» In urma cu aproape 40 de ani, factorii de decizie ai Partidului Comunist impreuna cu amiralii marinei militare i-au prezentat lui Ceausescu un plan indraznet: formarea unei mini-flote de submarine menite sa controleze Marea Neagra. Dupa indelungi negocieri cu diversi parteneri din fostul bloc comunist, a fost semnat un acord cu URSS.

» Poporul roman urma sa plateasca, pret de trei cincinale, peste 150 milioane de dolari pentru achizitia a trei submarine. Disensiunile survenite ulterior in relatia cu sovieticii au facut insa ca pana in momentul 1989 un singur produs sa poarte pavilionul de lupta in Marea Neagra: "Delfinul".

» Predat romanilor in 1985, adus in tara in secret, a fost receptionat fara ceremoniile caracteristice festivismului comunist. Din pacate pentru noi, aceasta arma teribila a adancurilor a ajuns, in lipsa fondurilor necesare pentru schimbarea acumulatorilor si revizii, o piesa de muzeu. O mana de oameni se instruiesc insa in fiecare zi la bordul submarinului in asteptarea primei imersiuni dupa mai bine de 14 ani de repaos la chei.

Anul trecut fostul ministru al Apararii Teodor Melescanu a facut publica intentia MApN de a revitaliza si repune in exploatare singurul submarin romanesc. S-au purtat discutii cu firme din domeniu, trei companii urmand sa concureze pentru reabilitarea "Delfinului". Insa, cum zice o vorba romaneasca, "n-a fost sa fie". Nu s-a luat nici o decizie concreta.

In asteptarea primei scufundari
19 ianuarie 2009, portul militar. Dupa ce treci de punctul de control din dana zero si parcurgi aproape tot portul marinei, se vede o silueta neagra. Ascuns privirilor indiscrete, "Delfinul" este ancorat intre un ponton plutitor, unde este cazat echipajul si o nava auxiliara. Cel mai tare te uimeste buna dispozitie a echipajului. Aceeasi atmosfera ca acum cinci ani, cand am coborat pentru prima data in "maruntaiele" submarinului. Mai putin cativa membrii, care au fost inlocuiti de "boboci". Capitanul comandor Daniel Bondoc, comandantul secund, da dovada de o memorie vizuala excelenta: "Ati mai fost pe la noi". Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de la prima vizita. Antrenamente, exercitii la bord, verificarea instalatiilor, examene si, dupa cum spune secundul, "speranta care moare ultima". Parca iti pare rau de oamenii acestia, care se antreneaza continuu pentru ceea ce in marina romana a devenit un mare eveniment: prima imersiune. Intreb de primul echipaj, cel care a adus submersibilul de la rusi si singurul care a facut scufundari pana la expirarea acumulatorilor in 1995. Secundul, care activeaza aici din 1997, nu a "prins" nici o scufundare, ma asigura ca in echipaj inca mai sunt "veterani". si ce este cel mai important, inca mai sunt tineri care doresc sa lucreze pe "Delfinul".

Saptamana cucuielor
Maistrul militar clasa a V-a Mihai Laurentiu Mihaila este ultimul venit la submarin. A venit aici in septembrie anul trecut, are 23 de ani, a fost sef de promotie (traditia prevede ca la submarin sa activeze cei mai buni din invatamantul militar) si a avut de ales intre nava amiral "Marasesti" si "Delfinul". Crede ca a facut o alegere buna si caracterizeaza in trei cuvinte viata la bordul submersibilului: "Este foarte mult de invatat aici". Secundul imi explica pe scurt procedurile. Primele sase saptamani sunt dedicate teoriei. Practic, orice membru al echipajului, indiferent de grad sau functie, cunoaste la perfectie intreg submarinul si sistemele sale. Primele zece zile sunt dedicate de obicei "cucuielor". Atat trece pana cand "bobocul", plin de vanatai, invata sa se strecoare prin toate ungherele. Contrar imaginilor prezentate in filmele artistice, camera de comanda a unui submarin nu este deloc confortabila, restul compartimentelor cu atat mai putin, nimeni nu fumeaza, iar in general spatiul limitat este utilizat pentru provizii, armament si mai deloc pentru confort. Pentru un om normal pare imposibil sa traiasca si sa lucreze intr-un astfel de loc ingust, insa "Delfinul", comparativ cu alte submarine, este catalogat drept "confortabil". Pentru a va face o imagine reala, ganditi-va cum ar fi sa dormiti impreuna cu inca cinci colegi intr-o incapere nu mai mare decat o camara de bloc. si repet, "Delfinul" asigura pentru tot echipajul un loc individual de odihna (la bord nu functioneaza sistemul "cuseta calda" aplicat in cazul altor tipuri de submersibile, respectiv cel care iese din cart se culca in patul celui care intra in cart).

O ciorba, va rog!
La bordul "Delfinului" echipajul poate sta 45 de zile. Limitarea este calculata in functie de proviziile de alimente. De obicei, in imersiune se mananca semipreparate, insa in minibucatarie se poate prepara orice, inclusiv ciorba. Numai ca, la 150 de metri sub nivelul marii, oxigenul are valoarea aurului. Nu trebuie consumat in exces. In alta ordine de idei, in cazuri-limita, la bordul submarinului se pot executa interventii chirurgicale. Exista chiar si dusuri. Proiectantul s-a gandit la toate.

Submersibilul-spion
"Delfinul" face parte din clasa Kilo, unul dintre cele mai apreciate proiecte sovietice. Perfect pentru Marea Neagra, este incadrat in categoria submarinelor-"spion". Cu forme "pline" (72,6 metri lungime; 10 metri inatime; 6,6 metri latime), numit de altfel in lumea cunoscatorilor "grasutul", Kilo nu exceleaza la capitolul viteza (10 noduri la suprafata, 20 de noduri in imersiune) insa are avantajul suprem al unui submersibil – lipsa amprentei pe hidrolocatie. Sovieticii au inglobat in Kilo tehnologie de varf si solutii simple. Corpul exterior al "Delfinului" este complet imbracat intr-un cauciuc special, toate instalatiile de pe punte sunt retractabile, astfel ca in imersiune submarinul nu scoate nici un zgomot. Primii care s-au convins de performantele "Delfinului" au fost chiar vanatorii de submarine romani, care in cadrul exercitiilor au descoperit mult prea tarziu pozitia submarinului. La vreo 15 ani distanta americanii au simtit pe pielea lor cum este sa ai de-a face cu un Kilo. Cu ocazia primului razboi din Golf, o intreaga escadra US Navy a cautat fara succes cele trei submersibile ale Iranului, "fratii" mai tineri ai "Delfinului". Kilo mai are un rol, catalogat secundar, insa pe care il poate indeplini la fel de bine ca rolul de spion. Este unul dintre cei mai rapace vanatori de submarine nucleare. Cele sase tuburi lanstorpila din prova de 533 milimetri, considerate cu mult peste necesarul unui submersibil de cercetare, pot lansa 18 torpile de diferite tipuri sau 24 de mine. Daca mai adaugam si raza de actiune de 6.000 mile marine in regim de navigatie la suprafata (un sfert din Ecuator), rezulta imaginea adevarata a acestei arme teribile.

Botez la 120 de metri adancime
Comandorul Aurel Puichilita, seful de Stat Major al Centrului de Scafandri, isi aminteste cum a fost botezat, in calitate de tanar submarinist, la bordul "Delfinului". "Mi s-a indicat o sursa de apa rece, un pahar. L-am baut. Ulterior mi-am dat seama ca era apa de mare de la 120 de metri, adancimea la care se afla atunci submarinul." seful de Stat Major a facut parte din primul echipaj al "Delfinului".

Rusoaicele si Cabinetul 2
Initial, flota militara comunista trebuia sa detina, conform unui plan elaborat in 1970, trei submarine din clasa Kilo. Primul dintre echipaje a stat un an la rusi pentru a se familiariza complet cu tehnica. O parte din membrii primul echipaj al "Delfinului" au fost insa consemnati la unitate cu putin timp inainte de plecarea spre URSS. Motivul: nu erau casatoriti. In urma evenimentelor petrecute in contraspionajul romanesc de atunci si deconspirarea unor ofiteri romani ca fiind agenti sovietici, Elena Ceauses8cu a decis ca burlacii sa ramana acasa. Statul roman nu vroia sa riste intrarea in tara a unor familii mixte romano- sovietice.

ISTORIE

Triunghiul care i-a speriat pe rusi

Se spune ca, pentru neutralizarea unui Kilo, adversarul trebuie sa scoata in mare o ditamai gruparea navala. In mana unui comandant experimentat, submarinul devine extrem de greu de descoperit. Din acest punct de vedere, "Delfinul" duce mai departe traditia de peste 70 de ani a submarinistilor romani. Primul submarin care a intrat in dotarea Marinei romane in cel de-al doilea razboi mondial avea acelasi nume. Primul "Delfin" a executat o multime de misiuni impotriva rusilor, fiind la acea vreme cel mai temut submarin din Marea Neagra. Ulterior, Romania a achizitionat inca doua submersibile de la italieni, "Marsuinul" si "Rechinul", toate trei fiind confiscate, dupa terminarea razboiului, de catre sovietici, care, dupa ce le-au dezafectat, le-au returnat partii romane.