Să o luăm de la zero. De la Kilometrul 0: Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Acolo, într-o seară prea caldă de sfârşit de august, câţiva tineri făceau marcaj om la om trecătorilor. Ei sunt "Asociaţia Română pentru Educaţie, Cultură şi Normalitate", ARCEN.

"Astăzi, 23 august, lansăm o campanie pentru schimbare. România se pregăteşte să moară...", apucă să spună liderul grupului, Edmond Nuculuşcă, unui cuplu după care se ţine în pas grăbit, dar păstrând distanţa. "Şi noi ce să facem?!", vine replica pe jumătate amuzată, pe jumătate plictisită. "Să citiţi manifestul pentru început", răspunde Edmond, răbdător şi păstrându-şi zâmbetul. Apoi le întinde o foaie de hârtie. Ei acceptă, după care se îndepărtează, vag interesaţi.

E o mică victorie. Încă două persoane care au aruncat un ochi pe mesajul transmis de ARCEN. În două ore, tinerii au împărţit 400 de manifeste, sperând că vor fi citite "măcar 20".

Pe deplin conştient de fatalitatea pe care o anunţă, Florian Mitrea, un alt "oficial" a grupului, se pune pe explicat.

"România se pregăteşte să moară din mai multe motive. Este şi vina stăpânirilor din ultimii ani, dar şi a cetăţenilor care nu se mobilizează. Noi încercăm să promovăm normalitatea", spune Florian, 20 de ani, care studiază pianul la Academia Regală de Muzică din Londra.

Primăria nu agreează manifestaţiile la Kilometrul 0

Apoi, vorbind despre "indiferenţa totală din ţara asta", îşi aduce aminte de atitudinea autorităţilor faţă de acţiunea lor.

"Noi vrem să facem o seară de lectură în faţa Teatrului Naţional. Cei de la Primărie ne-au transmis că nu ştiu ce fel de autorizaţie ne trebuie. Dacă citim pe iarbă, ar fi o problemă de mediu. Dacă stăm pe trepte, e spaţiu public. Ca şi cum iarba n-ar fi tot spaţiu public", încearcă Florian să-şi dea seama de logica municipalităţii.

A doua zi, cei de la ARCEN au fost convocaţi la sediul Primăriei Generale pentru a afla decizia. După patru ore de aşteptat, li s-a comunicat că primarul Sorin Oprescu nu vrea să încurajeze folosirea Kilometrului 0 pentru "fel de fel" de manifestaţii, aşa că le mută acţiunea peste drum, lângă fântâna arteziană de la Universitate.

Cum se deturnează un ONG

Cu stilul său pedant, grijuliu, Edmond - 20 de ani, student la Teologie Ortodoxă - rememorează: "Am pornit în 2006, la 16 ani, pe când eram elevi la Şcoala Centrală. Se pregătea atunci integrarea în Uniunea Europeană şi ne-am dat seama că ţara asta are probleme. Aşa că am format Asociaţia Elevilor pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate. Trebuia să implicăm profesorii pentru că noi eram minori, nu aveam  dreptul juridic să conducem o asociaţie cu acte în regulă. Însă în curând profesorii au început să folosească asociaţia în interesul lor, aşa că am zis să facem alta".

Aşa s-a înfiinţat Asociaţia Tinerilor pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate. Însă Edmond, Florian şi prietenii lor tot nu aveau vârsta necesară să o conducă, aşa că au numit preşedinte o doamnă jurist. Nu vor să-i dezvăluie numele. Amintirile despre această persoană nu sunt prea plăcute.

"În 2008 am fost oarecum acaparaţi de Primărie pentru că doamna respectivă era în staff-ul lui Oprescu. Aşa ne-am trezit că prin asociaţia noastră a fost finanţat concertul lui Brian Adams. Se întâmplau lucruri pe care noi nu le înţelegeam, aşa că ne-am retras şi din această asociaţie", adaugă Edmond.

În felul acesta au ajuns, el şi colegii lui, la a treia "descălecare": ARCEN. Sunt 50 de membri, dintre care doar jumătate activi. Se finanţează cu o cotizaţie individuală de 50 de lei pe an. Şi cu ce mai primesc, ca donaţii, de la persoanele cărora le prezintă centrul Capitalei, în fiecare sâmbătă şi duminică, de două luni încoace, în turul "Cu bastonul prin Bucureşti".

"Ei şi?"

Prin aproape tot ceea ce fac, ARCEN-iştii degajă o nostalgie faţă de perioada interbelică. Aşa că nu a fost o prea mare supriză când, în seara de 25 august, şi-au dat întâlnire la "arteziană" pentru a citi din Mircea Eliade şi nu numai.

Primul text, "Invitaţie la bărbăţie", scris în 1933. În lectura lui Edmond: "Cred că nu mai este nevoie să vorbim despre noi, toată lumea ştie că ne îneacă laşitatea şi cinismul...Ne lamentăm fără niciun orgoliu, ne risipim energia în critică...În faţa acestor adevăruri aş vrea ca o duzină de tineri să strige: 'Ei şi?!'...Este o invitaţie la voie bună, la curaj".

S-au adunat 10-20 de curioşi, după care lecturile s-au mutat, alungate de ropotul apei, sub lumina felinarelor de lângă Arhitectură. Au urmat discuţii pe text şi luări de cuvânt, totul oscilând între meditaţii asupra istoriei recente şi critici faţă de situaţia din prezent. A fost ca într-o maşină care făcea mereu naveta.