„Unul din pătratele alea e vila fiicei lui Băsescu"

Demir a renunţat la viaţa „groaznic de gălăgioasă" din centrul Capitalei ca să-şi planteze vila de 350 mp fix în mijlocul unui lan de păpuşoi. În 2008, Demir avusese o viziune  că locul ştiuleţilor va fi luat de vile, însă a venit seceta financiară peste ţară şi omul s-a trezit singur-cuc cu casa şi nevasta în câmp. De atunci, viaţa i s-a schimbat. Pe cei mai apropiaţi vecini îi priveşte doar în zare. „Unul din pătratele alea albe e vila fiicei lui Băsescu, cea mare. Da, acolo unde vedeţi pătratele alea, cam la un kilometru", spune proprietarul. Pe gardul proprietăţii scrie: „Obiectiv protejat de Anaconda Security". Soţia lui Demir ne lămureşte cum au ajuns să fie păziţi de această firmă: „La început, contractul a fost făcut pentru mine, că rămâneam singură, eram gravidă şi era greu. Am zis să fie aici că nu puteam să fac nimic în caz că se întâmpla ceva. Asta era anul trecut. Acum stă şi mama cu mine, dar  paza a rămas". Demir nu se teme câtuşi de puţin că ar putea fi călcat de hoţi: „Ştiţi ce m-am gândit eu? Dacă hoţii vin aici, până să fugă în cel mai apropiat loc unde pot să se ascundă durează 10 minute. Dar Anaconda soseşte în două minute, că aşteaptă la pod, la benzinărie, pe DN 1.

Şi e şi ieftin. Dacă sunt persoană fizică dau numai 4 milioane şi ceva pe lună". Unul dintre ciobanii care-şi fac veacul pe coclaurile din jur ne-a povestit că totuşi familia lui Demir nu a fost ocolită de probleme. „I-a spart casa astă-vară şi de atunci vine o camionetă şi stă toată noaptea şi-l păzeşte aici. Şi ziua vine, dimineaţa, la 12.00 şi la 16.00 şi controlează, apoi se-ntoarce înapoi."  Ca soluţie de rezervă, oamenii şi-au adus în jurul casei şi patru câini. Unul dintre dulăi a trebuit să fie înlocuit după numai trei luni de veghe: „Trebuie un câine neapărat. Noi avem patru, suntem bogaţi. Pe ciobănescul ăsta alsacian l-am luat acum doi ani, că l-am avut pe tatăl lui, dar nu ştiu ce s-a întâmplat, că a dispărut. A stat trei luni şi când s-a văzut liber nu l-am mai găsit". Prin comparaţie, dulăul fiu e un slujitor fidel: „Când latră seara îţi duduie casa".

Singur pe strada  Floarea Soarelui

Oricât de buni prieteni ai omului ar fi câinii, Demir, soţia şi soacră-sa duc lipsă de tovărăşia unor oameni:  „Sunt importanţi şi vecinii, să ştiţi! Mai pleacă unul, mai arunci un ochi la celălalt şi invers. Şi nu doar de-asta. M-am săturat singură, e rău de una singură, să n-ai nici un vecin". Pe gard, lângă poartă, observ sub abţibildul firmei de securitate o cochetă cutie de scrisori. Îl întreb pe Demir: „Vine poştaşul?". „Nu ştim, dar avem stradă. Se cheamă Floarea Soarelui. Aici era porumb când am venit noi, dar Floarea Soarelui le-o fi plăcut lor mai mult. Noi suntem numărul 5. Primarul a trimis şi pancarde «Max 3,5 tone». Am râs. N-avem drum, nu circulă nimeni pe el, dar a pus semn de 3,5 tone. Acuma nu mai e, că l-au furat." Gospodar, Demir  şi-a pietruit singur o alee de câteva sute de metri în câmp, vizibilă şi cu Google Earth. Apoi a străpuns terasamentul căii ferate şi şi-a tras curentul din spate de la Institutul „Ana Aslan". Acum încearcă să-şi recupereze investiţia, e hotărât să ceară 3.000 de euro de la toţi cei care-şi vor face case în viitor pe strada Floarea Soarelui. Doar un racord la reţeaua de gaz îi mai lipseşte, însă l-a substituit cu un cazan care funcţionează cu peleţi: „Când e iarna grea, grea, atunci dau 2.000 lei pe lună. În rest, încălzirea şi apa caldă costă 1.200-1.500".

Casa dintre fazani

Soţia lui Demir îşi omoară timpul cultivând „de hobby" roşii, salată, ridichi, ceapă, castraveţi şi ardei pe parcela de casă a unui vecin, luată cândva cu câteva zeci de euro pe mp şi lăsată pârloagă pe termen nedefinit. Femeia ne avertizează, crezând că suntem potenţiali cumpărători: „N-o să vă convină la început, că e linişte". Dar după un timp începi să descoperi cu bucurie universul din jur: „Ooo, sunt o mulţime de animale. Fazanii clocesc aici pe marginea drumului, avem şi iepuraşi la pod. Îi vedem mereu când mergem în satul celălalt la magazine după o ţigară, după o cafea. Sunt şi nişte puicuţe maro, un fel de găinuşe micuţe care se ţin în cârduri şi cântă foarte frumos noaptea, în stufăriş". Nasol e cu ciobăneii, care, crezând că-i islaz, îşi plimbă mioarele pe loturile de case de pe strada Floarea Soarelui, lăsând în urmă puzderie de bobiţe negre cu miros nesuferit: „Anul trecut şi-au făcut unii târlă chiar lângă noi şi puţea. N-am putut să-i alungăm, că după putere îşi pune fiecare, dar dacă ne strângem două-trei case, nu le mai dăm voie".