Stabilim să ne întâlnim cu crescătorul de oi la Călan. La locul şi ora stabilite, nici urmă de oierul nostru. În schimb, dintr-un Jeep Grand Cherokee coboară un domn îmbrăcat în costum elegant şi încălţat cu pantofi fini, ce ţine un telefon Nokia business în mână: “Eu sunt Andreşoi”. Se scuză: “Am 12 cârduri de oi, dar acum sunt la păşunat la 2000 de metri altitudine. Le am pe munţii Straja, Retezat, Ţarcu. E un lanţ de munţi în zona asta şi pe toţi am oi”.
Andreşoi ne duce la unul din locurile de iernat al oilor, situat undeva pe o colină. Întinde braţul spre orizont ca să ne indice terenurile lui: “Acum 10 ani aveam doar două hectare. Acum am aproape 7000 de hectare, dintre care 1000 sunt în proprietate, restul în arendă pe 5-10-15 ani. Nu de la ADS, ci doar de la consiliile locale şi de la persoane fizice. Ca să ajung la suprafaţa asta, în ultimii 5 ani, am tot achiziţionat terenuri”.
Andreşoi a avut la început o afacere în exploatarea lemnului şi spune că s-a apucat de oierit în joacă: “În toamna lui 2001 am cumpărat primele oi, 80 la număr, nu ca să fac un business, ci de drag. Am vrut să am eu oile mele, să mă duc pe munte la ele, fiindcă de mic am crescut cu animale. Bunicii din partea mamei au fost cu tradiţie, crescători de oi, eu de mic am ţinut la animale, mi-au plăcut”.
Afacere cu rată de profit de peste 30%
Ulterior hobby-ul s-a transformat într-o afacere. Strategia hunedoreanului a fost achiziţia unui număr cât mai mare de animale, care să fete cât mai mulţi miei, care la rândul lor să fie îngrăşaţi şi vânduţi: “În fiecare an am tot cumpărat. Toţi banii pe care i-am făcut din exploatările forestiere i-am băgat în oi. Am dat foarte mulţi bani pe ele în târgurile de animale, am cumpărat tot ce-a fost mai frumos. Venitul din vânzarea mieilor l-am reinvestit înapoi în această afacere, inclusiv banii din subvenţie”.
Doar din octombrie anul trecut şi până acum Dumitru Andreşoi a cumpărat 3500 de animale, ajungând în prezent la un efectiv de 8600 de oi fătate, 1700-1800 de mioare, 8500-8600 de miei şi 500 de berbeci.
În 2010 mieii lui Dumitru Andreşoi au fost achiziţionaţi de ferme de carantină ( în acestea animalele sunt pregătite pentru export, în primul rând din punct de vedere sanitar-veterinar) care i-au exportat în Turcia, Iordania şi în alte ţări arabe din Orientul Mijlociu.
Dumitru Andreşoi atrage atenţia că în prezent păşunatul oilor nu mai este o îndeletnicire pentru ţăranii fără şcoală, ci a devenit una dintre cele mai rentabile afaceri care pot fi făcute în România: “De-abia acum am reuşit să simţim banii. De vreo trei ani oieritul a devenit mai rentabil ca tăiatul lemnelor, înainte vreme nu. Preţul la carne e foarte bun. A ajuns la 10 lei kilogramul de tineret în viu, dar tendinţa e de creştere. Dacă totul merge bine anul ăsta sper să încasez pe miei între 3,5 şi 4 milioane de lei, la cheltuieli de 2-2.5 milioane lei. Rata de profit e de peste 30%, ceea ce e foarte bine, dacă ne gândim cum merge ţara asta”.
În plus, pentru fiecare oaie femelă care a împlinit vârsta de 1 an, statul dă în acest an o subvenţie de 60-70 lei, ceea ce înseamnă un extra-venit de minim 600.000 lei. Andreşoi mai spune că vinde anual între 150 şi 200 de berbeci cu 500 euro bucata.
Cifrele furnizate de Ministerul Agriculturii arată că oieritul reprezintă unul din punctele forte ale agriculturii româneşti, ţara noastră clasându-se pe locul 3 în Europa la numărul de ovine şi caprine, după Spania şi Marea Britanie. România este însă departe de a-şi fi atins potenţialul în domeniu, dacă ne gândim că numărul total de ovine-caprine în 2010 era conform Recensământului General Agricol de 9.623.000 animale, cu 42% mai mic decât în 1989, când erau 16.452.000 de oi şi capre.
Ciobani cu carte de muncă
Deşi vinde miei de aproape 1 milion de euro pe an, Dumitru Andreşoi îşi administrează afacerea în stil tradiţional: “toate oile mele le am pe persoană fizică”. Însă chiar şi această îndeletnicire milenară se contaminează cu elemente de contemporan: “Am 24 de ciobani. Pe cei vechi îi avem angajaţi cu carte de muncă, iar pe cei noi îi ţinem ca zilieri. Salariile lor nu vi le pot spune, dar sigur iau mai mulţi bani decât profesorii şi doctorii. Chiar şi comparativ cu minerii sunt mai mulţumiţi. Deşi trei-patru luni pe an, stau izolaţi cu oile la 2000 de metri altitudine, băieţii mei au cele mai bune condiţii. La fiecare două săptămâni merg cu maşinile de teren încărcate cu provizii la poalele muntelui. La ziua şi ora stabilită ei coboară cu asinii, iau alimentele pentru două săptămâni şi urcă înapoi în munte”.
Ciobanii cu care lucrează Dumitru Andreşoi sunt aleşi pe sprânceană: “La noi se poartă ciobănitul care se practică din moşi strămoşi, cu transhumanţă, cu stână, tradiţional, ca acum 2000 de ani. Ca un cioban să fie şef de cârd care are oile în primire, trebuie să aibă 4-5 ani de zile vechime şi să ştie potecile din moşi strămoşi pe unde se ajunge pe plaiurile de munte. În plus, fiindcă sus la altitudine mare sunt foarte multe furtuni şi vânturi, ciobanii mei trebuie să ştie dacă vine furtuna unde să adăpostească oile, să nu-i prindă cu mioarele pe creastă, că le ia vântul şi mi le prăvale pe toate de pe stâncă în rape. Iar când vin fiarele, ei trebuie să apere animalele cu câinii”.
Oierul mă roagă să nu uit de o altă parte a staff-ului său, fără de care afacerea s-ar duce de râpă numaidecât:”Avem 70 de câini ciobăneşti. Câinele e foarte important…să ştiţi că ciobanul nu mănâncă el şi dă la câine. Şi măgăruşii vreau să-i menţionez, fiindcă ei cară poverile pentru traiul ciobanilor până sus. Am aproape 80 de măgari”.
Cel mai mare oier al României cumpără brânză de oaie
Dumitru Andreşoi nu mulge nici o oaie. El preferă să nu înţarce mieii, ci să-i lase să sugă la ţâţă cât mai multă vreme, pentru a lua cât mai multe kilograme în greutate: “Foarte mulţi din colegii mei ciobani care au peste 1000 de oi cu lapte nu mai mulg nici ei. Nu se merită. E preţul bun la miel. E mai linişte, nu-i atâta bătaie de cap. Mulţi au probleme când vor să-şi vândă brânza”.
Astfel “regele ciobanilor” a ajuns în situaţia de a cumpăra brânză de la alţi baci: “Eu cumpăr de la stână, de la alţi ciobani. Iau câte 400 de kilograme de brânză odată ca să le dau să mânce ciobanilor care îmi îngrijesc turmele prin munţi”.
Oierul plănuieşte însă ca în acest an să deschidă în Hunedoara şi în Deva două magazine în care să comercializeze exclusiv produse tradiţionale din oaie, moment în care va înfiinţa şi o stână de oi de lapte: “Atunci o să mulg şi eu nişte oi, ca să am şi eu brânza mea”
Milionarul iubeşte să doarmă cu oile pe munte
Turmele lui Dumitru Andreşoi valorează în jur de 2 milioane de euro. Mai deţine terenuri estimate la alte 1,5 milioane de euro. Vinde anual miei de aproape 1 milion de euro. În calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din România, Andreşoi s-a întâlnit în săli de protocol cu toţi miniştrii agriculturii de după 2000, cu comisarul european pentru agricultură, cu comisiile de profil din Parlament, ca să negocieze politicile din domeniul zootehniei.
Cu toate acestea, cea mai mare satisfacţie o are în vârful muntelui, la stânele sale: “Merg cel puţin două zile pe săptămână la oile mele, pe munte. Când mă întâlnesc cu diverşi colegi ciobani pe câte-o culme nu le vine să creadă că eu sunt pe-acolo, lângă oi. Am echipament, bocanci, pantaloni şi geacă pentru munte. Le-am luat de la «Vânătorul şi Pescarul». Pornesc de la 2 noaptea, las maşina în drumul forestier, urc pe munte 4-5 ore şi la 8 dimineaţa sunt deja la prima turmă. Am oameni buni, dar vreau eu să verific în ce stare sunt animalele mele, cum arată. Când sunt la munte merg şi 14 ore pe zi, fiindcă trec de la o turmă la alta, ca să inspectez minim 2-3″.
Atunci când este între ciobani, Dumitru Andreşoi uită că e cel mai mare proprietar de oi din România, devenind egalul lor: “Am oi şi pe vârful Ţarcu şi pe vârful Godeanu, dar la 2500 metri altitudine n-avem posibilitatea să facem stâni propriu-zise din lemn, că nu e lemn. Acolo nu avem decât nişte bordeie din piatră, ca să protejăm mâncarea ciobanilor. Nu avem posibilitatea să facem nici măcar ţarc pentru că e numai stâncă. Oile noastre dorm în liber şi ciobanii dorm afară, unul într-o parte a turmei, celălalt în cealată parte, ca s-o păzească de fiare. Acolo dorm şi eu, cu ei. Mă învelesc într-un cojoc şi mă culc pe jos, pe pământ. Cel mai frumos e în nopţile senine. Stelele sunt frumoase, că acolo eşti aproape de cer, dar la munte puţine zile este timp bun, restul tot cam nor. Şi mai ales la vârf, acolo e tot timpul ceaţă, negură cum spunem noi. Anul ăsta în iunie eram pe vârful Godeanu când a nins aşa de vreo 3-4 centimetri pe noi. Nu a fost o senzaţie prea plăcută”.
Hunedoreanul şi-a luat cu el pe munte şi familia atunci când inspecta turmele, însă “microbul oieritului” se transmite mai greu când printre urmaşi n-ai nici un băiat: “Am trei fete, dar nu se împacă deloc cu ciobănia. N-au nici o înclinaţie spre oi. N-au mai fost să le vadă de 2 ani de zile. Au fost acum doi ani o dată şi le-am certat. Şi-au pus la nas şerveţele parfumate că le miroseau oile pe-aicea. Fiţe de copii. În schimb şoţia mă ajută şi mă acceptă. Ea urcă cu mine la munte, că ea se trage din zonă mai înaltă. Anul ăsta a fost şi ea cu mine la două cârduri de oi. A mers cam 6 ore pe jos. N-am crezut sincer c-o să se ţină după mine. Nu mă aşteptam să reziste aşa de bine”.
Ascultă aici o înregistrare audio rară: Cum interpretează balada Mioriţa “Regele ciobanilor din România” BONUS, ascultă şi interpetarea Mioriţei în varianta Gigi Becali. Dă click
Unde se mănâncă cea mai bună mâncare din lume
Dumitru Andreşoi a prânzit în hoteluri de cinci stele din Bucureşti şi la restaurante de lux din străinătate. Însă oricât de bine cotat ar fi chéf-ul care a preparat meniul, nu-i egalează pe ciobanii din Retezat: “Ce mi s-a părut mie mai deosebit a fost o specialitate din carne de vită pe care îm mâncat-o în Franţa, la Paris, însă mâncarea pe care o mănânc la mine la oi n-o dau pe absolut nimic, pentru că am plăcerea s-o mănânc de-acolo pe vârf de munte, nu neapărat ca şi gust. De fiecare dată când ajung sus la munte, mănânc ce mănâncă şi ciobanii: cartofi cu unt în ceaun făcuţi, cu brânză şi slănină sau preferatul meu, sloiul, un fel de mâncare din carne de oaie, fiartă în ceaun cu seu, condimente, ceapă şi legume”.
O oaie, două oi, trei oi…
Dumitru Andreşoi are oile împărţite în 12 cârduri. Cea mai mică turmă are 1300 de animale şi cea mai mare 1660. Cârdurile pornesc spre munte la 15 mai, la un interval de două zile una de cealaltă şi coboară spre locurile de iernat începând cu 1 septembrie. Acolo le aşteaptă Dumitru Andreşoi, care le ia la puricat: “Nu las pe nimeni. Le trec oaie cu oaie prin mâna mea. Fiecăreia din cele 19.500 de oi îi acord câte 2-3 minute. Mi-o prinde ciobanul, mi-o aduce, mă uit la dentiţie, ca să ştim câţi ani are şi le selectăm pe cele neconforme, berbecii şi mieii care vor fi încărcaţi în camioane pentru a fi vânduţi”. Pe milioane.
Creşterea oilor în cifre:
Subvenţia pe cap de oaie în 2010: 40 lei
Subvenţia pe cap de oaie în 2011: 60-70 lei
Preţ de vânzare carne miel în 2010: 9 lei pe kilogram în viu în primăvară, 7 lei pe kilogram în toamnă
Preţ de vânzare carne miel în 2011: 9-10 lei pe kilogram în viu
Rata de profit din creşterea mieilor: 28,6-50%
Top 3-ul liderilor europeni în domeniul ovinelor
1. Spania
2. Marea Britanie
3. România
Evoluţia numărului de ovine-caprine în România:
Numărul total de ovine şi caprine al României în 1989: 16.452.000
Numărul total de ovine şi caprine al României în 2010: 9.623.000
Diminuare efective: 42%
Ce spun autorităţile despre creşterea oilor:
“Românii prin excelenţă au fost crescători de oi începând de la daci şi romani, au fost şi pe timpul comunismului şi sunt şi astăzi, pentru că oaia este puţin pretenţioasă şi are şi o piaţă foarte largă. În afară de piaţa europeană este şi piaţa arabă, care creşte cu fiecare an. Viitorul creşterii oilor în România e o problemă. E din ce în ce mai greu să găseşti oameni care să se ocupe de creşterea oilor, pentru că 365 de zile din 365 trebuie să ai grijă de ele şi din păcate a început să devină o meserie ruşinoasă aia de cioban”
Adrian Rădulescu, Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii
