Doi medici de renume

Un bărbat bine făcut, cu faţa rotundă, barba aranjată şi ochelari de vedere, din spatele cărora ne scrutează privirea unui om plin de energie, chiar şi la cei 68 de ani pe care îi are acum. E aceeaşi vârstă ca a soţiei lui, ne-a spus mai târziu Viorel. Avem în faţa noastră pe şeful Secţiei de diabet de la Spitalul Judeţean din Timişoara, şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din acelaşi oraş. Soţia lui, Margit, este profesor de pediatrie la aceeaşi universitate, dar conduce şi Clinica de pediatrie a Spitalului de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara. Amândoi sunt membri ai Academiei de Ştiinţe Medicale. Margit este cea care, în 2001, a făcut primul transplant de maduvă osoasă din România.

De la zero

După ce a coborât din maşină, punându-şi pe cap pălăria de pai, cu boruri largi, care îi dă alura unui explorator, profesorul ne-a invitat să vizităm Centrul din Buziaş. Nu avem prea mult timp la dispoziţie, omul fiind prins, ca în fiecare zi, între munca de la Spitalul din Timişoara şi cea de la Universitate. Tocmai programul încărcat a făcut ca soţia lui să nu poată veni la întâlnirea cu noi. Ceea ce vedem este un deal îmbrăcat cu gazon proaspăt "coafat", pe care sunt "plantate" mai multe clădiri, toate în culori vii. Şi încă ceva - e foarte multă linişte aici. Nimic din atmosfera unui spital. "Înainte era doar o pajişte în locul ăsta", îşi aminteşte Viorel Şerban. Parcurgem aleile care croşetează zona, în toate direcţiile. "Când am început totul, aveam numai o mie de mărci", spune medicul la un moment dat, vorbind scurt şi la obiect. De ce la Buziaş? Pentru că profesorul avea aici prieteni, inclusiv un arhitect, care l-a ajutat la creionarea viitoarelor clădiri. Iniţial, soţii Şerban ar fi vrut să cumpere o parte din vilele vechii staţiuni Buziaş, dar au fost sfătuiţi de specialişti să ocolească zidurile cariate şi pline de igrasie, şi să ridice de la zero tot ce şi-au propus.

Inaugurare în 1997

Mai întâi s-a construit spitalul. O clădire cu trei etaje, care ocupă un spaţiu larg, pe orizontală, dată în folosinţă în 1997, după cinci ani de muncă. Spitalul a fost deja inclus în sistemul naţional de sănătate, numărându-se printre unităţile sanitare de elită din România, aflate sub directa coordonare a Ministerului Sanătăţii. Pe urmă s-a făcut încă o clădire, care serveşte pentru tratamentele de recuperare fizică şi reabilitare. "Iniţial, aveam doar o piscină acoperită şi sala de kinetoterapie, pentru recuperare", ni se spune. Au apărut, între timp, şi terenurile de sport, dar şi o piscină în aer liber, apa fiind permanent încălzită cu ajutorul oglinzilor solare. S-a făcut şi o biserică, anul trecut. Iar în vara asta a fost inaugurată clădirea care serveşte tratamentului pentru hemofilici. Toate aceste construcţii se află pe un teren cu o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.

Educaţie despre boală

Bolnav poţi fi oriunde în ţară şi te poţi trata la orice spital. Dar la Buziaş se oferă pacienţilor ceva cu totul nou pentru domeniul medical din România, mai ales în situaţia în care aici vin doar copii şi tineri - un "pansament" pentru suflet. "Educaţia pentru boală ne deosebeşte de alte spitale din ţară", ne explică profesorul. Aici nu sunt numai doctori, ci şi psihologi. Când eşti copil şi vezi că ai o boală cu care va trebui să convieţuieşti de-a lungul întregii tale existenţe - iată un prag psihologic greu de trecut. Nu accepţi, la început, că destinul ţi-a pus în cale acest obstacol. Apoi trebuie să înveţi să te tratezi singur. Dacă ai diabet, trebuie să ştii cum să-ţi faci injecţiile cu insulină, să-ţi măsori glicemia, să-ţi dozezi hrana zilnică. De acelaşi tip de educaţie au nevoie şi părinţii copiilor bolnavi. Să înveţe cum să-şi susţină moral odraslelele şi cum să le sprijine în aplicarea corectă a tratamentului.

Lucrare de control

Ajungem într-o sală de curs. Conform denumirii oficiale, este "sala de reprezentaţie pentru boală". Mese frumos aliniate, scaune, o tablă, aparate pentru proiectarea de imagini, afişe. Aici vin mai întâi pacienţii, în prima zi de internare. Pentru că trebuie să dea un test. Medicii vor să vadă ce ştie pacientul despre boala sa. Apoi, cât timp e internat aici, copilul trebuie să vină zilnic la lecţii. La cursuri participă şi însoţitorii copiilor - părinţi sau bunici. Să înveţe cu toţii ce reprezintă diabetul sau hemofilia. Cu explicaţii teoretice şi practice asupra aplicării corecte a tratamentului. La final, fiecare cursant va da lucrare de control, să se vadă ce şi cât a învăţat.