13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCum să amenajaţi spaţiile mici

Cum să amenajaţi spaţiile mici

Nu de puţine ori, cei care locuiesc la bloc se confruntă cu lipsa spaţiului. Încăperile de dimensiuni reduse ale apartamentelor (în special ale celor vechi) nu oferă îndeajuns confort şi libertate de mişcare, iar corpurile de mobilier aşezate în aceste spaţii, şi aşa limitate, nu fac decât să aglomereze şi să reducă suprafaţa locuibilă.

Locuinţele mici sunt mai ieftine, mai uşor de gestionat, ­facturile de întreţinere mai mici, însă nu sunt uşor de amenajat şi decorat din lipsa spaţiului. Aceleaşi probleme le întâlnim la încăperile de mici dimensiuni, cum sunt deseori dormitoarele, camerele de copii, bucătăriile şi băile. Fiecare element care contribuie la realizarea decorului casnic îşi are însă rolul lui. De aceea, renunţarea la mobilierul care ­oferă posibilitatea de stocare sau la cel voluminos, dar indispensabil, cum este patul, nu reprezintă o soluţie. Deci, ce e de făcut?

Trucuri şi ponturi

Ei bine, trebuie să recurgem la soluţii inteligente pentru valorificarea şi amplificarea spaţiului. Există trucuri pentru orice încăpere. E drept, în funcţie de problemă, sunt metode specifice, personalizate, dar există şi regulile de bază, care se aplică în orice situaţie. Dacă le avem în minte când demarăm amenjarea unui spaţiu mic, fie el o locuinţă sau doar o încăpere, ne putem spori cu uşurinţă confortul.

Culorile

Este ştiut faptul că au un rol foarte important în orice tip de amenajare. Nu este un secret că albul ajută la amplificarea spaţiului, deci să ne folosim de asta. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul culorilor pastelate sau al celor neutre (în tonuri deschise). În schimb, culorile închise absorb lumina, motiv pentru care nu este recomandată repartizarea lor la nivelul pereţior, cu atât mai puţin pe suprafaţa tavanului.

În cazul apartamentelor mici, este bine să utilizaţi aceeaşi gamă cromatică în fiecare cameră sau cel puţin în cele care comunică, pentru a menţine unitatea vizuală.

În ceea ce priveşte mobilierul, este indicat să vă orientaţi către corpuri cât mai compacte şi mai puţine. În orice caz, nu masive. Este bine, de asemenea, să evitaţi folosirea scaunelor cu braţe de sprijin.

E drept că nu întotdeauna ne permitem un decor minimalist, mai ales în cazul în care nu avem debarale şi cămări pentru depozitare. Însă, în loc să aglomeraţi încăperea cu numeroase piese de mobilier, alegeţi un dulap mare, cât unul dintre pereţi, ale cărui uşi să continue finisajul pereţilor.

Încercaţi pe cât posibil să lăsaţi centrul încăperii gol şi să grupaţi mobilierul de-a lungul pereţilor. De asemenea, aveţi grijă ca acestea să fie prevăzute cu uşi, pentru a nu încărca funcţiunea cu imaginea obiectelor depozitate în interior. Alegeţi uşi de sticlă mată sau oglindă, cu un design cât mai simplu, fără aplicaţii decorative şi modele elaborate.

În cazul măsuţelor şi al noptierelor, gândiţi-vă la o variantă cu blat de sticlă, a cărei transparenţă să nu încarce vizual suprafaţa încăperii. În spaţiile mici, sticla şi oglinzile sunt mereu binevenite.

Se ştie că oglinzile au rolul de crea o ilu­zie optică de amplificare şi adâncire a spaţiului. Poziţionate direct pe pereţi sau aplicate pe mobilier, acestea au un efect mai însemnatdacă sunt de dimensiuni mari. Suprafeţele metalice au şi ele capacitatea de a reflecta formele din decor şi lumina, creând senzaţia de spaţialitate. Fie că este vorba despre platouri, vaze, picioare de mobilier sau lampadare, alegeţi materiale metalice care să propage lumina. Acelaşi efect îl are şi sticla, care, pe lângă transparenţă, reflectă lumina, iar o încăpere luminoasă pare mai mare şi mai aerisită. Folosirea uşilor glisante încastrate în perete, care elimină tocurile, şi chiar renunţarea la uşile dintre diferite încăperi poate fi, de asemenea, o soluţie pentru amplificarea spaţiului. Altă idee este renunţarea la pereţi (acolo unde se poate) şi folosirea mobilierului de despărţire pentru delimitarea zonelor. 

Reconfigurarea spaţiului

Puteţi construi sau dărâma pereţi, astfel încât să ajungeţi la numărul de încăperi de care aveţi nevoie sau să beneficiaţi de mai mult spaţiu într-una dintre funcţiuni. De exemplu, o garsonieră poate fi transformată cu uşurinţă într-un apartament cu două camere prin construirea unor pereţi care să împartă încăperea în două spaţii distincte. De asemenea, livingul poate fi compartimentat cu ajutorul unuia sau mai multor pereţi din gips-carton (vezi foto 1) sau al unui paravan, pentru a amenaja o parte a camerei ca birou sau chiar dormitor, cum au făcut, în cazul unui apartament mic, designerii Masha Verhoot şi Tania Cărăruş (vezi foto 2).

Dacă o anumită încăpere nu dispune de o suprafaţă satisfăcătoare nevoilor dvs., iar în vecinătatea ei există o cămară/debara sau chiar o altă funcţiune de care nu aveţi nevoie, puteţi uni cele două suprafeţe prin renunţarea la pereţii care le separă.

Pentru aceasta este însă nevoie de o autorizaţie de construire/demolare, care implică existenţa unui proiect realizat de un arhitect avizat, Certificatul de Urbanism (pe care îl solicitaţi la primărie depunând un dosar care cuprinde: planuri cadastrale, dovada achitării taxei, cerere tip şi copie legalizată după contractul de vânzare-cumpărare) şi o mulţime de avize: curent electric, telefon, gaze, energie termică, pompieri, salubrizare, Sanepid, Ministerul Culturii (numai dacă se află într-o casă clasată ca monument de arhitectură sau cu valoare arhitecturală) etc.

Toate se depun la primărie împreună cu o serie de acte suplimentare: cerere tip, copie după actul de proprietate, memoriul tehnic întocmit de proiectant, fişele tehnice pentru avizele obţinute şi certificatul de rol fiscal. La care se adaugă şi o taxă pentru eliberarea autorizaţiei, care reprezintă maximum 1% din valoarea estimată a investiţiei.  

Schimb de roluri

Oproblemă des întâlnită este aceea că încăperile nu sunt organizate aşa cum ­v-aţi fi dorit. În acest caz, soluţia este simplă şi la îndemână: schimbaţi rolul funcţiunilor. Singura problemă o ridică încăperile precum baia şi bucătăria, care necesită instalaţii speciale (de gaze, sanitare etc.), dar şi acest impediment poate fi rezolvat cu ajutorul unor specialişti.

Open space

Fie că este vorba despre o bucătărie deschisă sau de un dining care comunică cu livingul, delimitarea spaţiului doar la nivel vizual va oferi locuinţei dvs. un aspect aerisit. În cazul acesta, pentru a demarca zonele res­pective, se pot folosi mobilier, paravane sau finisaje diferite. Ca ponturi, nu uitaţi că un spaţiu deschis oferă posibilităţi nenumărate de compartimentare şi amenajare, iar interioarele deschise dau impresia de spaţiu. Prin urmare, dacă puteţi renunţa la un perete, total sau parţial, optaţi pentru open space.

Valorificaţi spaţiul din camera de zi

Bineînţeles, pentru a amplifica spaţiul din living, care este o încăpere multifuncţională, trebuie să începeţi cu regulile elementare: mult alb, suprafeţe lucioase şi transparente, mobilier deschis la culoare, cât mai multă lumină şi culori pastelate. Apoi, trebuie să vă gândiţi că fiecare corp de mobilier pe care-l alegeţi este indicat să fie cu adevărat folositor şi, pe lângă scopul de bază, să servească şi la ceva în plus. De exemplu, alegeţi o canapea extensibilă dotată şi cu ladă de depozitare pentru aşternuturi şi pături, un taburet cu capac, în care puteţi ascunde diverse, o masă care se transformă în birou, o bibliotecă mare, cu uşi închise, care poate servi şi ca dulap de haine.

Pe lângă mobilierul multifuncţional, trebuie să recurgeţi la metode pentru valorificarea spaţiilor “moarte” din cameră. De obicei ignorăm total peretele cu ferestre, fără să ne imaginăm că el poate găzdui rafturi pentru cărţi, de exemplu. Flancaţi deci geamul cu etajere înguste şi puneţi pe ele cărţi sau cutii umplute cu nimicuri. Aceeaşi soluţie o puteţi folosi şi pentru spaţiul de deasupra ferestrei sau canapelei. Gândiţi amenajarea pe verticală şi cautaţi să lăsaţi centrul încăperii gol, pentru a crea impresia de spaţiu.

Un alt truc este să folosiţi nişele din pereţi. Spaţiile realizate în interiorul peretelui reprezintă o alternativă la suprafeţele clasice de depozitare. Chiar dacă iniţial au fost proiectate cu rol strict decorativ, nişele şi fantele construite din gips-carton pot servi şi ca spaţiu de stocare a diferitelor obiecte cărora nu le găsiţi locul. Acestea se pot dovedi foarte practice pentru cărţi sau chiar pentru haine şi alte obiecte, dacă le mascaţi cu o uşă din sticlă sablată sau, mai ieftin, cu un panou textil.

Ce trebuie să ţineţi minte este că dezordinea aglomerează. Aşa că aveţi grijă ca într-un spaţiu mic să nu fie prea multe suprafeţe deschise, asta dacă nu sunt aerisite. Construiţi mai multe zone! Nu aveţi nevoie de încăperi distincte pentru living, dining şi birou. Le puteţi amenaja pe toate la un loc, cu ajutorul mobilierului multifuncţional, dar şi prin dispunerea inspirată a acestuia, de preferat pe laturile camerei.

Dacă suprafaţa vă permite, o puteţi chiar compartimenta cu ajutorul unui perete din gips-carton, pentru a crea un birou sau o zonă de somn pentru oaspeţi, sau puteţi recurge la un corp de mobilier. De exemplu, un raft înalt secţionează camera şi oferă şi suprafaţă de depozitare pentru ambele zone create.

Multe din aceste idei au fost folosite de designerul Vanda Dinu în amenajarea unui apartament mic, unde a construit mai multe zone, a pus oglinzi, a desfiinţat uşile şi a folosit scaune fără braţe. 

Bucătărie mică şi practică

Atunci când vă confruntaţi cu lipsa spaţiului, o idee inspirată este aceea de a vă dezvolta amenajarea pe verticală. Deci, atunci când vă proiectaţi mobila pentru bucătărie, luaţi în calcul acest aspect. Nu renunţaţi la corpurile suspendate şi ­căutaţi să fie cât mai înalte. Chiar dacă poliţele de sus sunt mai greu accesibile, se vor dovedi foarte utile pentru tăvile, tigăile şi cratiţele cu care nu umblaţi frecvent sau pentru conservele pe care le veţi pune la păstrare.

Pentru compartimentele “ordonate” puteţi folosi uşi de sticlă, eventual sablată. Transparenţa lor nu dă aceeaşi greutate ca o suprafaţă compactă şi deci nu “încarcă spaţiul”. Cel mai indicat pentru un spaţiu mic este un mobilier în formă de “L” sau “U” care lasă liber centrul camerei şi exploatează suprafaţa pereţilor. Nu e cazul să aglomeraţi încăperea, montând cabinete suspendate pe toate laturile, dar ar fi bine să valorificaţi spaţiul cu ajutorul altor accesorii. În acest demers se vor dovedi utile poliţele, coşurile, rafturile şi accesorii suspendate. Acestea se pot prinde de tavan sau pe unul dintre pereţi, salvând spaţiul şi totodată decorând încăperea. O bară cu cârlige sau una magnetică pot suplini un sertar.

Este imperativ ca interiorul mobilierului să fie bine organizat şi compartimentat. Despărţitoarele pentru sertare şi cutiile sunt foarte practice în acest scop.

Un alt aspect ce trebuie luat în seamă sunt electrocasnicele. Nu alegeţi modele foarte mari şi optaţi pentru variantele încorporabile. Acest lucru poate fi foarte practic când vine vorba de cuptor, maşină de spălat vase, cuptor cu microunde sau espressor, acestea putând fi grupate (suprapuse) în cadrul unei coloane de mobilier.

Mobilierul multifuncţional este binevenit şi aici. Un blat îngust sub care nu s-au montat alte corpuri se poate folosi ocazional ca loc de servit masa sau chiar ca zonă de lucru (birou). Pe acea parte de perete nu puneţi accesorii suspendate, ci încearcaţi să decoraţi cumva cu ajutorul unor tablouri sau al unei table de scris. Unele din aceste idei au fost folosite de designerul Vanda Dinu.

Încăperile şi spaţiile de dimensiuni reduse sunt mai dificil de amenajat. Un ghid complet privind modalităţile de organizare a spaţiilor mici îl găsiţi în suplimentul ataşat revistelor Casa Mea, Planul Casei Mele, Domus şi Căminul pe luna noiembrie.

Cele mai citite

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă