uite cât i-a fost de greu să urnească lumea, când unii întrebau, aşa, într-o doară – “nouă ce ne iese?”. Dar când s-a urnit “carul”, în sfârşit, să te ţii! “Din fericire, mulţi sunt încrezători că pot realiza ceva prin propriile forţe”, adaugă femeia. Biblioteca a fost gata în scurt timp, iar în vara asta copiii din Filipeştii de Târg, Mărginenii de Jos şi Brătăşanca s-au achitat cum se cuvine de tema lecturilor de vacanţă.

5.000 de cărţi care nu stau o clipă locului

Două încăperi în care azi nu stau locului peste 5.000 de volume. Tot timpul pleacă. Vin copiii şi le împrumută. Cât am stat de vorbă în acest spaţiu, vreo două ore, în miezul zilei, la zece minute mai bătea cineva în uşă. “Le-am adus pe acestea înapoi, dar vreau altele”, spun musafirii. Bibliotecara, care a fost la rândul ei instruită în cadrul proiectului câştigat de asociaţia locală, are grijă să treacă în catastif toată forfota aceasta a cărţilor. Unele au coperţile îngălbenite de vreme. Dar mai ales de uitare. Pentru că în anii în care biblioteca fusese închisă, cu tot cu volumele din interior, doar păienjenii se plimbau printre cuvinte.

“Am vrut să văd dacă pot face faţă unui examen adevărat, nu pe pile”

Vreau să ştiu cine e. Se opreşte o clipă. De parcă şi-ar căuta cuvintele. Georgeta nu-i obişnuită să vorbească despre ea însăşi. E născută într-unul din satele acestei comune – Mărginenii de Jos. Şcoala generală în satul natal, liceul la Câmpina, a vrut să dea la Drept apoi, n-a reuşit, după care s-a întors la vatră. A fost şapte ani profesor suplinitor la şcoala din satul ei. “Dar simţeam că-mi doresc mai mult de atât”, zice ea. S-a măritat, are două fete. Şi uite că femeia aceasta, la 31 de ani, dă la o parte orice barieră şi se înscrie la facultate, în Ploieşti, la Universitarea de Petrol şi Gaze, specializarea Administraţie Publică. Asta se întâmpla în 2001. După absolvire, se întoarce în satul natal şi, timp de trei ani, lucrează că mediator sanitar. Dorise, încă din facultate, să vadă ce poate să facă. Defineşte momentul de atunci mai degrabă ca un experiment, când a vrut să ocupe un post de referent în administraţia judeţeană. Dar i s-a dat de înţeles că totul fusese dinainte aranjat. Dezamăgită. Şi totuşi, câţiva ani mai târziu, şi-a încercat din nou şansa. Mai mult încurajată de prieteni. Apăruse un post liber ca expert regional în Agenţia Naţională pentru Rromi. Să elaborezi politici publice pentru oamenii pe care-i reprezinţi, în zona de sud-est a ţării. Abia în ultima zi de înscriere şi-a depus dosarul. După ce un fost coleg de facultate i-a spus că ea are puterea de a mişca lucrurile din loc. “Cu dosarul în mână m-am dus la Bucureşti, singură”. A dat mai multe probe, la limba engleză, la diverse programe de calculator. La final, cineva din comisia de examinare i-a pus o întrebare în afara concursului. “Ce am de gând să fac? Eu i-am spus doar atât – am participat la acest concurs ca să văd dacă pot face faţă unui examen adevărat, nu pe pile. Pentru că nu am de gând să stau, ci să mă implic”, povesteşte Georgeta.

“Fiecare om trebuie să aibă responsabilităţile lui precise”

Cum gândeşte interlocutoarea mea. “Cineva a vrut să ştie de la mine ce ar trebui făcut pentru ca lucrurile să meargă mai bine în ţara asta. Eu cred că fiecare om trebuie să aibă responsabilităţile lui precise”. Acum o chestionez eu – ce înseamnă, în viziunea ei, administraţia publică? “Gestionarea corectă a treburilor comunităţii. Asta o faci numai dacă înţelegi oamenii şi te implici serios în rezolvarea problemelor lor”. Spune apoi de ce şi-a făcut propriul ONG. “Instituţional, eşti legat de mâini şi de picioare. Prea multă birocraţie”, zice femeia care în acest fel dorea să simplifice rezolvarea unor probleme măcar în comuna în care s-a născut.

“Nu aştepţi bani de la Guvern când ţara e-n criză”

Altă idee a Georgetei – “nu aştepţi bani de la Guvern, mai ales când ţara e-n criză. Dacă ai probleme în comunitate, mai bine să încerci rezolvarea prin efort local”. Şi iată o situaţie de criză, chiar în satul ei, Mărginenii de Jos, unde sunt 11 fântâni pe care le-am putea denumi publice, pentru că sunt pe diverse uliţe, de unde multă lume ia apă, mai ales cei care n-au propria fântână în curte. Apa era plină de mâl, gazda mea de azi cheamă specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică, se iau probe, rezultând că zece fântâni, dintre cele aflate la dispoziţia tuturor, sunt contaminate microbiologic. Ce trebuie făcut mai întâi e informarea oamenilor. Discuţii cu medicul din comună, dar şi la Primărie, autorităţile locale reacţionează si pun afişe la fântânile din care nu mai trebuie să iei apă. Ca să revină totul la normal ar trebui ca sursele acelea de apă să fie decontaminate, curăţate. Dar cât costă treaba asta? “Estimarea este de 1.500 de lei pentru fiecare fântână”, ştie Georgeta, care nu pune bază în bugetul local. De prea mult timp, zice ea, se discută despre extinderea reţelei de apă potabilă în acest sat şi nimic concert până acum. Baza e tot în fântâni. Şi atunci a început să caute sponsori. “Am fost la o bancă. Semnele sunt bune, ne-ar putea susţine”, anunţă femeia, care a găsit sprijin şi la Bucureşti, la altă organizaţie neguvernamentală – Centrul de Resurse pentru Participare Publică. “Şi de la ei mă bazez pe sprijin, pentru câteva dintre fântâni”, continuă ea. Şi finalitatea? Până la sfârşitul anului – citesc convingerea în ochii intelocutoarei mele.

Fără şanse la fotoliul de primar

Şi totuşi. Există şi partea asta în materialul de faţă. Georgeta a candidat la funcţia de primar în anul 2012. Unica femeie în localele din Filipeştii de Târg, pe lângă ceilalţi nouă contracandidaţi. “Nu am putut spune oamenilor decât ceea ce simt. Trebuie să trăieşti lucrurile acelea, pentru ca apoi să poţi vorbi despre ele”, îşi defineşte campania electorală. Cel mai important proiect pe care l-a expus consătenilor – reţeaua de apă. Satul în care s-a născut e cel mai populat dintre cele trei ale comunei, Mărginenii de Jos având 3.800 de oameni. “E satul care poate decide primarul”, completează femeia. Câte voturi a primit? Ştie precis – 144. Preferă să nu-şi piardă timpul căutând explicaţii.    

Următoarele proiecte

O aud cum vorbeşte despre ce are de făcut în continuare pentru propria-i comunitate, gândindu-mă la un film românesc pe care l-aş parafraza astfel – Georgeta merge mai departe. Spune că pentru reţeaua de apă din Mărginenii de Jos a propus deja un proiect integrat Consiliului Judeţean Prahova, prin fonduri structurale – Regio – încât s-ar putea rezolva, la pachet, o întreagă serie din neajunsurile acestei localităţi. Arătându-mi şi clădirea părăginită din centrul comunei, a fostului spital, soluţia fiind transformarea sa într-un centru cu multilpe destinaţii sociale. Nemulţumită, în acelaşi timp, de indecizia autorităţilor locale în privinţa finanţărilor europene. “Aş vrea să scriu o carte. Despre ce înseamnă să fii om. Dar până când voi aşterne cuvintele pe hârtie, îmi dau seama că, în fiecare zi, adaug câte o filă din existenţa mea”. Adevărat e că multora din ţara asta le-ar fi necesară o astfel de lectură…

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă