Sâmbătă dimineaţă, 15 tineri se strâng în mansarda unei cafenele din centrul Capitalei. Se împart hărţi şi instrucţiuni: echipe de trei-patru oameni se suie în maşini dis-de-dimineaţă şi merg în Argeş la căutat de gunoaie. Fiecare echipă parcurge un traseu de vreo 50 km, opreşte la fiecare grămadă de guno şi notează într-un tabel descrierea şi coordonatele de pe GPS. La final, le încarcă pe site-ul proiectului Let's do it (letsdoitromania.ro), unde se va construi o hartă a gunoaielor din judeţ. Hărţi similare se vor face în toate judeţele ţării.

Scopul? Curăţenie generală într-o singură zi. Echipa proiectului speră să scoată pe 25 septembrie din casă 200.000 de oameni, care să cureţe toată ţara de grămezile de gunoi. Pare un vis să mobilizezi sute de mii de voluntari, dar Estonia, Letonia, Lituania, Portugalia şi Slovenia au reuşit. România e cea mai mare ţară în care se încearcă strângerea gunoiului. Mai întâi, însă, trebuie să-l inventariem.

„Mai mulţi cunoscuţi sunt porniţi împotriva mizeriei, dar nu s-ar băga la căutat gunoaie"

Sunt repartizat în echipa care va merge pe traseul 25. Tovarăşii de cartare sunt Talida, Radu şi Alexandra. Duminică, la 8.45, ne întâlnim într-o benzinărie din Militari şi pornim la drum. Şofer şi şef de echipă e Talida, care a făcut trei ani de ASE şi a lucrat în vânzări, achiziţii şi logistică. Acum a renunţat la toate, e studentă la comunicare, vrea să-şi deschidă un magazin online de accesorii vestimentare şi se implică în acţiuni ecologiste. „Mai mulţi cunoscuţi sunt foarte porniţi împotriva mizeriei, dar nu s-ar băga la căutat gunoaie", spune ea. Cu toate astea, ceilalţi doi membri ai echipei sunt chemaţi de ea: Radu, vărul ei, şi o colegă de la facultatea de mediu din Agronomie.

„N-avem gunoaie aici, întrebaţi-l pe dom' primar"

Mergem pe DN7 până în Topoloveni, unde e celebra fabrică de magiun, şi de acolo pornim în sus, de-a lungul râului Cârcinov. Dăm un SMS către centru că am intrat pe traseu şi căscăm ochii de o parte şi de alta a drumului: vedem căsuţe îngrijite, pomi, iarbă cu flori. Nici urmă de gunoaie, motiv de nelinişte: „Ce facem dacă nu găsim nici un gunoi? Aducem de-acasă?" Dilema e spulberată în localitatea Beleţi, unde ne oprim să marcăm mizeria de lângă un pod. Un moş se apropie şi se interesează: „Ce faceţi, ce pozaţi acolo? Ce gunoaie, că n-avem, vine maşina de două ori pe săptămână să le ridice! Aţi vorbit cu primarul?!" Ne cere legitimaţii şi nu înţelege că nu e nevoie de aprobare scrisă ca să pozezi gunoiul. Îl lăsăm printre sticlele de plastic de la marginea drumului. La ieşirea din sat, „nici un gunoi" se transformă în grămezi împrăştiate pe câmp.

La intrarea în următoarea comună e mai grav: chiar înainte de primele case, câmpul e transformat într-o groapă de gunoi improvizată. Coborâm, luăm GPS-ul maşinii, notăm în tabel coordonatele şi estimăm: plastic 70%, carton 20%, sticlă 10%, 50 de saci. Deşeurile sunt împrăştiate pe sute de metri, continuă printre pâlcuri de copaci şi ajung până pe malul apei, care le mai mătură la vale. În alt sat oprim lângă doi moşi care stau de vorbă pe marginea unui pârâu. „Ştiţi pe-aici locuri unde s-au adunat gunoaie?" îi întrebăm. „Nu, cum aşa, se poate?! N-avem gunoaie aici, întrebaţi-l pe dom' primar!" Nu‑l mai întrebăm pe dom' primar, ne mulţumim să observăm că la trei metri de bătrâni apa susură printre PET-uri şi cutii de bere.

„Iubeşte satul. Păstrează-l curat!"

Prin tot judeţul sunt pancarte cu „Iubeşte satul. Păstrează-l curat!", ruginite şi rupte, pe cale să devină ele însele deşeuri. La intrarea în Dobreşti, pe un drumuşor care duce la râu, sunt împrăştiate PET-uri, un morman de sticle de bere şi bidoane de ulei de motor. După ce le inventariem intrăm în sat, unde nimerim în timpul unui eveniment local: meciul de fotbal de duminică. Se joacă pe un teren mărginit de maldăre de gunoaie care se întind până-n albia râului. Le facem poze, cu fotbaliştii din fundal cu tot, şi măsurăm din ochi - 50 pe 30 de metri, 100 de saci.

Intrăm pe alte uliţe şi dăm peste un bărbat de vreo 35 de ani care se plânge că localnicii sunt experţi în căratul copacilor din pădure, nu al gunoaielor din sat. Într-adevăr, până să ieşim din Dobreşti ne-am întâlnit cu patru ARO-uri cu remorci acoperite, din care se auzea trosnet de lemne, nu fâşâit de plastic şi nici clinchet de sticlă în drum spre centrul de reciclare.