La Curtici şi la Olari pământul nu se vinde
Urmare a asociaţiilor ţărăneşti extrem de profitabile constituite în jurul inginerului agronom Dimitrie Muscă, pe raza localităţilor Curtici şi Olari nu se mai vând parcele de teren agricol: "De câţiva ani, deşi preţul a ajuns la 3000 euro hectarul, la noi terenurile nu se mai vând. Pământul este ultimul lucru la care trebuie să renunţe orice om în viaţa lui, că pământul e cel care îţi asigură mâncarea. Când omul renunţă la pământ, înseamnă că nu i-a mai rămas nimic, decât un acoperiş deasupra capului".
__________________________________________________
2 milioane de lei contribuţie la bugetul localPrimarul oraşului Curtici, Nicolae Aniţei, care este la rându-i membru al "CAP-ului" condus de Muscă , evaluează impactul acestei forme de asociere a ţăranilor, asupra comunităţii locale: "Toată lumea e acţionar în Curtici. Eu am adus în asociaţie în jur de 7 hectare. Impactul Combinatului Agroindustrial Curtici e enorm în special pe partea de terenuri pentru că toate pământurile sunt lucrate la cel mai profesionist nivel. Asociaţia ţăranilor e al treilea mare contributor la bugetul consiliului local, cu peste 2 milioane de lei anual".
__________________________________________________
Cum se înfiinţează un CAP capitalistLegea societăţilor agricole nr. 36/1991 prevede că două sau mai multe familii se pot asocia pe bază de înţelegere verbală sau scrisă, avind ca scop exploatarea terenurilor agricole, creşterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, condiţionarea, prelucrarea si vânzarea produselor, prestarea unor servicii, precum şi alte activităţi.
În cazul în care asociaţii doresc, pot constitui şi societăţi comerciale in conditiile Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale.
__________________________________________________
3172 - numărul de CAP-uri înainte de Revoluţie
411 - numărul de IAS-uri înainte de Revoluţie
sub 20 - numărul de CAP-uri care au rezistat până în 2011 ca asociaţii ale ţăranilor
Sursa: Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice




