Exclusiv RL
 
ATSUSHI ONOGHI GEORGE ANTON, un japonez absolvent de Conservator, a luptat pe baricadele Revoluției din decembrie '89
Tenorul kamikaze de la Inter
18 Martie 2010
Atsushi Anton: „Românii sunt foarte intelectuali, au citit Shogun și alte cărți despre samurai"
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1423 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
Japonezul din spotul de promovare a revistei „Kamikaze" a aterizat în România în urmă cu mai bine de două decenii. Îi place Adi Minune, a cântat la Operă și ține cu Steaua. Crede că șpaga nu e un lucru atât de rău dacă deschide uși. Pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a zis: Atsushi Onoghi George Anton.
„La voi e invers, poporului îi e frică de autorități. În Japonia, statului îi e frică de popor. Dacă statul nu face bine, poporul îl schimbă. În Japonia politica e dictată de economie, la voi economia e făcută de politică".
Atsushi Anton

Atsushi are 46 de ani, este scund, vor­bește repede, râde adesea, ges­ticulează des. Este surprinzător prin tot ceea ce declară, dar și prin aproape tot ceea ce a trăit și făcut de când a venit în România, în 1988. A terminat secția de Canto la Tokyo și imediat a obținut o bursă în Italia. Birocrația care l-a împiedicat să obțină viza mai devreme de șase luni, dar și un profesor binevoitor care i-a spus: „Tu ești mai vagabond, iar în Italia sunt prea multe japoneze, îți vei pierde interesul pentru studii" l-au redirecționat către România. Aici ar fi putut urma, în liniște, Conservatorul.

„M-am bucurat când a murit Ceaușescu, eram liberi"

Onoghi nu știa unde l-a aruncat viața. „Nu știam că vin în comunism, aveam 24 de ani, nu aveam habar de România. Trebuia să mă aștepte cineva, dar nu era nimeni, doar întuneric pe aeroport. Primeam 500 de dolari din partea statului japonez, erau bani foarte buni. În vremea aia nu contau atât banii, orice se rezolva cu un pachet de Kent sau cafea, iar eu aveam acces la produsele astea având dolari." După o săptămână în România și după ce a primit o cameră în căminele Facultății de Muzică, a mers la ambasadă, unde a fost avertizat să nu bârfească ceva de Ceaușescu sau de România. „Am avut un șoc când am venit la voi. La voi politicienii sunt foarte tari, la noi poporul e foar­te tare", zice omul. A descoperit lucruri pozitive acolo unde românii vedeau doar umilință. „Am stat la coadă în vremea lui Ceaușescu, iar spiritul de solidaritate apare și în Japonia. Este chiar foarte asemănător și se vede atunci când se lansează un joc pe calculator, de exemplu. Acolo mai găsești o comunicare umană, răbdare. "

Apoi, ca tot românul care se respectă, a fost revoluționar, a participat la mitingul lui Ceaușescu și a fost la baricada de la Inter.  „Mamă ce m-am bucurat când am auzit că suntem liberi. Atunci am crezut și eu că trebuia să îl împuște pe Ceaușescu, eram fericit că s-a terminat, acum dacă mă gândesc nu a fost un gest atât de bun."

„Adi Minune cântă din suflet"

Între 1994 și 1998 a cântat la O­pera Română. Apoi, din motive personale, a preferat să cânte doar la anumite evenimente. Ca să poată supraviețui, primea bani de la rudele din Japonia, deși comunicarea cu acestea poate părea, văzută din România, una mai ciudată. „Familia o sun doar cu ocazia unor zile de naștere, Paște, Revelion, le mai trimit felicitări. Așa e obiceiul, dacă dau un telefon, se gândesc că poate vreau bani sau ceva nu e bine, nu sunt sănătos", explică japonezul. Care a avut o premoniție precum Brucan în zilele de după '90. „Mie mi-a plăcut mâncarea voastră. Eu aveam 60 de kile și în scurt timp am făcut 85. Ce mâncam? Carne. Mâncam roșii românești, andive iarna și ceea ce le plăcea și japonezilor care veneau aici - ardei gras din piață. Acum am renunțat din cauză că toate se importă. Eu știam că aici se va ajunge încă de acum 20 de ani, pentru că și în Japonia s-a întâmplat același lucru."

Altfel, Atsushi ascultă muzică, se uită la televizor, face politică și este microbist. Îi place hip-hopul, dar îi plac și manelele. „Adi Minune e preferatul meu, pentru că e inteligent, se vede că pune suflet în muzică, îmi place Maria Tănase, muzica populară."

Nu înțelege de ce cântăreții fără voce nu apelează mereu la playback și spune că a ajuns să se uite doar la filmele de pe TVR 1. Pe celelalte posturi e prea multă reclamă și nu mai are răbdare. Evită orice emisiune de știri, pentru că „sunt foarte agresive și manipulează".

Japonezul kamikaze al presei românești

De curând, a devenit emblema băieților de la „noul Cațavencu" - revista Kamikaze, lansată în această săptămână. Videoclipul de promovare îl are ca protagonist și poate fi vizionat pe www.kamikazeonline.ro. „După ce am găsit numele de Kamikaze pentru revistă - care este, de fapt, un concept în sine -, a trebuit să ne gândim la un spot publicitar. Ne-am dat seama că aveam nevoie de un japonez pursânge. Când l-am întâlnit pe domnul Atsushi, am știut că este un om extraordinar, haios și musai trebuie să îl folosim și pe viitor  în campanile noastre, la evenimente speciale. L-am trecut în caseta redacțională și, probabil, el va răspunde la telefonul cititorului. Este un prieten foarte apropiat chiar dacă ne cunoaștem de puțin timp", ne-a explicat Alexandru Căutiș.

Atsushi face politică, deși nu votează pentru că nu a dobândit cetățenia. „La alegeri am ținut cu domnul Băsescu, pentru că am rude și prieteni la Saichiu, lângă Tulcea, iar aici primarul e de la PDL. Dacă nu ieșea Băsescu, primarul nu mai primea bani", își explică râzând opțiunile.

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
9 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
 
 
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI