Cea mai mare curăţenie din istoria României a avut loc sâmbătă. Totul a fost organizat de la zero de un grup de tineri din Bucureşti. Peste 150.000 de oameni au mers la 6.500 de mormane de gunoaie din toată ţara şi le-au strâns pe toate într-o singură zi. Am fost unul dintre voluntarii care au curăţat pădurea Cornetu de lângă Bucureşti. Echipa mea de cinci oameni a strâns 70 de saci în câteva ore.

Sâmbătă dimineaţă, mă întâlnesc cu patru prieteni la punctul de înregistrare, pregătiţi cu saci de plastic, mănuşi de cauciuc, senvişuri şi apă. La ora 8.30, în parcare la Bricostore Militari sunt vreo 300 de oameni, strânşi în jurul unui cort cu afişe „Let's do it, Romania!". Adică un fel de „Hai la treabă, fraţi români!".

Curăţăm toată ţara într-o singură zi

Proiectul e un heirup după modelul Estoniei, care a uimit lumea în urmă cu doi ani: pe 3 mai 2008, 50.000 de oameni au ieşit din casă şi au strâns mormanele de gunoi din toată ţara. Un grup de tineri ecologişti din România a preluat ideea şi, de câteva luni, se chinuie să convingă românii să iasă la curăţenie. Au întâmpinat o rezistenţă feroce din partea celor care susţin că românii au gunoiul în sânge şi nimic nu poate schimba asta. 25 septembrie a fost ziua adevărului.
Cu ceva timp înainte, m-am înscris pe site-ul letsdoitromania.ro. Am fost unul dintre cei 73.209 voluntari care s-au înregistrat pe Internet. În realitate, au venit de două ori mai mulţi.

Case de vacanţă lângă pădurea cu gunoaie

La ora 9.00, primim de la punctul de înregistrare traseul: o hartă care ne trimite spre pădurea Cornetu, aproape de Bragadiru. În comuna Cornetu, cotim pe nişte uliţe şi ajungem la pădurea decupată de un drum lângă care stau aliniate nişte vile. La câţiva metri de ele, intrarea în pădure e năpădită de gunoaie. Marginea pădurii e un şanţ plin cu sticle de bere, pus acolo parcă să apere codrul, ca şanţul de apă din jurul unui castel.
Coborâm din maşină şi verificăm prin GPS, pe harta de pe site-ul proiectului, dacă am ajuns unde trebuie. Încă de acum câteva luni, voluntarii au umblat prin toată ţara şi au marcat peste 6.500 mormane de gunoi, ca acum să mergem direct la ţintă.
Pornim să inspectăm zona. Găsim destulă mizerie, dar nu-i o cauză pierdută. La cartare am văzut locuri mult mai distruse. Ne punem mănuşile şi începem să strângem. În prima oră, umplem 20 de saci.

„Oamenii aruncă şi proştii adună"

Pe o rază de câteva sute de metri se odihnesc gunoaie, ca un covor care se amestecă cu cel de frunze. Printre gunoaie găsim şi covoare propriu-zise, de lână, pline de furnici şi acoperite de pământ şi frunze. Foliile de plastic sunt aşa bine îngropate, că parcă deranjezi ordinea naturală a lucrurilor când le scoţi. Gunoaiele par la fel de înfipte-n pământ cum sunt înfipte în mintea oamenilor. „Oamenii aruncă şi proştii adună", îmi spune un localnic care priveşte neîncrezător spre sacii adunaţi la marginea drumului.
După un timp, auzim un ţipăt. O fată a scos trei saci de gunoaie dintre nişte scaieţi şi a ieşit de acolo cu părul plin de ciulini. E nevoie de şase mâini, 15 minute, câteva smocuri de păr şi multe ţipete până să fie eliberată.

Gunoaie scoase din gunoaie

Majoritatea gunoaielor sunt suveniruri de la picnicuri: sticle de plastic, ambalaje, conserve. Dar găsim şi zeci de şlapi, pantofi, cizmuliţe, haine, canistre cu ulei de motor, cabluri electrice groase, ca nişte şerpi, şi oase de animale.
Curând, descoperim că e mai mult de-atât. Când tragi de un colţ de pungă scoţi la iveală alte şi alte gunoaie, îngropate în straturi. Pe la al treilea strat de gunoaie ne simţim ca nişte arheologi şi ne apucăm să datăm vestigiile: nişte pahare de la o promoţie de acum câţiva ani, o sticlă de cola cum găseam în copilărie, chiar şi nişte candele cu icoană, cum găseşti în biserică. Pungile aruncate demult se dezintegrează când vrei să le ridici, bucăţile de sticlă se fărâmiţează şi-ţi fug printre degete. E imposibil să le strângi pe toate, vor rămâne în pădure pe vecie.
Pe dâmbul de la marginea pădurii văd câteva bucăţi de smoală. Le scot, le bag în sac şi descopăr altele sub ele. Apoi altele şi altele, până când fac o gaură în valul de pământ. Îmi dau seama că tot dâmbul e ridicat din gunoaie amestecate cu pământ, peste care au crescut buruieni.
Senzaţia e că scoţi gunoaie din gunoaie. Starea de spirit a voluntarilor se prăbuşeşte. E ca şi cum lumea ar fi un mare gunoi în care ne-am apucat să scormonim. Încă 20 de saci.

Glia strămoşească e plină de plastic

Toţi românii sunt obişnuiţi cu peisaje pitoreşti ornate cu gunoaie, dar nu au trecut prin experienţa olfactivă. Dintr-o sticlă de bere pe jumătate golită şi lăsată în pădure curge, după câteva luni, un lichid cenuşiu şi slinos care miroase ca o ţeavă de canalizare demontată după zeci de ani.
Mirosind asta, îmi vin în minte lecţiile de istorie care vorbesc de sângele eroilor care au udat glia strămoşească. Manualele ar trebui să menţioneze că urmaşii eroilor au plasat în glie, alături de sângele acestora, cantităţi considerabile de plastic.