15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalCând Isadora dansa şi Maia se chinuia

Când Isadora dansa şi Maia se chinuia

Cea mai nouă premieră a Teatrului Odeon, “Când Isadora dansa”, pe textul lui Martin Sherman, în regia, coregrafia şi costumele lui Răzvan Mazilu, o scoate din nou la rampă pe Maia Morgenstern care face şi de această dată ceea ce ştie ea cel mai bine: să ţipe.

“Ei, hai, că se putea şi mai rău!”, comentau amuzaţi nişte critici la ieşire, în seara premierei. “Adică putea să zbiere chiar mai tare. Am văzut-o şi în alte spectacole şi ştim că poate.” Da, e adevărat, se putea şi mai rău. Şi eu am văzut-o pe Maia Morgenstern în nişte spectacole absolut de nerecomandat minorilor sau cardiacilor, dar problema nu este că se putea şi mai rău, ci de ce oare nu se poate mai bine?

„Medeea“ reloaded

Mulţi regizori au renunţat cu totul la a mai colabora cu ea pentru că se pare că este complet încremenită în proiect. Este, orice i-ai face, mereu setată pe on şi cu volumul dat la maxim. E un vulcan de energie şi doar un regizor specializat în îmblânzit fiare sălbatice se mai poate descurca cu ea. Iar Răzvan Mazilu nu este un astfel de regizor (bine, unii ar spune chiar că nu este deloc regizor, ci doar coregraf, dar să trecem peste aceste amănunte). Felix Alexa ce mai reuşeşte să-i ţină decibelii în frâu, nu ştiu cum face, ar trebui să ţină un congres sau o conferinţă pe tema asta, ori măcar să scrie o carte cu titlul “Tratat de îmblânzit Maia”. Singura explicaţie logică pentru eternele ei zbierete este probabil aceea că atunci când un actor nu mai are nimic înlăuntrul lui, nu poate scoate din el altceva decât zgomot.

Toată lumea o iartă şi-i trece sub tăcere derapajele pe motiv că “este o mare actriţă”. Ok. Dar, dacă mă gândesc bine, ultimele ei roluri cu adevărat “mari” în teatru au fost în “Medeea” din “Trilogia antică” a lui Andrei Şerban şi în “Ghetto”, în regia lui Victor Ioan Frunză. Ori, iertată să-mi fie precizarea, acestea datează de mai bine de 20 de ani. Totuşi, până când să trăieşti dintr-o glorie de mult timp apusă? Pentru că “Medeea” a fost un succes, actriţa încearcă probabil să refacă mereu acelaşi traseu. De aceea, orice personaj ar juca, din sală se vede tot Medeea. Numai că nu poţi fi Miţa Baston sau Isadora Duncan şi să scoţi urlete înfiorătoare potrivite doar pentru tragedia greacă. În plus, pe măsură ce trece vremea, în multe apariţii, cum a fost şi cea din “Când Isadora dansa”, este nu doar excesiv de patetică şi violent-ţipătoare, ci şi teribil de vulgară. Secvenţele în care-şi prezintă posteriorul măreţ sau cele în care mimează orgasme multiple la auzul poemelor în limba rusă rostite pătimaş de seraficul Esenin sunt destul de greu de privit. Se vede treaba că, aşa cum a spus cândva regizorul Alexandru Dabija, un actor nu poate juca la nesfârşit în şuşe fără ca acest lucru să nu-i afecteze talentul. E aproape imposibil ca locuind într-o leprozerie să nu sfârşeşti prin a lua virusul. E doar o chestie de timp. Iar Maia Morgenstern s-a risipit de-a lungul vremii în toate şuşele posibile. Ţin minte că pe un afiş lipit pe toate gardurile din Bucureşti cu câţiva ani în urmă numele ei figura alături de cele ale unor manelişti gen Salam şi Bursuc: Maia Morgenstern, iar în paranteză stătea scris “mama lui Isus”.

Şah la colegi

E păcat că jocul ei gros şi lipsit de nuanţe, ca fardul pus cu tona pe faţa unei curve bătrâne, îi lasă complet în offside pe ceilalţi actori care încearcă să se achite cu profesionalism de “jobul” lor. Aproape că la un moment dat îţi vine să-i spui să ia o pauză şi să se dea puţin deoparte ca să-i vezi mai bine pe Mihai Smarandache, care face un rol foarte bun în Esenin, el este de departe “vestea” cea mai bună a acestei montări, sau pe Oana Ştefănescu, excelentă în rolul traducătoarei (da, dar Oana Ştefănescu este actriţă, nu divă.) Ca să nu o lase singură pe Maia Morgenstern în colţul interpretărilor penibile, şi-a adus obolul la acest capitol şi Rodica Mandache. Ea este un fel de Maia Morgenstern pe dos, dar efectul e acelaşi. Deşi este o doamnă ajunsă de ceva vreme la senectute, Rodica Mandache se mâţâie şi se chiţăie ca o adolescentă în orice rol ar apărea. Dar ceea ce se potriveşte în montările lui Radu Afrim, unde toate personajele sunt în fond nişte copii (iar cei mai frumoşi puşti afrimieni sunt cei interpretaţi de Coca Bloos şi de Constantin Cojocaru), nu merge chiar în toate spectacolele. Iar costumul kitchos plin de sclipici şi de mărgele pe care i l-a creat Răzvan Mazilu pune moţ penibilului. Chiar aşa. Nu înţeleg cum poate să-l chinuie talentul în asemenea hal pe Răzvan Mazilu încât să facă tot el şi regie şi coregrafie şi costume. Coregrafie, înţelegem. Regie, mai treacă-meargă. Dar costume, de unde până unde? Şi dacă tot are ambiţii de Sergiu Nicolaescu, mă întreb: de ce nu a mers până la capăt? De ce nu a jucat-o el pe Isadora? La urma urmei nu ar fi prima dată când şi-ar pune tutu, a făcut-o şi în “Remember”, iar o Isadora Duncan travestită, o drag queen cu pene şi paiete, ca-n barurile din San Francisco, ar fi fost o apariţie infinit mai interesantă.

 

Cele mai citite

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă